Conform UNODC (Biroul Naţiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor si a Criminalităţii) au fost identificate 127 de ţări de provenienţă a victimelor traficului de persoane şi se estimează că, în fiecare moment, peste 2.4 milioane de persoane sunt exploatate. De asemenea, UNODC informează că, la mai mult de 10 ani de la adoptarea PROTOCOLULUI privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, cele mai multe state şi-au adaptat legislaţia în vederea incriminării celor mai multe forme ale traficului de persoane.
Cu toate acestea, aplicarea prevederilor legislative în sensul urmăririi penale şi condamnării traficanţilor este limitată. Raportul Departamentului de Stat al SUA arată că două din cinci ţări analizate nu au înregistrat nici o condamnare pentru trafic de persoane.
O altă problemă este legată de vizibilitatea la nivel internaţional a modului în care sunt instrumentate cazurile de trafic de persoane. Aspectele urmăririi penale în aceste cazuri sunt puţin vizibile la nivel internaţional, ceea ce poate lansa întrebări cu privire la modul în care este folosită legislaţia şi cu privire la eficienţa urmăririlor penale.
Pentru a răspunde acestor întrebări, UNODC a dezvoltat o bază de date internaţională conţinând practici judiciare pentru cazurile de trafic de persoane, care să ofere acces public la speţe documentate oficial.
Scopul acestei baze de date este acela de a asista judecători, procurori, agenţi de poliţie, jurnalişti şi alte părţi interesate, prin punerea la dispoziţie a detaliilor cu privire la caz şi a exemplelor de procedură.
Baza de date este disponibilă la adresa www.unodc.org/cld.