Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Amintirile învățătorului erou Petre P. Popeangă din Războiul României Mari(II)

Amintirile învățătorului erou Petre P. Popeangă din Războiul României Mari(II)

Submitted by on 27 June 2019articol citit de 316 ori | No Comment

Un  mare dascăl gorjean, un publicist cunoscut și apreciat al perioadei interbelice, Petre P. Popeangă(1892-1970), se va remarca în anii Primului Război Mondial. Petre Popeangă a absolvit Școala Normală din Craiova(1909-1913) și Școala Militară de Ofițeri în Rezervă de la Turnu-Severin(1915). A participat pe frontul de la Jiu la comanda plutonului 2, compania 13 din Regimentul Gorj nr 18. Învățătorul din Lelești s-a distins pe câmpul de  luptă, a pierdut ochiul drept pe front, a fost rănit la picior și a supraviețuit tifosului exantematic pe frontal din Moldova. Revenit la viața civilă, a slujit pe consătenii săi din Lelești cărora le-a învățat feciorii carte, a fost un publicist remarcabil în perioada interbelică, președinte al Federației Gorj a Băncilor Populare dar și revizor și inspector școlar(fotografie I.D. Isac-”Zile de zbucium și de glorie”, 1933).

Continuăm în acest episod întâmplările trăite de învățătorul erou Petre Popeangă în timpul Primului Război Mondial. Eroul acestor rânduri a fost rănit dar a continuat să lupte pentru eliberarea țării de sub stăpânirea străină:

Rănit la cap, prin ochiul drept, a cărui vedere am pierdut-o atunci, într-un iad de bombardament de artilerie și o rafală vijelioasă de mitraliere, cu multă greutate am fost scos de sanitari, mai ales că artileria ne lovea retragerea, iar două avioane aruncau bombe incendiare care aprindeau fânul uscat. La postul de prim-ajutor, medicul batalionului sublocotenent Solomon, mi-a făcut injecție contra tetanosului și imediat am fost evacuat la Vîlcan, cu o targă și doi sanitari, unde se afla ambulanța batalionului nostru, mergând toată noaptea, pe drum de plai, greu de mers, care obosise pe cei doi sanitari și care s-au dovedit admirabili camarazi. Târziu în noapte am fost ajuns de soldați din batalionul nostru, care se retrăgeau și de maiorul Dobrovolsky. Acesta a oprit targa, m-a descoperit la față și m-a sărutat plângând. De câteva zile, raporturile între mine și el se răciseră complet, eu neadmițând anumite ordine pe care le da. De a doua zi lui i s-a luat comanda, probabil pentru întârzierea cu care a trecut frontiera în prima zi de războiu și lipsa de inițiativă în anumite momente. A fost trimis în judecata Curții Marțiale. Cerându-mi-se informații, ca și altor ofițeri din batalion, am depus favorabil. A fost achitat și trimis să comande partea sedentară a Regimentului 18 Infanterie la Costești, în Moldova. Prin ianuarie sau februarie, 1917, întâlnindu-ne din nou, eu fiind comandantul Companiei III, formată din recruții ce fuseseră evacuați în momentul retragerii, ca și răniții ce ieșeau din spitale și-și făceau concediul la partea sedentară. Vom reveni asupra stării mele la partea sedentară.”

În spatele frontului

”Ajuns la ambulanță am fost pansat sumar și trimis la Surduc, în gura defileului Jiului, unde se înființase un mic spital în casele unui berar ungur. Aici am petrecut noaptea de 3-4 septembrie. Trupele noastre izbindu-se de trupe superior organizate și superior înzestrate cu armament și muniții, am început retragerea pe întreg sectorul de la Petroșani.

