Ansamblul „Tisa” a fascinat juriul de la Mangalia

 102 total views

Din Sohodolul de Tismana, în costum popular autentic și cu opinci, Maria Corlan Mischie apare ca un miracol, înconjurată de fetele ei de la Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa”, să bucure ochii și să mângâie sufletele celor care au norocul să le admire cu diverse ocazii. Nici membrii juriului Festivalului Tinereții de la Mangalia nu au rezistat acestei apariții remarcabile din peisajul folcloric românesc, oferindu-le locul II pe podium. Care e povestea acestui premiu ne spune Maria Corlan Mischie, instructor al Școlii Populare de Artâ Târgu Jiu al Secției Externe Tismana.

Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana a câștigat Premiul II, în acest an, la Festivalul Tinereții de la Mangalia
Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana a câștigat Premiul II, în acest an, la Festivalul Tinereții de la Mangalia

Reporter: Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana, pe care îl conduceți, a câștigat Premiul II, în acest an, la Festivalul Tinereții de la Mangalia. Cum ați ajuns să participați la acest mare festival?
Maria Corlan Mischie: Noi, membrele Ansamblului ,,Tisa’’ din Tismana nu am mers la festival pentru a concura, ci pentru recital ( dându-ne timp nelimitat în scenă, aşa am crezut). Cum am ajuns să participăm!? Cu foarte puţin timp înainte de perioada în care s-a desfăşurat festivalul am primit o invitaţie personală de la organizatori; asta înseamnă că ne-au urmărit de mai mult timp activitatea şi, tocmai de aceea, au avut încredere în noi. Personal, m-am bucurat aflând că şi această activitate a mea e urmărită pas cu pas… În prim moment, fetelor nu le-am spus nimic despre asta, că nu ştiam dacă o să putem onora invitaţia (ne trebuiau bani) şi nu vroiam să le dezamăgesc ,căci, nu mă pot juca cu sufletul lor. Întotdeauna când iau o iniţiativă, mă gândesc ce aş simţi eu dacă… şi atunci, caut să le feresc pe ele de anumite nemulţumiri sufleteşti. Doar… sunt fetele mele, nu?
R.: Cine v-a ajutat să asigurați costurile deplasării?
M.C.M.: Păi… aceeaşi invitaţie a fost trimisă şi la Tismana, special pentru noi, Ans. ,,Tisa’’. Membrele ansamblului fiind în mare parte eleve ale Lic. Tehnologic Tismana, conducerea acestei instituţii s-a implicat foarte mult în a ne ajuta în acest sens. Este vorba despre doamna Camelia Băltărete-Duca, director general , şi domnul Ion Răuţ – director adjunct. Domnul Răuţ a pornit în căutarea unor sponsori şi chiar ne-a însoţit la festival. Trebuia să aibă grijă cum se cheltuie banii, nu? Şi a făcut-o într-un mod extraordinar, astfel încât, fetelor nu le-a lipsit nimic, şi nu numai asta, dar s-au simţit şi bine.
R.: Cum au primit membrele grupului această importantă provocare?
M.C.M.: Abia când am fost sigură că avem banii necesari, le-am spus şi lor. Eram sigură că se vor bucura, cum de fapt s-a şi întâmplat. La fel s-au bucurat şi părinţii lor, chiar dacă a fost nevoie să mai pună şi ei nişte bani (nu prea mulţi). Le mulţumesc pentru faptul că au înţeles importanţa de a merge la acest eveniment artistic şi au răspuns afirmativ. Astfel, am reuşit să aducem o bucurie meritată în sufletul acestor tinere. Ştiţi, majoritatea văzuseră marea doar la televizor. Cu toate că a necesitat o atenţie sporită din partea mea, cu nervi întinşi la maxim de teamă să nu se întâmple ceva rău, tot am mers de câteva ori pe plaja din Neptun (acolo am avut cazarea), iar fetele au avut posibilitatea să se răcorească în apa mării. Râdea inima în mine când vedeam fericirea pe chipul lor! Şi înainte şi ]n timpul şederii acolo, am repetat mult, că nu trebuia să ne facem de ruşine. Singurul suport pe care ne-am putut baza a fost talentul şi munca noastră.
