Profesorul și istoricul Gheorghe Gorun, fost deputat în Parlamentul României și directorul cu cel mai lung mandat din istoria Liceului Pedagogic din Târgu-Jiu(actualul Colegiu Național ”Spiru Haret”), a aniversat la începutul lunii septembrie 70 de ani. Prietenii, confrații, oficialitățile, l-au serbat ceva mai târziu, în 21 septembrie 2019, la exact 122 de ani de la nașterea bunicului la 21 septembrie 1897. A fost un regal dedicat muzei Clio și unui slujitor excepțional al acesteia, prof. dr. Gheorghe Gorun.
Universitatea ”Constantin Brâncuși” a găzduit sâmbătă, 21 septembrie 2019, o manifestare de excepție dedicată profesorului și istoricului Gheorghe Gorun, ajuns în cel de-al 70-lea an al vieții. Reprezentanții învățământului gorjean, dascălii de istorie, prieteni și apropiați, oficialități, cu toții și-au dat mâna pentru un eveniment memorabil. Grație eforturilor profesorului Dumitru Cauc, cel care a coordonat un volum impresionant de istorie trăită, toți cei prezenți și-au adus și contribuția istoriografică la aniversarea unei personalități de prim rang a culturii gorjene.
Un volum omagial
Aniversarea amintită a prilejuit lansarea volumului ”NIHIL SINE DEO! NIHIL SINE LIBRIS! Omagiu Profesorului Gheorghe Gorun la 70 de ani”, un tom de aproape 1000 de pagini. Demersul i-a aparținut profesorului Dumitru Cauc care a reușit să strângă între paginile amintite o serie impresionantă de mărturii documentare, fotografii și mărturisiri despre Gheorghe Gorun dar și despre istoria acestor meleaguri. Printre cei care semnează texte în carte regăsim universitari ca Dinică Ciobotea, Adrian Gorun, Gheorghe Gămăneci, Nicolae Brânzan, Hadrian Gorun, profesori din învățământul preuniversitar precum Cristina Cosma, Carmen Cosmulescu, Valeriu Drulă, Ion Elena, Mihaela- Ioniță Niculescu, Angelica Necșulea, Sebastian Justin Paralescu, Dacia Popescu, Georgeta Popescu, Claudiu Mihail Purdescu, Jana Daniela Raț, Cornel Șomîcu dar și oficialități ca senatorul Florin Cârciumaru, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj-Gheorghe Nichifor sau viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor.
Volumul este structurat în trei părți. Partea I, TABULA GRATULATORIA, cuprinde un fișier biografic și bibliografic al omagiatului, precum și omagii și mesaje din partea autorilor. Partea a II-a, intitulată PROFESORUL GHEORGHE GORUN-PREZENȚĂ ACTIVĂ ÎN VIAȚA PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ, LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XX-LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XXI-LEA(1990-2019) conține interviuri cu Gheorghe Gorun, unele realizate chiar de subsemnatul cu mai bine de două decenii în urmă, opinii ale celor care l-au cunoscut de-a lungul vieții și recunoașterea reprezentanților comunității târgujiene, care i-au acordat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului. În partea a III-a, intitulată STUDII ȘI ARTICOLE ȘTIINȚIFICE, se regăsesc contribuții științifice ale autorilor, dedicate lui Gheorghe Gorun. Se adaugă și un consistent album foto-documentar.
Despre Gheorghe Gorun
S-a născut la 4 septembrie 1949 în Roșia-Jiu, acolo unde va face și cursurile primare și gimnaziale. A terminat în 1967 cursurile Liceului Poiana-Rovinari. Va absolvi apoi cursurile Institutului Pedagogic din Oradea(1970), Facultatea de Istorie din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”(1974) și Facultatea de Drept din aceeași universitate în 1982. Între anii 2001-2007 a fost doctorand la Universitatea ”Babeș-Bolyai”, teza de doctorat fiind ”Rezistența anticomunistă reflectată în mentalul colectiv, în județul Gorj(1945-1981) în coordonarea prof. univ. dr. Doru Radosav. A condus timp de 18 ani, record absolut, Colegiul Național ”Spiru Haret” și este profesor asociat la UCB. A publicat 14 cărți și peste 40 de studii, de asemenea sute de articole în presa vremii. A fost timp de patru ani deputat în Parlamentul României(1992-1996).
