Muzeul Judeţean Gorj adăposteşte, în toate locaţiile de pe teritoriul judeţului, un număr de 24.749 de piese. Dintre acestea, am ales să vă prezentăm acum pe cele legate de creşterea animalelor pe teritoriul actual al Gorjului, în perioada epocii romane, iar plecând de la aceste dovezi palpabile să vă prezentăm Dacia romană, din acest punct de vedere. Piesele pot fi admirate, de turiştii interesaţi, la Muzeul de Istorie ”Alexandru Ştefulescu”, din centrul municipiului Târgu Jiu.
Creşterea animalelor a reprezentat un sector important al vieţii economice din Dacia romană, iar în abordarea acestei problematici avem la dispoziţie izvoare epigrafice, iconografice, arheologice precum şi studiile arheologice realizate asupra unor eşantioane de material paleofaunistic.
Totodată, nu trebuie omisă terminologia latină care s-a transmis în limba română: bou, taur, vacă, viţel, oaie, berbec, miel, capră, porc, cal, asin, etc.
Descoperiri în Gorj
Pe teritoriul actual al Gorjului au fost descoperite la Bumbeşti-Jiu „Gară”, Bumbeşti-Jiu „Vârtop”, Ciocadia „Codrişoare” etc. cărămizi întregi şi fragmentare pe care erau imprimate urme ale copitelor şi labelor de suine şi canide (porci şi câini).
De asemenea, tot în această zonă s-au găsit brăzdare de plug, piese de harnaşament din bronz şi fier şi instrumente de marcat care constituie argumente irefutabile ale practicării creşterii animalelor în secolele II-III p. Chr. Din nefericire, loturile de material paleofaunistic recuperat din siturile de epocă romană din judeţul Gorj nu au beneficiat de studii arheologice, însă, prin analogii cu alte aşezări din Dacia romană, unde s-au efectuat analize osteologice complexe, se poate contura o imagine elocventă asupra acestui segment important al vieţii economice din secolele II-III p. Chr.
Investigaţii în alte judeţe
Astfel, investigaţiile paleofaunistice efectuate asupra loturilor de oase menajere recoltate din aşezarea civilă de la Stolniceni (judeţul Vâlcea) şi din fortificaţia de la Hinova (judeţul Mehedinţi) ilustrează că ponderea cea mai mare în economia alimentară o aveau bovinele. Sacrificate, în special, la maturitate ele erau crescute pentru carne, lapte, piei şi tracţiune.
Bovinele sunt secondate de ovicaprine sacrificate tot la vârsta de adult. Acestea contribuiau la satisfacerea necesităţilor de carne, lapte, lână şi piei.
Suinele erau furnizoare de carne şi grosime. Cabalinele se regăsesc în proporţie mică şi chiar dacă rolul lor era în primul rând utilitar, caii fiind folosiţi la tracţiune sau călătorie, nu este exclus ca, în situaţii excepţionale, să fi fost sacrificate pentru a suplimenta sau compensa necesităţile de hrană.
În cele două situri au fost determinaţi şi câinii, care erau crescuţi în scopuri practice, fiind utilizaţi la paza locuinţei, a turmelor de vite sau la vânătoare, cât şi pentru divertisment.
Câinii, ca de altfel şi purceii erau mai mult asociaţi cu oficierea unor practici rituale.
Paleofauna atribuită păsărilor este nesemnificativă, însă ele erau crescute pentru carne, puf şi ouă.
Reţete antice
În economia alimentară întâietate aveau bovinele, urmate de ovicaprine şi suine. Probabil, în situaţii excepţionale, se consumau şi cabalinele.
Carnea era preparată prin frigere, la foc deschis şi prin fierbere, fiind asociată uneori cu cereale, în cadrul unor meniuri culinare mai sofisticate. Oasele menajere erau utilizate ca materie primă la manufacturarea unor tipuri variate de piese.
Rase noi
Cum era şi firesc, după 106 p. Chr. au fost introduse în provincia Dacia rase noi, superioare de animale, care se întâlneau şi în celelalte teritorii europene ale Imperiului.
Analizele arheologice indică existenţa certă a unor persoane care aveau cunoştinţă de zootehnie şi medicină veterinară, necesare climatizării noilor rase la habitatul local, sau pentru ameliorarea celor primitive.
În provinciile dacice, creşterea animalelor a fost intensivă, practicându-se în cadrul micilor gospodării, fermelor şi cel al unităţilor militare.
