
Iluminat economic în Târgu Jiu
În municipiul Târgu Jiu, a fost pornit noul sistem de iluminat public, pe tronsonul Târgu Jiu – Bârsești.
Iluminat economic în Târgu Jiu Read MoreJurnalul ce străbate timpul

În municipiul Târgu Jiu, a fost pornit noul sistem de iluminat public, pe tronsonul Târgu Jiu – Bârsești.
Iluminat economic în Târgu Jiu Read More
Din data de 27 octombrie 2021, funcționează încă un centru de vaccinare la Târgu Jiu, la Stadionul Municipal.
Nou centru de vaccinare la Târgu Jiu Read More
Încă 4 troleibuze au ajuns, zilele trecute, la Târgu Jiu. Există, deja, 5 troleibuze noi care au intrat pe trasee, iar celor 4 venite acum le vor urma încă 2 care vor completa primul lot prevăzut în proiectul pe fonduri europene care este , în prezent, în implenetare
4 troleibuze noi pentru Târgu Jiu Read More
Serviciul de Evidență a Persoanelor și Serviciul de Stare Civilă din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor vor funcționa, începând de joi, 28 octombrie, după un program special, astfel încât, atât persoanele imunizate împotriva Covid-19, cât și cetățenii nevaccinați, să nu întâmpine probleme în ceea ce privește eliberarea documentelor necesare.
Program special, la două servicii ale Primăriei Târgu Jiu Read More
Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj Napoca va efectua, în Târgu Jiu, luni, 25 noiembrie 2021, începând cu ora 10:00, testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin. Caravana mobilă unde urmează să se efectueze testarea va fi amplasată în fața Stadionului Municipal.
Testări gratuite la Târgu Jiu Read More
Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția de Protecție Socială, informează cetăţenii din municipiu, că începând cu data de 01 noiembrie 2021 se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul 2021- 2022.
Primăria Târgu Jiu acordă ajutoarele pentru încălzire și energie Read More
Strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Se modernizează canalizarea, se toarnă covor proaspăt de asfalt și se vor reface trotuarele. Este vorba despre …
Strada Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, în reabilitare Read More
O dată cu rectificarea bugetară din această toamnă, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a prevăzut 3 milioane lei pentru noul parc de lângă Coloana Fără Sfârșit. Acesta va fi …
Un nou parc lângă Coloana Fără Sfârșit Read More
După mai multe luni în care s-a lucrat intens, lucrările edilitare din cartierul târgujian Comuna din Paris sunt aproape de final. Aici, municipalitatea a investit peste 500.000 de lei pentru modernizarea …
Final de lucrări în Comuna din Paris Read More
Casa de Cultură din Târgu Jiu intră în reabilitare. Lucrările vor fi executate de aceeași firmă care lucrează la bazinul de înnot acoperit din municipiu, iar primarul Marcel Romanescu a …
Casa de Cultură din Târgu Jiu intră în reabilitare Read More
La Târgu Jiu se lucrează, de zor, la bazinul acoperit de înnot din cadrul complexului sportiv aflat în proprietatea municipalității. Este o investiție în valoare de 2 milioane de euro, …
Bazin de înnot la Târgu Jiu Read MoreROMÂNIA COMUNA MĂTĂSARI JUDEŢUL GORJ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE NR. 33 Privind Rectificarea Bugetului la partea de venituri și cheltuieli pe anul 2021 Consiliul local al comunei MĂTĂSARI, JUDEŢUL GORJ AVÂND …
Hotărâri de consiliu Mătăsari, septembrie 2021 Read More
ROMÂNIA JUDEȚUL GORJ CONSILIUL LOCAL FĂRCĂȘEȘTI HOTĂRAREA NR. 35 privind predarea către Ministerul Dezvoltării ,Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor …
Hotărâri de consiliu Fărcășești, septembrie 2021 Read MoreROMÂNIA JUDEŢUL GORJ COMUNA NEGOMIR CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Nr. 42 privind neasumare a responsabilității organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor cadru pentru achiziționarea …
Hotărâri de consiliu Negomir, septembrie 2021 Read More
Autoritățile locale din Târgu Jiu și-au pus în plan să modernizeze cartierele mărginașe, cu bani din bugetul local. În prezent, se lucrează în Cartierul Plopilor. Au început, deja, lucrările pentru canalizare și, …
Cartierele mărginașe, în atenția edililor din Târgu Jiu Read More
La Târgu Jiu, au început lucrările pentru realizarea celor 4 stații de încărcare pentru autovehicule electrice, finanțarea fiind asigurată printr-un proiect în valoare de 764.203 lei, câștigat de Primăria Târgu Jiu, cu finanțare …
Stații de încărcare a mașinilor electrice la Târgu Jiu Read More
Insulița Jiului din Târgu Jiu începe să-și schimbe fața. Municipalitatea a alocat fonduri, din bugetul local, pentru înlocuirea sistemului de iluminare și pentru refacterea aleilor: „Am pornit iluminatul din parcul …
Insulița Jiului, iluminată modern Read More