R.: Vă așteptați să câștigați un premiu atât de important?
M.C.M.: Am spus mai la-nceput că nu am mers să concurăm. Gândul nostru a fost să ne prezentăm bine, să fim plăcute. Am dus cu noi un ,,colţ’’din satul de odinioară, cu toate ale lui: cântec, port, grai, un pic de joc… şi am dorit ca cei ce urmau să ne privească să şi înţeleagă ceva din asta. Se pare că au înţeles, că de asta onoratul juriu a decis să ne premieze. De fapt (să mă mai laud un pic), după ieşirea din scenă, domnul Marin Voican Ghioroiu- folclorist de seamă al României (unul dintre membrii juriului) ne-a felicitat personal pentru prestaţia noastră. Nu aveam habar că vom lua premiu, că noi nici nu am rămas la gală. Nici bani nu mai aveam. Şi aşa, a trebuit să mai prelungim şederea cu încă o zi peste ceea ce ne propusesem, dar asta o să vă povestesc altă dată.
R.: Ce a însemnat această participare și acest premiu pentru fetele din grup?
M.C.M.: Această participare şi acest premiu ne-au onorat şi ne-au sporit faima, dar ne şi obligă la mult mai multă muncă. Din punctul meu de vedere, am reprezentat satul Gorjului cu cinste, în mod onorabil. Pe dată ce am primit acest premiu, se vede clar că nu e doar punctul meu de vedere, ci şi al specialiştilor în domeniu de la nivel naţional. Să vă mai spun ceva: la festival au participat ansambluri mari, ansabluri cu coregrafii ample, ansabluri din Bulgaria dar şi ansambluri ale minorităţilor din România… ansambluri cu orchestre… Noi am fost singurele care am cântat fără a fi ajutate de vreu instrument, exact aşa, ca pe coastă, dar această cântare liberă, cântare ce face parte din riturile străvechi, a plăcut foarte mult. A, am uitat să vă spun că noi am prezentat obiceiul ,,Cununa ogaşelor’’, un obicei de preîntâmpinare a calamităţilor naturale şi am încercat să nu-l ,,murdărim’’ cu nimic. Pentru a nu ştiu câta oară, mi-am dat seama că lumea are nevoie să vadă puritate în tot ceea ce facem.

Din Sohodolul de Tismana, în costum popular autentic și cu opinci, Maria Corlan Mischie apare ca un miracol
Din Sohodolul de Tismana, în costum popular autentic și cu opinci, Maria Corlan Mischie apare ca un miracol

R.: În timp ce mulți artiști se îndreaptă spre muzica populară comercială, dumneavoastră nu ați descălțat opincile, când e vorba să purtați costumul popular și aveți în programul ansamblului numai datini și obiceiuri. De unde această dragoste pentru tradiția populară?