Încă în noaptea aceia spitalul a fost evacuat și cu ambulanța pe o căruță cu bagaje, care, prin defileul Jiului, a pornit spre Tg-Jiu. La gura defileului, unde se oprea calea ferată ce venea de la Tg-Jiu, în gara Bumbești-Jiu, aștepta un tren sanitar cu destinația Craiova, tren comandant de dr. Ștefănescu Dumitru, profesorul meu de medicină de la Școala Normală din Craiova, căruia prezentându-mă m-a recunoscut și m-a tratat cu multă atențiune. Ce coincidență curioasă. În gară sumedenie de care și populație civilă. Era și finul Petru Mărgulescu(Marița), pe care îl aveam om de serviciu la școală. Întrebându-l ce caută acolo, mi-a spus că a fost luat la convoaiele de cară, ce se rechiziționaseră din comună și obligate să care muniții și alimente de la Tg-Jiu la Bumbești și el era dat la însăși carul și boii mei. Imediat am luat împreună cu el lada mea de campanie, cea pe care o luasem cu mine de la Surduc și care se afla în tren. În ladă era mantaua mea plină de sânge(…) fiind îmbrăcat cu ea, întrucât în ziua luptei era o ploaie deasă și măruntă și grozav de rece. Găsind la Lupeni, trăsura de bagaje, ordonanța îmi luase lada de campanie și mi-o adusese la ambulanță, pe care apoi am luat-o cu mine la Surduc și de aci la Bumbești. Altă coincidență destul de curioasă. Lada mea de campanie să fie dusă acasă de însăți carul și boii mei și de omul meu de serviciu de la școala mea. Un aranjament al destinului care te pune pe gânduri. I-am spus lui finul Pătru să le spună celor de acasă că sunt rănit și că cu un tren militar am trecut spre Craiova. Noaptea, când a ajuns carul acasă, cu lada de campanie și la vestea comunicată că sunt rănit, jalea a fost de nedescris. Trenul sanitar a oprit puțin la Tg-Jiu, la un km departe de intrarea în gară, la marginea orașului(…) În asistență am observat pe sublocotenentul Pațica Atanasie, învățător, care, rănit fiind, ieșise din spital și era în ajunul plecării din oraș la unitatea sa, un batalion din Regimentul 58 Infanterie, care lupta în direcția Novaci-Polovragi.(…)

Răniții din Gorj se vor da jos să rămână la Tg-Jiu. Am pornit spre oraș, fiind luat într-o trăsură rechiziționată și care era a avocatului Grigore Iuninan- viitorul ministru- dânsul fiind mobilizat la spitalul nr. 5 campanie, care își luase sediul la Tg-Jiu, internând răniții ce veneau de pe front la Spitalul și Primăria orașului și alte instituții în oraș. Trăsura venise în scopul de a sprijini ofițeri răniți din regimentele gorjene, așa că norocul mi-a slujit de data aceasta, rămânând în Tg-Jiu, aprope de familie, care altfel ar fi trebuit să mă caute la Craiova, cum s-a întâmplat cu atâția camarazi.

Am fost condus la spitalul județean, unde, imediat, mi s-a schimbat pansamentul(eram cu el neschimbat de la Surduc, de-o zi și-o noapte) și apoi, cu aceeași trăsură și cu însoțitorul ei, avocatul Iunian, am fost trimis, spre internare, la Primăria orașului, la spital nemai fiind nici un loc liber, în saloanele destinate pentru ofițerii răniți. Cine ar fi bănuit în acel moment, că după război am să fiu unul dintre apropiații marelui om politic Grigore Iunian, devenit ministru al Muncii în Partidul Țărănesc, înființat în Gorj. Am  fost internat la spitalul improvizat în saloanele Primăriei orașului și de aici a fost anunțată familia, chiar în acea zi venind să mă vadă mama, cumnatul meu și soția lui, sora mea cea mare, pe nevastă-mea nu o aduseseră întrucât era gravidă în ultima lună. Totuși ea, din propria inițiativă, a venit singură sau însoțită de-o altă soră mai mică, Dina, a doua sau a treia zi, călcând peste interzicerea  soacrei(mama) și m-a vizitat pe patul de spital. Revederea a fost extrem de duioasă. M-a mai vizitat odată sau de două ori, fiindcă, după o săptămână, am fost evacuat la București și internat într-un spital, unde se tratau numai răniții la ochi(spitalul Notre Dame de Sion), un spital al călugărițelor franceze, întreținut de Franța, unde își făceau  educația domnișoare din țară, franțuzoaice de origine, precum și din societatea înaltă românească”(Va urma)

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.