Un ţăran din Ceauru Gorjului a ajuns celebru la începutul secolului al XX-lea după ce mai multe case construite de el au ajuns exponate de muzeu, una dintre ele regăsindu-se la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti iar alta în Gorj la Curtişoara. Specialiştii au descoperit un geniu popular care nu încetează să uimească, un creator care a transformat în artă tot ceea ce strămoşii săi îi lăsaseră.
Antonie Mogoş s-a născut în fosta comună Bălăceşti, satul Bălăceşti de Jos iar numele Mogoş în această zonă este atestat într-un document datat 16 mai 1579, când Mihnea Voievod, întăreşte banului Dragomir şi fiului său, postelnicul Mihail, stăpânire peste satul Poiana, vecin cu Bălăceştiul, care fusese al moşului său Manea fiul lui Mogoş. La începutul secolului al XIX-lea satul în care a văzut lumina zilei Antonie Mogoş era proprietate a boierilor: Bălăcescu Uţa, stolnicului Brăiloiu Constantin, Bălăcescu Lucsandra, portarului Bălăcescu Mihai şi stegarului Urdăreanu Anton. Clăcaşi pe moşiile acestora, locuitorii de aici erau învoiţi cu aceşti boieri să slujească prin rotaţie săptămânal câte o familie la muncile pentru care erau solicitaţi de către stăpâni, conform Pravilei Domnitorului Caragea. Aici se găseau în acel timp două mori, două fântâni şi o biserică cu hramul Sfântului Vasile toate proprietate boierească. Satul era condus în anul 1833 de pârcălabul Mogoşi Nicolae, tatăl lui Antonie şi de trei juraţi sau aleşi: Enăşel Mihalache, Mogoşi Dumitraiche, bunicul lui Antonie Mogoş şi Aribaşa Ion, familia ultimului dispărând de-a lungul timpului.
Anii copilăriei
Pârcălabul Mogoşi Nicolae era un om de încredere al satului fiind căsătorit cu Păuna cu care în anul 1832 deţineau în gospodărie doi boi, o vacă, un cal şi doi porci. Împreună au avut mai mulţi copii printre care şi Antonie născut la data de 16 aprilie 1839 şi botezat de Bălăcescu Rusanda. Mulţi ani s-a crezut, iar Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti nu a făcut nici până acum corecturile pe textul lui Alexandru Tzigara-Samurcaş de la începutul secolului XX după cum o să vedem, că Antonie Mogoş s-a născut cu patru ani mai devreme. În actul său de naştere la prenumele mamei este trecut „Stanca” iar ulterior în alte acte de stare civilă la prenumele mamei este înscris Păuna, faptul se datorează ori greşelii scriitorului care la înscrierea în registrul pentru născuţi a trecut prenumele mamei greşit sau este posibil ca acesteia la vremea respectivă să i se mai fi zis şi „Stanca”.
În afară de Antonie, Nicolae şi Păuna au mai avut ca fii pe Constantin care a decedat de tânăr la data de 6 octombrie 1834, pe Iacov născut la 20 martie 1848 care fiind botezat de Vărgatu Biţă, ulterior a preluat prenumele naşului său, cum de altfel se obişnuia în acele vremuri, devenind Mogoşi Biţă şi pe Matei născut probabil în anul 1849, nefiind înregistrat în registrele pentru născuţi ale satului Bălăceşti de Jos, motivul pare să fie decesul tatălui lor Nicolae care a decedat la data de 24 februarie 1849. Aceştia au mai avut şi o soră Marina care s-a căsătorit la 14 noiembrie 1849 cu Pasăre Grigore Constantin având ca naşi pe Rovinaru Dinu şi Ioana, boieri din satul vecin Rovinari.
O viaţă de om obişnuit
După anii copilăriei, Antonie Mogoş urmează cursurile şcolii primare din satul natal sub îndrumarea „candidatului satului” Bălăceşti de Jos, Gheorghe Deaconescu şi în anul şcolar 1845/1846 în urma examenului din data de 31 martie promovează la toate cele cinci materii: citire pe silabe, scriere pe table de piatră, citire pe orice carte, scriere caligrafică şi rugăciuni pe din afară. În tot cursul anului şcolar a fost foarte sârguincios având doar o singură absenţă, faţă de ceilalţi colegi care aveau şi peste 80 de absenţe iar la purtare a avut calificativul „bine”. Clasa era alcătuită dintr-un efectiv de 15 elevi toţi băieţi.
