Descoperiri arheologice la Stoina

 107 total views

În vara anului acesta au continuat cercetările arheologice începute în vara anului trecut de o echipă de arheologi de la Institutul Naţional de Arheologie din Bucureşti, coordonată de arheologul Vlad Vintilă Zirra, la Cetatea Păișani din comuna gorjeană Stoina.

Pentru prima dată, la Cetatea Păișani au fost descoperite materiale arse pre preparate
Pentru prima dată, la Cetatea Păișani au fost descoperite materiale arse pre preparate

Lucrările arheologice au fost efectuate în parteneriat cu Muzeul Judeţean «Alexandru Ştefulescu», în perioada 1 – 29 iulie 2015 şi vor continua şi anul viitor la situl arheologic care se află pe un deal de lângă satul Păişani, comuna Stoina. În urma cercetărilor efectuate, la cetatea geto-dacică de la Păişani, s-a descoperit, în premieră, un mod vechi de realizare a cărămizilor folosite la construcţia fortificaţiilor. La baza fortificaţiei au fost găsite mai multe fragmente de vase ceramice, dar şi oase de animale, ceea ce îi duce pe arheologi cu gândul la organizarea de ritualuri în cadrul cărora se aduceau ofrande zeilor. Despre campania din anul acesta domnul arheolog Vlad Vintilă Zirra, a declarat:
„Am reluat cercetările anul trecut, în parteneriat cu Muzeul Gorjului. Vrem să scoatem toată esenţa din aşezarea aceasta cu două fortificaţii în care vieţuirea a fost de scurtă durată. Ea se datează, probabil, în secolul IV – î.Chr., cu ceva elemente anterioare. Vrem să surpindem structurile de locuire, care, din păcate, au fost deranjate puternic de agricultura locală mecanizată, mai cu seamă şi ne interesează sistemul constructiv al fortificaţiilor şi relaţiile dintre ele. În acelaşi timp facem un studiu de arheologie a peisajului care se referă în special la mediu, cum ocupau oamenii mediul şi cum transformau mediul pe care îl foloseau şi, în acelaşi timp, cum se puteau zări între ele diferite comunităţi…
Lucrurile noi sunt legate de sistemul de construcţie în special al uneia dintre fortificaţii, pentru că foloseşte materiale arse pre preparate, adică întâi preparau materialele de construcţii şi după aceea le puneau în opera obstacolului defensiv. Este o noutate de natură cronologică şi tehnologică. Pe la mijlocul secolului al IV-lea, în lumea greco-elenistică începe să fie folosită ca material de construcţie cărămida de chirpici arsă. Nu sunt cărămizi ca în ziua de azi, ci chiripici, pietricele şi resturi vegetale de genul paie sau pleavă. Se făceau în tipare şi se ardeau în mod preliminar în nişte cuptoare pe care nu le-am găsit la Păişani şi, de asemenea, în aceeaşi zonă, se prepară şi un pământ ars, care, de obicei, este o argilă netratată, scoasă şi băgate în focare şi care se arde la temperaturi mai mari decât cărămida şi este folosit la erijarea fortificaţiilor. De obicei, către faţa de apărare se pun cărmizile, iar în spate masa asta de argilă arsă şi apoi se bătătoreşte cu pământ. Cărămizile sunt susţinute cu trunchiuri cu butuci, pentru că nu foloseau mortar şi nu ştiau să lege cărămizile. Nu am găsit nici aici şi nici în alte locuri similare mai din sud ideea de a întreţese cărmizile, de a le imbrica. Pur şi simplu le stivuiau pe înalt şi încercau să le susţină cu lemne şi cu pământ bătut, care înseamnă o gândire mai puţin eficientă în ceea ce priveşte rezistenţa unor clădiri de genul acesta. În fortificaţie şi sub ea sunt diferite resturi de vase ceramice. În partea de sus a fortificaţiei ceramica este puţin, dar la bază este considerabil mai mult. Ne gândim dacă nu am întâlnit destul de discret un ritual de fondare al fortificaţiei. Am găsit oase de animal în conexiune. La vremea când au fost abandonate, aveau ţesut moale şi au putrezit în pământ. Îmi e greu să cred că cineva a abandonat pur şi simplu părţi de animal domestic pentru că aveau un prisos, ci că mai degrabă este o vorba de un ritual de ofrandă, de fondare, de a-şi atrage bunăvoinţa zeilor!“.

Scurt istoric

Cetatea dacică de la Păişani- comuna Stoina, figurează pe Lista monumentelor istorice având codul LMt- GJ-I-s-B 09136. Cetatea este datată din perioada Latene sec. IV-I î.Hr şi se află aşezată pe dealul „La Cetate”, sau „Via lui Negrici-Plopu”. A fost cercetată prima dată în 1917 de cercetătorul german C. Schuchardt, iar în 1927 de C.S. Nicolăescu-Plopşor, ce a efectuat cercetări de suprafaţă. Ample cercetări au fost efectuate între 1986-1988 de o echipă condusă de Prof. Petre Gherghe. Ea mai este amintită în Arheologia preistorică a Olteniei, alcătuită de profesorul D. Berciu în 1939. Cetatea de la Stoina intră în categoria cetăţilor de pământ de refugiu fortificate, construită în secolul V-IV î.Hr. Cetatea de la Stoina are o suprafaţă de peste 2 ha, cu două valuri de apărare înalte care se păstrează până la 1 m, fiind surprinse în săpăturile arheologice. Valul cetăţii, iniţial înconjura partea de N-E şi S-V cetăţii, mai înalt în partea de vest, fiind şi singura cale de acces în cetate, porţiune unde au fost construite şanţurile înaintea valului. La circa 60 m de primul val se găseşte un altul, paralel cu primul, care a avut şanţ şi un val cu palisadă. Unele porţiuni din val au fost distruse din cauza alunecărilor de teren, cea mai afectată fiind zona de S-V. În cercetările arheologice efectuate în urmă cu mai mulţi ani, au fost trasate două secţiuni longitudinale E-V peste valul şi şanţul de apărare, urmărindu-se sistemul de fortificare al cetăţii. Referindu-ne la stratigrafia aşezării, este necesar să arătăm suprapunerea a două perioade de locuire, aparţinând sec. V-IV î. Hr.

 

Claudiu Stancu