Amintirile proprii(Magistrului, cu multă considerație!-pag. 184-188)
” Prima imagine: un profesor în floarea vârstei care nu zâmbea niciodată. Părul lung și ținuta zveltă făcea ravagii printre colegele de clasă și liceu. Era Gheorghe Gorun, profesorul meu de istorie din liceu…Și nu unul oarecare, un istoric cu opinii bine structurate și un publicist remarcabil în presa vremii. Așa l-am cunoscut în 1990 pe Gheorghe Gorun, cel care avea să îmi marcheze destinul profesional mai târziu.
Au urmat doi ani care s-au scurs foarte repede și din care nu-mi aduc aminte decât repetatele invitații la lectură și discursul profesorului, unul reușit și provocator. Bineînțeles, nu au lipsit nici controversele, nici disputele pe argumente și sentimente, nici trimiterile politice tot mai dese și în totală contradicție cu ce gândeam eu sau mulți dintre noi pe vremea aceea. În vara anului 1992 domnul Gheorghe Gorun a plecat deputat iar clasa a XII-a nu mi-a rămas în amintire cu ceva remarcabil pe catedra de istorie chiar dacă, la un moment dat, am decis că Facultatea de Istorie era pasul pe care trebuia să îl urmez în devenirea mea profesională.
Prezentele rânduri, scrise la stăruința domnului profesor Dumitru Cauc, îmi prilejuiesc o nesperată ocazie de a mă întoarce în timp cu peste un sfert de secol în urmă. Anii 90 au fost deosebit de agitați și în curtea Școlii Normale, revenită la această denumire după socialistul Liceul Industrial Nr 6, acolo unde îmi aduc aminte că făceam mitinguri să schimbăm conducerea școlii. Au existat și clipe mai puțin plăcute, unii profesori se adaptau greu la democrație, dar poate mai multe amănunte cu altă ocazie.
Practic, în 1990 începea epoca Gheorghe Gorun la Colegiul Național ”Spiru Haret”, mai întâi ca profesor și apoi ca director din 1998. Și pentru că am urmărit în acești ani cu multă atenție atât pe profesorul și directorul Gheorghe Gorun dar și pe omul politic cu același nume, inclusiv primii ani ai mei de presă s-au legat de această perioadă, consider că învățământul a câștigat dar politica a pierdut după cum ar fi fost și invers. Domnul profesor Gheorghe Gorun a lăsat urme acolo unde și-a desfășurat activitatea și pot aduce ca argument și interviurile din anii 1990 din săptămânalul OPINIA sau interviurile tv de mai târziu, e adevărat că foarte puține față de interlocutorul interesant și memorabil.
Mărturisesc că nu știu cu ce să încep, ce episoade să menționez și pe care să le abandonez din lipsă de spațiu. Cum spunea inegalabilul Nicolae Iorga, e viața unui om așa cum a fost, de data aceasta prin percepția subsemnatului. În anii 90 am avut nenumărate dispute politice, mai ales că CNSH era un fief al Alianței Civice, eu fiind un social-democrat în timp ce domnul profesor a fost permanent un liberal care a reprezentat Partidul Alianței Civice sau PNȚCD. Poate de aceea, cariera politică începută fulminant ca și deputat în legislatura 1992-1996 nu a evoluat pe măsura așteptărilor și capacităților domnului profesor. Peste ani i-am dat dreptate, am înțeles unele lucruri pe care poate nu le distingeam la începuturile democrației românești.
Domnul profesor a ajuns la o vârstă venerabilă pe care, din fericire, nu o arată și cu atât mai puțin nu o duce în spate, cum se spune. Să ne gândim totuși cât de nedreaptă este viața cu asemenea personalități în plină formă creatoare, sunt trimise acasă la pensie că așa spune legea. Salutară decizia UCB de a valorifica asemenea experiență dar cât de mult ar fi însemnat ca Magistrul să fie în fruntea celui mai bun liceu, așa cum îl consider eu pe cel pe care l-am absolvit cu mai bine de un sfert de veac în urmă. Nu știu dacă legea e bună sau rea, cu siguranță cei care am pierdut suntem noi! Poate ar fi fost în acești ani și conducerea ISJ Gorj o oportunitate și o încununare a activității didactice.
În astfel de momente, de regulă cei care publică într-o carte de Omagiu vin cu diverse comunicări. Am ales să vorbesc despre domnul profesor prin prisma amintirilor-ca elev, ca și coleg, ca jurnalist ș.a.-și credeți-mă că sunt foarte multe de spus. Recurgând la istorie deja, cele două decenii la conducerea Colegiului Național ”Spiru Haret” nu au făcut decât să încununeze cariera de excepție a domnului profesor și istoria învățământului pedagogic de pe aceste meleaguri.