Rămânând orfan de tată la doar zece ani, Antonie este nevoit ca alături de mama sa să întreţină şi pe fraţii săi mai mici muncind din răsputeri pentru a agonisi cele necesare pentru traiul întregii sale familii. În data de 27 ianuarie 1863, la vârsta de 24 de ani se căsătoreşte în satul său natal cu Alecsandrescu Vasile Maria în vârstă de 16 ani din satul vecin Ceauru, naşii fiindu-le boierul Sănătescu Mihalache şi soţia acestuia Catinca din satul Sănăteşti. Imediat după căsătorie se mută în satul Ceauru unde îşi întemeiază şi gospodărie. Viaţa personală de după căsătorie a lui Antonie Mogoş a fost la fel cu cea a majorităţii locuitorilor de la sate din vremea respectivă, locuitori care în urma împroprietăririi dobândind pământ aveau nevoie de forţă de muncă şi ca urmare dădeau naştere la foarte mulţi copii care erau folosiţi la munca câmpului de la vârste foarte fragede.
Legenda lui Antonie Mogoş
Alexandru Tzigara-Samurcaş scria în 1909 despre Antonie Mogoş: „Împrejurările au făcut ca renumele lui să nu depăşească cercul restrâns al plaiului său, dar personalitatea lui nu e mai redusă pentru aceasta. De aceea se cade ca prin câteva amănunte să-i hotărâm locul ce i se va cuveni într-o viitoare istorie a artei noastre populare.
Născut e Antonie Mogoş în ziua de Sânta Maria mică a anului 1835, în satul Bălceşti din judeţul Gorj. Din tatăl Neculai şi mama Păuna. De mic copil încă se ducea la biserică, care-i era dragă. D-abia se făcu mai mare şi intră chiar ca paraclisier în biserica din sat. Într-acest timp a învăţat să şi citească slova veche, pe care singură o cunoaşte şi azi. Numai numele ştie să-l scrie cu caractere latine. Prima carte în care a citit a fost catehismul, apoi Alexandria şi cărţi bisericeşti. După patru ani de paracliser a fost numit cântăreţ la aceiaşi biserică.
Armată n-a făcut; a scăpat ca fiu de văduvă şi în schimbul a doi poli! De altfel bilet de naştere sau de botez nici n-are. Condica în care fusese trecut a ars deodată cu casa popei care l-a botezat.
În vârstă de 28 de ani şi jumătate s-a însurat cu o fată din comuna învecinată Ceauru. Aici s-a stabilit de atunci încoace, fiind numit şi cântăreţ al bisericii din sat, funcţiune ce fără întrerupere mai ocupă încă şi azi. Însurat în două rânduri a avut opt copii; patru i-au murit. Era proprietar a 16 pogoane de pământ, din cari, după ce a dat copiilor, i-au mai rămas pentru el numai vre-o două pogoane. Mai posedă şi casa cu loc mare de grădină, o vacă, o iapă şi o cocie (trăsurică) cu care se duce la târg. Căci moş Antonie Mogoş e dintre fruntaşii satului său. Are leafă ca cântăreţ la biserică – 33 lei pe trimestru – şi mai e om cu meserie, nu simplu plugar. El e meşterul care a ridicat casele cele mai chipeşe şi porţile cele mai frumoase de prin cătunele Tămăşeşti, Stolojani şi Ceauru.
De mic încă, el se îndeletnicea cu lucrarea lemnului. Îi era drag să cioplească, căci, de învăţat, n-a avut de la cine. Doar ce a putut să prindă văzând pe alţii lucrând. Era însă aşa de dibaciu din fire, încât în curând a întrecut pe toţi meşterii mai bătrâni ca el.
Şi mai era harnic, nu pregeta la muncă. Cu banii agonisiţi prin ridicarea caselor prin satele vecine a ajuns să-şi clădească şi casa lui. Pe aceasta însă n-a făcut-o după porunceala altuia, ci după cum l-a tras pe el inima. Şi într-adevăr, a izbutit să o facă mai mândră decât toate celelalte: un giuvaer în felul ei. E nu numai cea mai frumoasă din toată regiunea aceea, dar, desigur, una din cele mai interesante din toată ţara. Aceasta e părerea tuturor acelora cari au văzut-o.” (ARTA ÎN ROMÂNIA – STUDII CRITICE de Al. Tzigara-Samurcaş, Ed.Minerva, 1909) (Va urma)
Dan Cismaşu
Cornel Şomâcu
