Marți, pe 8 septembrie, la o zi după ce copiii s-au întors în clase, Ministerul Educației a dat publicității rezultatele României la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (PISA) 2025, iar ele arată dezastruos. Din 91 de țări, suntem pe locurile 48 la matematică, 53 la citit și 55 la științe, iar în Uniunea Europeană doar Bulgaria și Ciprul stau mai jos decât noi. 52% dintre elevii de cincisprezece ani din România nu ating pragul minim la matematică și 48% nu înțeleg un text de lungime medie. Înainte să ne întrebăm de ce picăm, cred că merită să ne întrebăm ce e testul ăsta și dacă măsoară ce trebuie.
PISA e o evaluare pe care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) o face o dată la trei ani, din 2000, în peste optzeci de țări, pe elevi de cincisprezece ani, aleși la întâmplare. Nu îi întreabă pe copii ce au învățat pe de rost din manual. Le pune în față un text, niște cifre, o situație din viață și se uită dacă pot să le folosească, să tragă o concluzie, să compare două variante, să observe ce nu se potrivește. Din 2022, testul are și o probă de gândire creativă, unde copilul nu primește o problemă cu o singură soluție, e pus să vină cu idei, să propună soluții, de exemplu cum ar putea fi protejate albinele, cum ar face o bibliotecă accesibilă cuiva în scaun cu rotile, cum ar desena o poveste cu cosmonauți. Practic, testează fix ce ar trebui să vrem de la școală, să îi ajute pe copii să gândească și să îndrăznească să aibă idei, să caute soluții, nu să memoreze și să reproducă.
Se poate discuta cât de bună e „oglinda”, adică dacă testul PISA e ce trebuie. În 2014, peste optzeci de profesori universitari din mai multe țări au scris conducerii OCDE că un test dat pe trei materii îngustează școala, împinge profesorii să predea pentru test și lasă pe dinafară istoria, arta, sportul, educația civică, tot ce nu se punctează. S-a scris și la noi, chiar acum, că PISA nu ne măsoară inteligența, și așa e, nu o măsoară. Un test de citit și de socotit aplicat nu arată cât de deștept e un copil, arată ce a apucat să exerseze la școală și ce nu, așa că rezultatul ăsta nu e o rușine a copiilor, e o notă pentru sistemul de învățământ.
S-au auzit, zilele astea, și voci care spun că testele PISA nu au legătură cu programa școlară a României și că tocmai de aceea ies elevii prost, ca și cum ar fi o nedreptate făcută nouă, românilor. Câțiva profesori au zis pe față că testele nu prea sunt relevante, fiindcă la clasă nu se predă pentru așa ceva. Au dreptate că nu se potrivesc, greșesc când cred că asta ne scuză. Pentru că tocmai aici e problema. Dacă un examen care îi cere copilului să înțeleagă un text și să judece niște cifre nu seamănă cu ce facem la școală, atunci merită să punem cele două față în față și să întrebăm care dintre ele pregătește un om pentru viața pe care o va trăi, programa noastră sau felul de a învăța din spatele scorurilor bune la PISA. Nu testul e de judecat aici, e școala și rostul ei. A înțelege un contract înainte să îl semnezi, a pricepe cum crește o dobândă, a deveni creativ în orice domeniu, a-ți da seama că o știre de pe telefon e pusă acolo ca să te manipuleze, astea nu sunt toane ale OCDE, sunt lucruri fără de care un om e la mila altora toată viața. PISA nu acoperă toată educația, dar partea pe care o măsoară e podeaua casei, iar noi stăm sub ea. Dacă copiii nu înțeleg ce citesc, cu ce rămân din tot ce învață mecanic în școală???
De ce am ajuns aici nu e greu de spus. Avem o școală care de zeci de ani premiază memorarea. Elevul bun e cel care recită lecția aproape cuvânt cu cuvânt. Examenele care contează, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, cer tot memorare, așa că memorare se predă. Profesorii au fost crescuți în același tipar și nu au fost pregătiți pentru altceva. Peste asta, copiii citesc din ce în ce mai puțin, iar dintre toate deprinderile, cel mai mult au scăzut în ultimii ani exact cele care ne trebuie acum, să cântărești dacă o informație e adevărată și să legi mai multe surse între ele.
