În România contemporană a devenit o adevărată preocupare respectarea drepturilor de autor, o practică europeană legiferată şi la noi la 1996. Doar că românii aveau antecedente în această direcţie de mai bine de un secol, iar în perioada comunistă autorităţile chiar făceau eforturi pentru respectarea acestora. Reproducem în acest număr un document din arhivele gorjene care analizează această situaţie la nivelul anului 1964 în judeţul Gorj. Autorităţile comuniste se confruntau cu o explozie a acţiunilor culturale(hore, baluri ş.a.) care nu aveau autorizaţie şi nici nu se plăteau drepturile de autor.
Legislaţia românească privind drepturile de autor are o vechime foarte mare, printre cele mai avansate din Europa la momentul respectiv. Cea dintâi lege care a reglementat în România drepturile autorilor de opere literare şi artistice a fost legea presei din 13 aprilie 1862, dintre reglementările căreia am aminti: dreptul autorilor de a reproduce şi vinde opera în tot timpul vieţii lor; dreptul moştenitorilor autorului de a se bucura de dreptul lor 10 ani după moartea autorilor (după care opera cădea în domeniul public şi oricine era liber să o reproducă); tipărirea, reproducerea operei fără voia autorului era sancţionată cu confiscarea în folosul autorului şi cu obligarea celui vinovat la plata unei sume de bani reprezentând echivalentul a 1.000 exemplare originale.
Legile drepturilor de autor în secolul XX
Din 28 iunie 1923 intra în vigoare Legea proprietăţii literare şi artistice caracterizată prin aceea că ea consacra dreptul autorului asupra operei sale independent de îndeplinirea vreunei formalităţi şi prin aceea că asigura străinilor aceeaşi protecţie ca şi a naţionalilor, fără nici o condiţie de reciprocitate (aşa cum cerea legea anterioară). Dintre alte reglementări mai importante ale legii am aminti: prelungirea drepturilor moştenitorilor asupra operei de la 10 ani la 30 de ani după moartea autorului; limitarea transmisiunii drepturilor succesorale doar la părinţi şi colaterali privilegiaţi, cu excluderea altor ascendenţi sau colaterali; dacă opera cădea în domeniul public – încetând să mai facă obiectul unui drept exclusiv – dreptul moral al autorului trecea Academiei Române, devenind un drept cu caracter perpetuu; dreptul autorului de a interzice publicarea unei opere nepublicate în timpul vieţii sale pentru un interval de 30 de ani.
Şi în perioada comunistă am avut asemenea reglementări, cea mai importantă: Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor. După cum subliniază juriştii, majoritatea textelor sale corespundeau la data elaborării reglementărilor moderne, iar tehnica redactării lor permitea interpretarea diferitelor dispoziţii în conformitate cu concepţiile dominante în doctrina europeană. Pentru vremea respectivă, erau reglementate normele de remunerare a autorilor şi pentru stabilirea tarifelor şi a modalităţilor de plată. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe este un act normativ de o amploare neobişnuită în dreptul nostru (154 articole), care încearcă să ofere soluţii moderne „provocărilor” mai vechi sau mai noi ale dreptului de autor, încercând totodată să asigure şi alinierea legislaţiei ţării noastre la legislaţia UE. Legea din 1996 a suferit numeroase modificări prin Legea nr. 285/2004 (publicată în Monitorul Oficial nr. 587 din 30 iunie 2004) prin aceste modificări introducându-se sub protecţie drepturi noi, neavute în vedere de legea de bază, precum şi realizându-se transpunerea în dreptul intern a normelor comunitare apărute după Legea 8/1996.
Actul artistic in comunism era un serviciu prestat pentru ţară, actori, muzicieni sau scriitori lăsându-şi operele inregistrate, in cel mai bun caz, în baza unui contract de prestări servicii. Cu toate acestea, reglementările existau şi se încerca respectarea lor.
Probleme cu drepturile de autor în Gorjul comunist
Într-o adresă din 11 mai 1964 a Inspectoratului Regiunii Oltenia către Sfatul Popular al Raionului Târgu-Jiu se identifică o problemă legată de respectarea drepturilor de autor. Iată ce făcea cunoscut în această direcţie inspectorul regional Ilie M. Barbu: “-Sfatul Popular al Regiunii Oltenia-Comitetul Executiv-prin circulara nr. 33123 din 8 august 1960 către Sfaturile Populare Raionale a reamintit sarcinile pe care Sfaturile Populare Comunale le au pe linia dreptului de autor; -Sfatul Popular Regional Oltenia-Comitetul pentru Cultură şi Artă-prin circulara nr. 3751 din 28 ianuarie 1963 către Comitetele pentru Cultură şi Artă raionale a reamintit aceste sarcini trimiţând în copie şi o serie de HCM-uri în această privinţă; -Sfatul Popular Raion Tg-Jiu-Comitetul Executiv-prin circulara nr. 7987 din 16 august 1960 şi nr. 2264 din 18 febr. 1963, către Sfaturile Populare comunale din raion, a trasat sarcină de a se conforma întocmai actelor normative în vigoare în sensul de a nu se organiza nici o manifestaţiune cu muzică(hore, serbări, baluri, nunţi, logodne etc.) fără autorizaţie tip eliberată de Sfatul Popular Comunal pe raza căruia se organizează astfel de manifestaţiuni…”. Doar că nu în toate comunele Gorjului se pusese în aplicare legislaţia de atunci, se organizaseră manifestări fără aprobare. Iată ce constataseră inspectorii pe teren în trim. IV/1963 şi trim. I/1964:
„-Uzinele Sadu din comuna Bumbeşti Jiu au organizat baluri.
-În com. Băleşti s-au organizat horele de Luca Aurel.
-În com. Ceauru, Butan Victor, Burlan Victor şi Stricăfier au organizat mai multe hore.
-În com. Ciuperceni, horele au fost organizate de Cidoiu Nicolae.
-În com. Cârbeşti s-au organizat hore de Prună Aurică.
-În com. Dobriţa s-au organizat hore de Furdui Nicu.
-În com. Leleşti, Burlan Constantin a organizat hore.
-Directorul Căminului Cultural din com. Moii a organizat baluri.
-În com. Peşteana Jiu, muzicanţii Mihu Constantin, Strinu Traian împreună cu Cazacu Aurel au organizat hore, iar directorul de Cămin Cultural a organizat baluri.
-În com. Runcu, muzicanţii Piţigoi Ion, Piţigoi Constantin şi Piţigoi Vasile au organizat foarte multe hore.
-În com. Teleşti s-au organizat hore de către Ţamfiu Constantin şi Trohonel I. Constantin, iar balurile au fost organizate de Gârbaciu Gheorghe.
În afară de aceste manifestaţiuni au mai fost depistate pe raza raionului Tg.Jiu, mai mult de 220 petreceri de muzică.”
Inspectorul regional Ilie Barbu făcea apel la autorităţile locale să aplice amenzile prevăzute de HCM 583/1960 pentru cei care nu achită şi nu urmăresc achitarea dreptului de autor(compozitor). Documentul rămâne interesant pentru prezent deoarece autorităţile monitorizau tot ce se întâmpla în domeniul artistic şi făceau eforturi de respectare a legislaţiei de atunci. Ca un paradox, acum avem legislaţie cu caracter european dar nu prea facem eforturi ca ea să fie respectată.
