Oricât am încerca să ignorăm cu bună ştiinţă cultura, aceasta tresaltă de fiecare dată la dispreţul ce îi este afişat politicos în faţă. Politizată excesiv, cultura a fost văduvită în ultimii ani de întreaga ei spiritualitate. Cei care se bat cu pumnul în piept şi care se dovedesc buni doar la a trage… concluzii, afişează un exasperant cinism, frate cu indiferenţa cea mai crudă.
În ce măsură cultura a ajuns să fie tolerată în România o putem constata fără prea mari bătăi de cap. Nu cred că poate fi vorba de o verticalizare descendentă a valorilor culturale româneşti, doar că cei în măsură să reacţioneze sunt prea sumari în a puncta convingători.
Cât timp cei de la Ministerul Culturii au fost lăsaţi să se desfăşoare cum ştiu mai bine, adică să cheltuiască bani cât mai mulţi pe proiecte utopice, s-a crezut că în România cultura este într-un fel de groapă cu lei ai căror dinţi cu lapte nu pot sfâşia clişeele care o etichetează.
Cum banii de la buget au fost cheltuiţi doar de dragul de a fi cheltuiţi, facem compromisuri cu obiectivitatea noastră, tot mai subiectivă, închidem ochii şi încercăm să ne imaginăm noi orizonturi în care calitatea umană este mai presus de interes, acum când Ministerul Culturii este condus de către Ionuț Vulpescu. Chiar şi aşa, în faţa privirii ni se perindă o serie de personaje, cu zâmbete întotdeauna complice în colţul gurii.
Ne propunem să atragem atenţia asupra acelor aspecte cu care nu suntem şi probabil nu vom putea niciodată să fim de acord. Ceea ce se întâmplă astăzi în cultura românească este fructul celui mai pur dezinteres manifestat vreodată vizavi de valorile culturale şi spirituale ale României. Un dezinteres care nu pune pe tapet niciun fel de calitate sau, din contră, niciun fel de defect al celor care conduc destinele culturii româneşti. Dezinteresul nu poate fi asimilat cu un defect, pentru că el se identifică cu natura omului. Nu ne propunem în editorialul din acest număr să tratăm însă concepte care ţin de acele domenii ale firii umane, cu toate că arta, cultura în general, ca trăire a omului, amplifică rezonanţele pur umane ale oricărui individ.