Pentru ce învățăm ce nu ne trebuie? Ca să dau doar un exemplu, la liceu se învață determinanți, integrale, numere complexe, trigonometrie, matematică serioasă și frumoasă, numai că sunt unelte pe care cei mai mulți oameni nu le mai ating niciodată după Bac. Nu spun să scoatem matematica din școală, ferească Dumnezeu, dar la nivelul ăsta ar trebui dusă doar cu cei care vor face asta în viață. În orele irosite acum cu lecții care celorlalți nu le vor folosi, copiii ar putea clădi propriul lor viitor, în loc să tocească materie de care au nevoie doar o mână de oameni. Una dintre probele de la PISA i-a dat copilului datele despre câteva mașini, consum, preț, revizii, asigurare, și i-a cerut să spună care iese mai ieftin pe un an. Nu e matematică grea, e viață, și tocmai acolo ne poticnim, unde ar trebui să trecem fluierând. Dar în România copiii primesc toți aceeași teorie abstractă, avansată și, exact cum e acea vorbă din popor, pe noi practica ne omoară, când vorbim de baza matematicii, dar aplicată.
În țările care ies bine la PISA, de exemplu Estonia și Finlanda în Europa, Singapore și Japonia în afară, rețeta nu e mai multă materie. E mai puțină, învățată în adâncime, cu profesori lăsați să aleagă singuri cum predau și cu lecții care pornesc de la o întrebare sau de la un proiect, nu de la o pagină de copiat în caiet. Una dintre metodele cu care se lucrează acolo se cheamă STEAM, adică Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică, luate împreună, pornind de la o problemă concretă. Iar metoda dă rezultate tocmai fiindcă elevul construiește, încearcă diverse metode, nu învață pe de rost. Nu sunt lucruri de pe altă lume. O oră care începe cu „de ce se întâmplă asta și care-i soluția” și se termină cu un copil care a măsurat sau a construit ceva, se poate ține la fel de bine la Târgu Jiu ca și la Tokio.
Am fost, acum câțiva ani, la un curs Erasmus+ la Reggio Emilia, în nordul Italiei, la Centrul Internațional Loris Malaguzzi. Abordarea sa, folosităț în multe țări din lume, care poartă numele localității în care s-a născut, „Abordarea Reggio Emilia”, lucrează cu cei mici, la creșă și la grădiniță, fiindcă atunci se pun temeliile. Malaguzzi spunea despre copil că e „bogat în potențial, puternic, competent și, mai presus de toate, legat de adulți și de ceilalți copii”, nu bogat în lucruri, bogat în putință. Copilul vine pe lume cu o sută de feluri de a înțelege și de a se exprima, spunea același mare pedagog, iar dacă îl lași să caute, să întrebe, să construiască, iar tu doar îl ajuți în căutarea lui, se vede devreme spre ce trage, la ce e bun, care e „datul” lui, cu care s-a născut. Așa cred că ar trebui gândită școala, în jurul copilului și a ceea ce poate deveni el, la maximul său potențial, nu în jurul programei. Dacă am clădi de la început pe felul ăsta de învățare, nu ar mai trebui să turnăm mai târziu în fiecare copil mult din toate, în mare parte degeaba. Un copil ajutat să-și descopere vocația ajunge foarte bun în profesia lui, e fericit la locul de muncă și dă înapoi societății maxim din ce poate el. Unul care trece prin doisprezece ani de școală rigidă, memorând multe lucruri, dintre care mare parte îi vor fi inutile, pierde timp prețios, în care ar putea străluci, dacă ar merge pe drumul potrivit și s-ar pregăti pentru el. Iar o țară în care unul din doi copii de cincisprezece ani nu poate urmări un argument scris, nu-și poate face nici măcar un buget propriu ca lumea și nu poate crea un viitor mai bun pentru el și pentru societate, e o țară care își va cumpăra mereu soluțiile și oamenii pricepuți de altundeva, sau e sortită declinului.
Deci, ce ar trebui să facă școala? Să ne pregătească pentru viață, să ne ajute să ajungem foarte buni acolo unde avem talent și înclinație, ca să fim buni în ce facem, fericiți în munca noastră și de folos celorlalți.
Soluția e clară. Materia comună, cea pe care o fac toți copiii, fără specializare, ar trebui să se aplece mult mai mult spre modelul PISA, pe experiment și pe creație, cu mai puțină materie de memorat și mai mult timp pentru gândit. În paralel, fiecare copil ar trebui ajutat să-și găsească din vreme menirea, apoi să învețe doar ce-i este necesar pentru ea, la cel mai înalt nivel și cu cei mai buni dascăli. Banii și energia acolo trebuie să meargă, în ce și în cum se învață, cu profesori pasionați, bine pregătiți și lăsați să își facă meseria.