M.C.M.: Eu, născându-mă şi crescând la sat (Sohodol-Tismana), am auzit în jurul meu doar folclor pur cântat de lăutarii satului, la hora satului, dar şi pe coastă… de către femei ce le plăcea a cânta. Îmi amintesc cum, cu ani în urmă, pe când aveam… cred că vreo 10-11 anişori, sau poate chiar mai mică, eram la cules de mure pe Paltinei şi, cât era ziua de lungă şi călduroasă, ostenită printre rugi, una dintre femeile ce făceau aceeaşi muncă ( pentru Sohodolenii mei, le spun că e vorba de Octavia lu’ Dinu), pentru a mai diminua în vreun fel osteneala, cânta diferite cântece, iar eu o puneam să se oprească după fiecare strofă, tocmai pentru a lălăi eu, înlocuind o eventuală orchestră. Timpul a trecut… am trecut şi eu prin multe… dar, primul gir pentru a căuta câte ceva despre adevăratele tradiţii mi l-a dat doamna Gabriela Rusu Păsărin, când m-a îndemnat să caut câteva date despre obiceiul de ,,Sânzâiene’’ de acolo de la mine. Am spus de multe ori despre asta, şi n-am s-o mai fac acum, dar de aici a pornit dragostea şi interesul de a ,,scormoni’’mult mai adânc în căutarea adevăratelor valori din satul gorjean, mai ales din satele Tismanei. Sunt multe presiuni asupra mea din multe părţi sub diferite mijloace ca, doar… doar voi ,,călca’’ strâmb în acest sens, dar am întâlnit şi OAMENI care, prin felul lor de a fi, îmi dau puterea necesară de a merge mai departe. Nici până acum, nici de acum încolo nu mă va face nimeni şi nimic să fac rabat de la ceea ce e frumos şi curat! Sunt oameni care îmi urmăresc îndeaproape toată activitatea mea profesională ( pe mulţi nici nu-i cunosc) şi nu-i voi dezamăgi niciodată. Prefer să merg mai încet pe acest drum destul de greu, dar ştiu că cine trebuie, mă vede. Şi mai ştiu că, văzându-mă la fel cum m-au cunoscut( în afara faptului că pe zi ce trece mai apare câte un rid pe faţă), toţi îmi acordă aceeaşi atenţie şi acelaşi respect. Sunt un om cu principii morale, şi nu le voi încălca vreodată. Despre legile nescrise ale satului… dacă înaintaşii mei le-au respectat cu sfinţenie, nu am niciun drept să le încalc eu, mai ales că e moştenirea lăsată de ei.
R.: Aveți niște costume populare deosebit de frumoase. Cum ați ajuns în posesia lor?
M.C.M.: Şi despre costume am vorbit de multe ori, dar o fac cu plăcere şi acum: în casă am avut doar trei costume, eu venind dint-o familie fără posibilităţi deosebite. Achiziţionarea acestora a început la scurt timp după angajarea mea în Ansamblul ,,Doina Gorjului’’când, la un spectacol, una dintre colegele de acolo m-a apostrofat pentru faptul că purtam un costum care nu se ridica la nivelul… Ştiu că m-am simţit lezată rău de tot atunci. Pe cât de rănită sufleteşte m-am simţit atunci, pe atât de mult i-am mulţumit după aceea şi încă-i mulţumesc. Când am ajuns acasă, chiar am plâns, iar soţul mi-a promis că va face ceva în acest sens şi a făcut. Prin meseria ce o avea, mergea deseori în casa multor vârstnice, aşa că, a început să ceară… Deci, primele costume achiziţionate au fost cu ajutorul soţului meu. Ulterior, când mergeam la vreun eveniment… mai primeam… Îmi amintesc cum, la colţul străzii pe care locuiesc eu, o femeie m-a oprit şi m-a rugat să aştept să-mi aducă o maramă şi o pereche de oprege micuţe, numa’ bune pentru a le purta una dintre fetiţele de la Ansamblul Tisa. Îmi începusem activitatea la Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, îmi văzuse grupul de fete şi s-a gândit să mă ajute. De fapt, în acest moment, prin bunăvoinţa femeilor cu dare de mână, majoritatea costumelor ce le îmbracă fetele îmi aparţin. Sunt costume vechi, costume ce ascund în ele multe taine şi multe nopţi nedormite. Aşa că, de câte ori mergem la vreun eveniment artistic, se poate vedea o expoziţie pe viu a costumelor populare gorjeneşti.
R.: De unde ați învățat ceea ce le învățați pe elevele dumneavoastră?
