Cu titlul „Hibernală”, începând din data de 15 ianuarie, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, va avea loc expoziția de pictură a artistului plastic Daniel Chelaru din București, care va putea fi vizitată până pe data de 14 februarie.
Expoziția cuprinde peste 50 de lucrări realizate în tehnici diferite: ulei pe pânză și acuarelă. Vernisajul va avea loc pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, la sediul Muzeului, din Strada Geneva nr. 6, Târgu Jiu, Gorj, începând cu ora 17.00. În această zi, intrarea la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” este liberă, participanții la vernisaj având posibilitatea să viziteze, gratuit, toate expozițiile.
S-a întors la pasiunea lui, pictura!
Lui Daniel Chelaru îi place să se prezinte singur, pentru a arăta cât de mult a însemnat pentru el pasiunea pentru pictură și cum s-a întors la ea, după mulți ani de viață. El reprezentâ un exemplu elocvent de om care, chiar dacă nu și-a urmat menirea în cadrul profesiei, s-a întors la ea, trebuind să reînnoade firul rupt în urmă cu 20 de ani: „Sunt născut în Bârlad, un orășel rătăcit între dealurile Tutovei, cu istorie şi cultură pierdute în negura timpului. Cred că am moştenit câte ceva din harurile cu care au fost înzestraţi oamenii acelor meleaguri, iluştri înaintași, în amintirea cărora mă înclin cu adânc respect. Pornind de la Alexandru Ioan Cuza, Victor Ion Popa, Vasile Pârvan, Elena Farago si contemporanii Marcel Guguianu, Constantin Chiriţă, Corneliu Vasilescu, Laurenţiu Burlacu, Sorina Ţibacov și mulţi, mulţi, alţii. Născut toamna, când asprimea vinului proaspăt mustuit începe să se simtă în butoaiele gospodarilor… când ultimele rămășiţe de recoltă se adăpostesc în hambare… când se umplu butoaiele cu murături și cu varză pentru iarnă, când borcanele cu zacuscă, gemuri de prune sau gutui, ori de compoturi, umplu rafturile cămărilor, când ploaia rece, mocănească, face să înflorească crizantemele și tufănelele cu al lor miros dulce amar… când gutuile puse pe dulapuri sau pe pervazurile geamurilor umplu cu aroma lor cămăruţele bătrânilor bunici… când bruma albeşte discret iarba și ramurile golașe, parcă a despărțire de vara ce tocmai a trecut, prevestind ninsorile care stau sa vină… când gândurile răvășite de vântul vieţii, întocmai ca și frunzele ce cad alene acoperind cu al lor covor galben ruginiu pământul, încep să se așeze și să se adune în buchet de înțelepciune.
Copilăria mi-am petrecut-o colindând dealurile care înconjurau orașul ca nişte ziduri de cetate, unde am făcut cunoștinţă cu frumuseţea culorilor, mai ales a verdelui timid de primăvară și a decorului pictat de fantezia toamnei, cu paleta ei inepuizabilã.
Ai mei au vrut să mă dea la şcoala de muzică încă din clasa întâi. Tata voia sa fac vioara, pentru că bunicul meu cânta la vioară și chiar avea un instrument destul de vechi și valoros, pe care mi l-ar fi dat mie cu toată dragostea, dacă aș fi vrut acest lucru. Însă eu am asociat vioara cu scripca. Cu mintea mea de copil am gândit atunci că ai mei vor să mă facă scripcar, așa că am făcut tot posibilul să pic examenul. Și l-am picat. În primele patru clase primare i-am exasperat pe ai mei cu mâzgălitul caietelor și, în general, a tot ce însemna hârtie. Așa că mi-au mai rezervat un examen. La arte plastice. Aici chiar am fost tentat de experienţă. Ca drept dovadă că am luat examenul. Gimnaziul, practic, a însemnat singurul meu contact, ca formă de pregatire cultă, dacă se poate vorbi despre așa ceva la acea vărstă, cu arta. Apoi, au venit rând pe rând, liceul, stagiul militar, căsătoria, copiii și cei 37 de ani de activitate profesională. Plecarea în armată a adus cu sine și înstrăinarea de locurile natale. După acest episod și după ce am cunoscut-o pe viitoarea mea soție am ales să mă stabilesc în București. Apropierea vârstei de pensionare și gândul la zilele de inactivitate mi-au adus în minte harul pe care Dumnezeu mi l-a dat la naștere și pe care l-am folosit atât de rar în viaţă. Așa se face că în toamna lui 201 1 am reluat firul rupt cu 20 de ani în urmă, cam atât a trecut de la ultima lucrare, reușind să adun picăturile de suflet în lucrări de pictură.
Începând din luna iunie 2014 și până la data de astăzi, am avut câteva expoziții personale de pictură și am participat în calitate de expozant la alte câteva expoziții de grup. Ca proiecte de viitor, îmi propun realizarea a cât mai multe expoziții personale, asta înseamnă să fiu sănătos ca să pot lucra și, de ce nu, o expoziție în Bârlad, orașul meu natal, mai mult, în afară de pictură și desen, voi încerca să mai scot două – trei volume de proză şi unul de versuri. Nu fac parte din vreo elită artistică pentru a beneficia de evaluarea unui critic de artă – încă nu am ajuns la o aşa notorietate, încât să fiu luat în seamă de către aceștia – ca urmare, în viitor, am ales să mă prezint singur la fiecare eveniment cu public. Nu am apelat nici la foștii colegi sau la alte personalităţi, apropiate mie, dintr-un motiv cât se poate de simplu, nu știu cât de obiectivi ar fi fost. Cel mai important critic pentru mine este publicul privitor la lucrările expuse, iar în cazul de față cel care-mi va citi aceste rânduri strânse în buchet pentru a da viaţă volumului de faţă.”