În istoria de peste un veac și jumătate, contează un asemenea reper. Prima școală cu rol pedagogic a fost înființată în 1832, urmare a hotărârii Regulamentului Organic, de înființare a câte o școală publică în fiecare reședință de județ. În anii următori, școala deschisă în ziua de Duminica Tomii a anului 1832, de către tânărul profesor bucureștean Constantin Stanciovici Brănișteanu, a trebuit să pregătească învățători pentru școlile sătești. Au urmat perioade faste și perioade nefaste, creșteri și căderi, desființări și reînființări. Istoria actualului Colegiu Național ”Spiru Haret” se confundă cu istoria învățământului din Gorj iar elemente impotante din acest trecut le datorăm unei cărți publicate de Gheorghe Gorun și colaboratorii în urmă cu mai mulți ani. Nu doar că Gheorghe Gorun s-a ocupat de această istorie,dar îi datorăm punerea în valoare a unor episoade relevante din acest punct de vedere. Spunea domnul profesor într-un interviu dat revistei ”Tribuna învățământului”: ”Ocupându-mă de această istorie, am constatat că perioadele faste (de glorie) au alternat cu altele mai întunecate și jalonate de nenumărate greutăți. Școala aceasta venerabilă a înregistrat (în cele aproape două secole de existență), ca un veritabil seismograf, toate frământările pe care societatea românească le-a cunoscut în aceste veacuri. În cea mai mare parte a existenței sale, școala a pregătit învățători. A fost însă și simplă școală primară (la sfârșitul secolului al XIX-lea), școală medie (1954-1969), liceu industrial (1981-1990). În 1990 recapătă prestigiosul nume pe care îl purtase din 1932 până în 1948 – Școala Normală Spiru Haret, iar din februarie 1999 se numește Colegiul Național Spiru Haret”.
Cum spuneam, l-am cunoscut pe Gheorghe Gorun în diverse etape ale vieții sale din ultimele trei decenii, perioadă în care ni s-au intersectat mereu pașii. Mereu am crezut că Gheorghe Gorun a urmat vorbele lui Petre Țuțea: ”dacă până la 30 de ani nu ești de stânga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stânga și nu ești conservator, ești cretin”. E drept că regimul comunist a căzut ceva mai târziu dar etapele în esență rămân la fel. Gheorghe Gorun a abandonat politica militantă la un anumit moment, s-a concentrat pe cariera profesională care i-a adus o serie de satisfacții, inclusiv un doctorat susținut în domeniul Istoriei și o serie de cărți memorabile.
Cu un deceniu în urmă publicam în săptămânalul ”Vertical” un articol referitor la una dintre cele mai valoroase cărți ale domnului profesor. Datorăm profesorului Gheorghe Gorun o lucrare deosebit de importantă şi necesară intitulată „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1945-1989)”. Lucrarea rămâne și acum o uriaşă contribuţie de istorie recentă despre România comunistă, metodologia fiind cea de istorie orală. Aflăm, pe baza unor dovezi concludente, că judeţul nostru a constituit un reper în rezistenţa anticomunistă. Ne sunt prezentate numele unor eroi gorjeni mai puţin cunoscuţi de publicul larg: stareţul Gherasim Iscu, generalul Ion Carlaonţ, căpitanul Grigore Brâncuşi ş.a.
Profesorul Gheorghe Gorun a oferit istoriografiei româneşti o lucrare document despre perioada comunistă, mai puţin abordată de istorici în general și de cei gorjeni în special. În lipsa documentelor, unele aflate încă sub sistemul de interdicţie al arhivelor, istoricul gorjean a folosit cu abilitate mărturiile orale dar şi memorialistica, jurnalele, amintirile şi pe cât se poate corespondenţa. Vorbim despre o carte deosebit de necesară şi care reuşeşte să acopere în mică măsură un imens gol al acestei perioade.
Aflăm din această lucrare că Mânăstirea Tismana a fost centrul rezistenţei.
Despre rezistenţa anticomunistă din judeţele Gorj şi Mehedinţi se vorbeşte în
documentele serviciilor secrete încă din septembrie 1944. Oficial însă,
Mişcarea Naţională de Rezistenţă a luat fiinţă în septembrie 1945. Ca urmare a
reliefului şi ofiţerilor originari de aici, Gorjul intra în planurile Mişcării
de Rezistenţă din Oltenia.
