De ziua „Coloanei Fără Sfârşit”

Loading

Pe 27 octombrie 2011 se împlinesc 73 de ani de la inaugurarea Coloanei fără sfârşit. Cu acest prilej, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, organizează două evenimente de excepţie. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de fotografie care arată în imagini naşterea Coloanei şi un recital de poezie eminesciană susţinut de actorul Ion Caramitru, în al cărui mandat de ministru al Culturii a fost finalizată restaurarea Coloanei.

Fotografii din timpul naşterii Coloanei fără Sfârşit, expuse la Târgu Jiu
Fotografii din timpul naşterii Coloanei fără Sfârşit, expuse la Târgu Jiu

Începând cu ora 17, la Centrul de Informare Turistică din Parcul Central, expoziţia de fotografie intitulată generic „Istoria unui simbol naţional – Coloana fără sfârşit”, cuprinzând  fotografii inedite aflate în arhiva familiei Gorjan. Fotografiile de epocă marchează traseul parcurs de la primele momente ale conceperii şi executării Coloanei fără sfârşit în Atelierele Centrale din Petroşani, până la montarea şi inaugurarea acesteia, la 27 octombrie 1938, la Târgu Jiu în Parcul Coloanei.
Expoziţia va fi vernisată în prezenţa doamnei Sorana Georgescu Gorjan, fiică a celui care, după cum consemna Barbu Brezianu, într-una dintre lucrările sale, citând un istoric de artă englez, „a colaborat cu fidelitate şi trăinicie la înfăptuirea Coloanei fără sfârşit (…) singura sculptură a timpurilor moderne care poate fi asemuită cu marile monumente ale Egiptului, Greciei şi ale Renaşterii”.
În aceeaşi zi, începând cu ora 19, în sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” va avea loc un recitalul extraordinar de poezie eminesciană susţinut,  pentru prima oară la Târgu Jiu de marele actor Ion Caramitru, spectacol inedit pus sub titlul sugestiv „Trecut-au anii…” ce va include selecţiuni din manuscrisele de poezie, proză şi filosofie ale marelui poet Mihai Eminescu, îmbinate armonios cu sunetul muzicii oferite de clarinetistul Aurelian-Octav Popa. Referitor la acest spectacol, actorul Ion Caramitru  a declarat în iunie 2011 cu prilejul susţinerii aceluiaşi spectacol în SUA că „Grosul operei lui Eminescu se afla în celebra lui ladă cu care umbla pe unde se muta şi în care îşi ducea caietele şi notaţiile lui, şi care acum, în sfârşit, au fost tipărite prin sistem digital, facsimilate de către Academia Română. Mărturisesc că am avut o participare fundamentală la acest proces, pe durata mandatului meu la Ministerul Culturii”.
Pentru iubitorii de artă trebuie spus că, biletele pentru spectacol au fost puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu şi, la Centrul de Informare turistică din parcul Central.

One Comment on “De ziua „Coloanei Fără Sfârşit””

  1. Coloana fără sfârşit

    Oul e infinitul care se multiplică
    şi rămâne la forma perfectă,
    păsările sunt doar ideea
    care iese din inima lui vie,
    cu lecţia de zbor în aripi.

    Tăcerea rămâne un gest
    de împărtăşire a gândurilor,
    care nu stă la masă,
    aleargă să prindă un scaun de timp,
    să-şi mărturisească taina-n sărut,
    înflorind stâlpii porţii.
    O bucurie dăltuită-n durere
    şi apoi rugăciunea
    spusă de cuminţenia pământului,
    înainte de a se ridica la cer
    domnişoarei Pogany.

    Pe urmele recunoştiinţei,
    Dumnezeu înduioşat şi-a cioplit
    piatra cerului său
    în care urcă coloana fără sfârşit.

Comments are closed.