M.C.M.: Ceea ce am învăţat eu cutreierând uliţele satului, stând de vorbă cu omenii locului, asta le învăţ şi pe fete. Oricum, multe dintre acestea le-am trăit eu în casa părintească. Nefiind atât de tânără, am prins multe dintre obiceiurile locului. E adevărat că, pe atunci, eram tânără şi poate că nu le-am dat o prea mare importanţă, dar, stând de vorbă cu vârstnicii, mi-am amintit multe dintre acestea, le-am pus cap la cap, le-am îmbinat frumos şi, uite-aşa, au ieşit lucruri la fel de frumoase.
R.: Care sunt datinile și obiceiurile pe care le-ați cules și le-ați pus în sceană?
M.C.M.: În toţi aceşti ani, am pus multe obiceiuri în scenă, cum ar fi: ,,Şezătoarea’’, ,Claca la scărmănat de lână’’, Piţărăii din Sohodol’’ ,,La vrăjit’’, Cununa ogaşelor’’, ,, Înfrăţirea cerului cu pământul’’, Înălbitu’ pânzei în obod’’, Cămaşa ciumei’’(un obicei destul de controversat), „Ieşitul fetelor la hora satului’’, ,,Sânzâienele’’. Fiecare obicei are un reperoriu specific şi o recuzită aparte. Pentru recuzită, am căutat să aducem obiecte de uz casnic, obiecte la fel de vechi precum costumele ce le îmbrăcăm. Nu putem să vorbim despre ceva şi să arătăm altceva. Nici nu ne permitem acest lucru. Ar fi, ca şi cum o bucătăreasă ar greşi ingredientele la pregătirea mâncărurilor.
R.: Cântați și muzică populară, dar e diferită de cea de pe piață. Cine vă face versurile și muzica?
M.C.M.: Nu sunteţi singura care a observat asta. Da, eu cânt altceva. Adică… nu, alţii cântă altceva şi nu cântă ceea ce trebuie, nu dau importanţă valorilor moştenite de la strămoşii noştri. Banii i-au dezumanizat pe mulţi. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar televiziunile au un mare rol în tot ceea ce se întâmplă la ora actuală. Ştiu, trebuie să trăiască toată lumea, însă, părerea mea şi a multora asemeni mie, este ca realizatorii de emisiuni folclorice de la televiziunile particulare să facă o selecţie a interpreţilor, în multe aspecte. În ceea ce mă priveşte, nu pot să nu recunosc faptul că mulţi dintre realizatori au făcut în aşa fel încât să-mi rezerve un loc pe micul ecran, atunci când s-a putut. Unul dintre aceştia sunteţi chiar dumneavoastră, stimată doamnă Aura Stoenescu, şi vă mulţumesc! Aş vrea să mai amintesc aici despre Georgel Nucă, Niculina Merceanu, Mariana Dragotă, Valeria Arnăutu, Emilia Bubulac… toţi de la televiziuni naţionale. Sunt oameni cărora eu nu mă voi opri din a le purta un real respect. M-aţi întrebat despre textele şi melodiile cântecelor mele. În repertoriul meu sunt trăirile mele şi ale oamenilor de la sat. Aşa că, toate cântecele îmi aparţin. Oridecâteori le cânt, le simt şi le trăiesc de fiecare dată în alt fel, cu alte emoţii. Totul depinde de starea sufletească din acel moment. La fel se întâmplă şi când vreau să descriu un costum popular: văd şi citesc în el mereu altceva, alte taine, alte trăiri ale celei ce l-a lucrat, alte semnificaţii în lucrătură. Asta-s eu: cu multe simţăminte, dar statornică în a-mi păstra anumite principii, pricipii de care voi avea grijă, să nu mi le batjocorească nimeni.
R.: Ce planuri aveți pentru viitor?
M.C.M.: Planuri de viitor!? Nu-mi fac planuri pe termen lung, că nu se ştie cum decurg lucrurile. Însă, îmi doresc să fiu sănătoasă, să pot munci şi la serviciu şi acasă, să pot fi alături de familia mea fără să le pricinui alte probleme, că sunt suficiente cele existente. Am şi un gând pentru cititorii acestui ziar: Dumnezeu să fie cu toţi, în orice moment, pe orice drum!