De ceva vreme ocupăm la nivel european un nedorit loc fruntaş la numărul de cetăţeni care nu fac faţă stresului cotidian şi, la un anumit moment, trebuie să apeleze la un medic specializat în acest diagnostic pentru că, de cele mai multe ori, stresul dezvoltă alte boli şi alte probleme de care în alte condiţii poate ar putea fi evitate. Am ajuns deja ţara cu o rată record a sinuciderilor iar situaţia este în curs de înrăutăţire.
În România totul a ajuns un motiv de stres, cei care au serviciu se gândesc că îl pot pierde în orice moment, cei care nu au serviciu sunt îngroziţi că nu pot găsi cu ce să-şi întreţină familiile, ambele categorii se tem că nu au bani de rate şi de întreţinere şi alte, şi alte…Cu ani în urmă bugetarii, în special profesorii, erau priviţi cu milă în sectoarele mai bănoase(avocaţi, magistraţi, medici) pentru salariile lor mici şi lipsa de perspectivă. Lucrurile s-au schimbat în mod radical, profesorii formează aceeaşi categorie puţin favorizată de soartă dar în sector este apreciată… stabilitatea. O avocată de succes din urbea de pe Jiu îmi spunea recent că nu ar merge niciodată în învăţământ, salariul nu i-ar ajunge nici pentru combustibilul de la maşina personală, dar ar prefera salariul de la stat. Potrivit acesteia, stresul este prezent peste tot şi în diverse forme.
Pentru români, politicienii sunt un motiv de stres. Suntem în ţara cu o reformă continuă în care nimic nu merge bine, suntem în statul UE unde Parlamentul dă legi pentru un singur individ şi tot aşa. De parcă nu ar fi totul suficient, politicienii dâmboviţeni o ţin într-o continuă schimbare, descentralizare, regionalizare, reorganizare, încât nimeni nu mai este sigur de nimic şi nu ştie ce va urma în 5-10 ani.
Şi poate cea mai păgubitoare meteahnă vine de la politicienii tineri, acei lipitori de afişe care înainte de alegeri reazemă baruri şi sunt abonaţi la banii părinţilor iar după sunt puşi ca mari specialişti în posturi care nu au nici o legătură cu pregătirea lor. Nimeni nu aşteaptă, nimeni nu recunoaşte competenţa, toată lumea e trimisul cuiva, e recomandarea cuiva…şi trebuie să fie şef.
Orice asemănare cu situaţii şi cazuri cunoscute este întâmplătoare, sau poate nu?
