Cetate antică între Polovragi şi Târgu-Jiu

În Istoria Gorjului avem două locaţii, sau doar una singură, care încă mai ridică probleme specialiştilor, deşi, cel mai probabil, e vorba de una şi aceeaşi localitate. Mulţi istorici identifică antica Arcinna, menţionată de Ptolemeu în istoriile sale, drept aşezarea de la Polovragi unde în Evul Mediu s-a născut Mânăstirea Polovragi. Arcina, cum era consemnat numele aşezării de vestitul geograf al antichităţii Ptolemeu(confirmare făcută de arheologul Vasile Pârvan şi istoricul CC Giurescu) se situa pe valea Rhabonului, o aşezare comercială care poate fi plasată lângă Târgu-Jiul de astăzi. Toponimic vorbind, localitatea Arcani şi-ar putea avea originile în această denumire.

Deşi nu ne-am propus să elucidăm enigma celor două denumiri, o să încercăm să vă prezentăm câteva informaţii sperăm noi relevante, urmând ca cititorii să-şi tragă propriile lor concluzii. Rămân câteva probleme care trebuie subliniate încă de la început, Jiul nu trece prin zona Polovragi iar Valea Jiului a fost totdeauna o arteră comercială mult mai importantă decât Valea Olteţului.

Varianta Polovragi
A rămas nemuritoare în istoriografia românească expresia istoricului antic Annaeus Florus care spunea despre strămoşii noştri că “dacii trăiesc aninaţi de munţi”. Se ştie că la daci cetăţile din zonele muntoase au devenit adevărate fortificaţii, apărate cu ziduri din piatră. Davele din munţi erau plasate pe înălţimi inaccesibile, ca nişte cuiburi de vulturi, aninate de astfel de piscuri stâncoase, cum spunea cronicarul antic. Este sigur că una din cele mai interesante fortificaţii a fost la Polovragi ( Polovraci ), la aproximativ 1000 m altitudine pe Muntele Padeşului. Exista legenda conform căreia, cetăţile din zonă erau vegheate şi ocrotite de Zeul  Zamolxis, dar şi de vulturul sacru, invocat de Marea Preoteasă Sibilla Erithreea, pentru a feri poporul nemuritor de ochii neav

eniţilor. Fortificaţia de la Polovragi era compusă din: o cetate dava plasată pe un mamelon, la 30 m deasupra Poienei Padeşului şi o ” cetate de refugiu ” – un platou de 6000 mp numit ” Crucea lui Ursachi “, folosit în vremuri îndepărtate ca loc de refugiu. Locuitorii cetăţii dacice trăiau într-o aşezare civilă, situată la ieşirea Olteţului din chei. Conducătorii, garda lor şi reprezentanţii aristocraţiei militare şi sacerdotale locuiau în ” cetăţuie “.
Potrivit istoricilor, cetatea de la Polovragi a fost  ridicată aproximativ în jurul anilor 150 î.Chr. La început, Muntele Padeş a fost doar o stâncă golaşă de calcar. Dacii au amenajat stânca, transformând-o într-o adevărată acropolă şi astfel ei au reuşit printr-o muncă extrem de anevoioasă şi migăloasă să amenajeze 8 terase, şapte pe versantul nordic al muntelui şi una pe cel sudic. Alunecările de teren au fost prevenite prin adăugirea la fiecare terasă a unei zidării, lucrate din piatră de calcar nefasonată dispusă în unghi de 45 de grade. Apărarea era completată de o fortificaţie trapezoidală, adică un val de apărare din piatră spartă alternând cu lut peste care se înalţă o palisadă de lemn. Pe platou s-au ridicat mai multe clădiri, inclusiv un turn de observaţie. Deoarece, cetatea de la Polovragi a suferit un incendiu spre prima jumătate a veacului I î. Chr. dacii au efectuat încă noi lucrări de construcţii, ridicând în jurul mamelonului un zid gros de 2 m şi, împrejurul terasei pe care au existat locuinţe, un alt puternic zid de piatră din blocuri de calcar, roci cristaline dure aduse de la mari distanţe şi blocuri de gresie prelucrată.  Polovragiul se înscrie alături de Sarmisegetuza Regia şi Ocniţa ca a treia localitate importantă în care s-au găsit dovezi incontestabile ale cunoaşterii şi folosirii scrisului de către geto-daci (ex. inscripţia „DEEEB” şi posibil un A). Există ideea că dava de la Polovragi ar fi fost antica cetate Arcina, pe care Ptolemeu o numea” unul din cele mai strălucite oraşe din Dacia“.

Mânăstirea Polovragi de-a lungul istoriei
În prezent, la Polovragi este una dintre cele mai importante mânăstiri din Oltenia, dar, prin amplasament şi tradiţie, şi una dintre cele mai importante din România. Prima atestare o avem din secolul al XVI-lea, dar egumenii socotesc istoria sa ca fiind întemeiată după anul 1300 şi poate mai înainte. Mânăstirea este aşezată în câmpia care se deschide imediat după ieşirea bruscă a Olteţului din munte, unul dintre cele mai spectaculoase râuri din ţară.
După întemeierea mânăstirii, aceasta a fost închinată Ierusalimului în timpul lui Matei Basarab şi răscumpărată de Constantin Brâncoveanu prin plata a trei pungi de aur, bani folosiţi pentru restaurarea bisericii Sfântul Gheorghe din Bucureşti, de la kilometrul 0 al ţării, de asemenea închinată în epoca Bisericii de la Ierusalim. Mânăstirea Polovragi a fost schit de călugări până în vremea comunismului când o reorganizare a transformat-o în schit de maici.

Arcina, Târgu-Jiul de altădată
Cu siguranţă, există mai multe argumente prin care antica Arcina să fie identificată cu actuala zonă a Târgu-Jiului.Primele documente referitoare la nume apar în sec. I-II d. Chr.. în harta Daciei întocmită de geograful Ptolomeu care a însemnat localitatea „Arcina” pe locul unde se află Târgu-Jiul de astăzi. Foarte important, Vasile Pârvan în „Getica” într-o hartă deosebit de interesantă, ca şi C. Ciurescu în harta „Dacia” înainte de cucerirea romană, localizează Arcina tot în partea superioară a Jiului. Situat „la întretăierea marilor drumuri ce treceau din sudul Olteniei spre ţara de dincolo de munţi şi dinspre Ţara Severinului spre trecătoarea de nord, peste munţi, apărată de Castrul de pământ de la Bârleşti (Bumbeşti-Jiu), ridicat de Cohorta a IV-a Cypriia, şi apoi de Castrul de piatră al Cohortei I Britanică Aurelia – Antoniniană”, târgul Arcina a capacitat, ulterior, întreaga viaţă social-economică din zonă, reuşind în timp să atragă scaunul cnezial de la Curtea I Curtişoara şi înlesnind schimburile de produse dintre zona de nord şi cea de sud a Rhabonului (Jiul).Pe parcurs, s-a schimbat  numele localităţii din cel de Arcina în cel de „Jiul” care apare pentru prima dată într-un document din 23 noiembrie 1406 al lui Mircea Vodă cel Mare.