Carte de hotărnicie a moșiilor Copăceni și Fărcășești ale mânăstirii Strâmba (V)

 330 total views

Mânăstirea Strâmba dar și fostul sat Copăceni din comuna Bălești au avut un trecut comun prin stăpânitorii lor, în speță familia Râioșanu. Au existat perioade de timp când aceste legături au fost favorabile lăcașului de cult și alte dăți când lucrurile nu au stat la fel de bine. Prezentăm câteva momente mai puțin plăcute din acest trecut comun, o luptă între urmașii ctitorilor care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Continuăm în cele ce urmează cu fragmente din documentul păstrat până la noi, Cartea de hotărnicie a moșiilor Copăceni și Fărcășești ale mânăstirii Strâmba, din 9 august 1796, manuscris oferit de dr. Gheorghe Gârdu. Motivul disputei, după cum o să vedem din text, este că nu se mai respectase cutuma ”ca din prisos să se ajute ctitorii cei scăpătați”, așa cum hotărâse Stoichiță Râioșanu. Documentul prezintă un mare interes pentru trecutul acestor meleaguri.

Mânăstirea Strâmba are un trecut tumultos
Mânăstirea Strâmba are un trecut tumultos

Revenim și în acest număr la documentul scris la finele secolului al XVIII-lea:

”Apoi iarăși dă daniile de moșii și altele la mânăstire s-a fost văzut că sunt și de alte neamuri nu numai de la acest neam Degerețeanu ce se numește ca ctitor și are mânăstirea aceasta făcută zapt ca bun al lor venit și de aceea anafora a Prea Sfinției Părintele Mitropolit pomenește Înălțimii Tale la întărirea către dumnealui procaimacam clucerul Cartofolo ca să orânduiască un zapciu harnic ca fără de voie să ridice de la numita mânăstire pe Constantin Râioșanu să-l aducă mai întâi să-l cerceteze pe Râioșanu cu ce hotărâre și poruncă domnească au făcut zapt această mânăstire dimpreună cu toate acareturile ei și de a făcut această pornire din sineși în silă numai să nu-l îngăduiască a se mai aminti și mai mult într-un chip la ale mânăstirii ci încă să ia socoteala de la toate ale mânăstirii de când în silnicie s-au luat în stăpânirea lui unde la acea cercetare să fie față și Prea Sfinția Părintele Episcopiei Râmnic sau epitropul să ceară să arate sineturile și dovezile ce va avea cum că ieste închinată la Episcopie sau cu ce orânduială s-au chivernisit mai înainte care și aceasta cercetându-se și pirofirându-se să aibă a înștiința dumnealui clucerul calfalogi la Înălțimea Ta pentru care fiindcă în zapisul ce s-a arătat de Râioșanu al acelui Sima Nicolau precum s-au zis mai sus fiindcă acea carte gospod(domnească) ce ar fi adus la părintele Filaret nu o au în mână arătând că i s-ar fi fost oprit văzându-se adevărat și de către Prea Sfinția Sa părintele Episcopiei Argeșului și pentru a ne pliroforisi și de la Prea Sfinția Sa că poate să fi fiind (…) pricina acestei mânăstiri și am scris Prea Sfinției din partea caimacamului ca în ce chip îi va fi știința să ne arate și de la 29 ale trecutei luni să le faci arătare că de la leatul 76 viind și Sființia Ta aici în partea locului la răposatu părinte episcop Chesarie zice că au zis că din vremea răzmeriței rușilor ce fusese mai înainte cu doi ani ar fi fost epitrop de sineși răposatul Sandu polcovnic Degerățanu ca unul ce ținea soție din neamul Râioșenilor că mai înainte ar fi fost iarăși cu igumen însă după epitropia numitului Sandu, răposatul părintele Chesarie a orânduit igumen pe un Romano Grecu (…) și după dânsul pe un Climent ce au fost mai la urmă și la Crasna apoi părintele Filaret pe un Dionisie și pe un Partenie, care nepurtându-se bine l-au fost lipsit însuși Prea Sfântu Părinte al Argeșului și întâmplându-se atunci de a venit și părintele Filaret de la București precum o fi țiind minte în leatul 84 și viind și numitul Constantin Râioșanu au cerut igumen pe un Chesarie de la mânăstirea Strehaia care fusese popă de mir și atunci de s-au făcut carte Râioșanului ca să-i fie mânăstirea asupră-i, nu are știință cât de puțin fiind că aceste trebi se făceau de la logofeții episcopiei iar ce este iscălit la acel zapis de împăcăciunea Râioșanului cu acea carte cu Sima arnăutul după carte în copie arată că nu poate ținea minte făr de cât face socoteala că neavând Episcopia vreun folos de la acel schit sau embatic și fiind atâtora pricini despre neamul ctitorilor când despre Sandu polcovnic, cât despre Râioșanu, după ce au venit în vârstă care le toate sineturile moșiilor le avea la sine….”
…au lipsit de tot pe Chesarie igumenu cel ce ceruse însuși și au rămas însuși stăpânitor și măcar că au fost zicând părintele Filaret că nu o va lăsa pe seama lui, ci ori va fi în sânul mânăstirilor țării ori va face alt ajutor, însă nici o pornire n-au făcut cât a fost episcop și mai scrie că pentru acest schit Strâmba în acest chip s-au aflat sub ocârmuirea Sfintei Episcopii Râmnic așa are o oarecare știință cum că mai înainte de răsmerița rușilor fiind episcop Chir Grigore și fiind vremile împotrivă și moșiile stăpânite de neguțători turci și dăjdiile vistieriei grele, după cum au fost atunci orânduiala au căzut atunci ctitori la acel răposat episcop ca să facă milă să le ia sub apărarea episcopiei și să scape din cislele celorlalte mânăstiri după cum au și făcut…”(Va urma)