Se pare că în toate proiectele
rezistenţei armate, Mânăstirea Tismana ocupa un loc central. La Tismana urma să
fie instalat un aparat de emisie-recepţie, lăcaşul de cult oferind
adăpost tuturor celor aflaţi în pericol să fie arestaţi de Securitate. În
teorie, mişcarea de rezistenţă urma să devină activă doar la sosirea ajutorului
străin.
Chiar dacă era băcăuan la
origine, stareţul Gherasim Iscu va juca un rol important în mişcarea de
rezistenţă. El îi va adăposti pe membrii mişcării dar va recomanda şi oameni de
încredere pentru mişcare cum au fost: Jean Bărbulescu, directorul şi
proprietarul săptămânalului „Gorjanul”; generalul Săvoiu, căpitanul Căpăţână,
maiorul Victor Căpăţână, Saiu Ciotor, fost prim-preşedinte al tribunalului şi
mai mulţi negustori.
Securitatea a făcut arestări
şi percheziţii la mânăstire. Atât stareţul Gherasim Iscu cât şi urmaşul său
Gherasim Cărăvan vor fi arestaţi, la fel şi generalul Ion Carlaonţ. Vor plăti
cu viaţa în temniţele comuniste implicarea în evenimente.
Un alt caz relatat de profesorul
Gheorghe Gorun se referă la soarta fraţilor Marin şi Andrei Ţucă.
Căpitanul Marin Ţucă a fost arestat în 1948 pentru că ascunsese arme pentru
rezistenţă şi va fi executat, cel mai probabil, în 1953. Aflăm amănunte despre
grupul condus de căpitanul Nicolae Trocan care a dominat zona Gorj-Mehedinţi.
Şi mulţi, mulţi alţii.
Iubitorului de istorie nu
trebuie să îi lipsească această carte din bibliotecă. Mai ales că istoricul
gorjean atinge şi alte două probleme care au marcat istoria acestor meleaguri,
colectivizarea şi revolta minerească de la Motru din 1981. Cititorul este
purtat prin colectivizarea şi rezistenţa la colectivizare în anii
1949-1952/1953, răscoalele ţăranilor din Piscuri şi Ungureni-Văgiuleşti.
Un capitol important este
consacrat gorjenilor în rezistenţa comunistă: profesorul Ion Manolescu,
învăţătorii Alexandru Stoichiţescu, Ion N. Rădoi, Grigore Pupăză,
naţional-ţărănistul Petre Adamescu, inginerul Marin Gheorghe, doctorul Octavian
Vulpe, economiştii Grigore Lupescu şi Ion Roşca, dizidentul Eugen Şerbănescu
etc.
Lucrarea „Rezistenţa
anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv” a constituit
teza de doctorat a profesorului Gheorghe Gorun. Aşa cum remarca prof. univ. dr.
Doru Radoslav, cel care a semnat prefaţa lucrării, „trebuie remarcat faptul că,
în majoritatea cazurilor cercetate, contribuţiile autorului sunt inedite, iar
capitolul dedicat revoltei minerilor din 1981 este un model de cercetare şi
analiză, privind revoltele muncitoreşti desfăşurate între 1970 şi 1989.”
Cu siguranță, există multe lucruri care ar trebui spuse despre Gheorghe Gorun și felul cum a marcat acesta destinul a mai multe generații de dascăli. Cu siguranță, veți găsi amănunte în intervențiile altor colegi. Personal, mi-a rămas în cap teoria revoluționară despre diferența dintre istoria din documentele de arhivă, cea oficială și uneori trunchiată, și cea conturată prin mărturiile vremii, uneori subiective, dar în ton cu realitățile vremii. Gheorghe Gorun a încercat să nu meargă pe drumurile bătute de predecesori și, astfel, a pus pe harta țării și Gorjul în ceea ce privește lupta anticomunistă. Cât despre această teorie, încă neacceptată de mulți istorici, este una articulată și cu deplină acoperire pentru perioada comunistă.
Domnul profesor Gheorghe Gorun aniversează 7 decenii de viață și aproximativ o jumătate de secol de profesie. Lucru a fost răsplătit recent de Consiliul Local Tg-Jiu prin decernarea titlului de ”Cetățean de onoare”. În numele celor care iubesc Istoria, a elevilor pe care i-a format de-a lungul vremii, îi doresc domnului profesor viață lungă și multă sănătate cu putere de a continua proiectele începute! La mulți ani!”
