Pe locul vechiului sat Stejerei, dispărut ca urmare a lucrărilor de exploatare a cărbunelui, se vor construi în anii următori cele mai mari parcuri fotovoltaice din Oltenia. Acestea vor fi construite pe halde de steril aparținând carierei de lignit Tismana, de pe raza comunei Câlnic. Primul parc fotovoltaic, denumit Tismana II, va avea o capacitatea instalată de 132 MW, se va întinde pe o suprafață de circa 170 Ha și va produce o cantitate de energie anuală de 160.000 MWh. Al doilea parc fotovoltaic, denumit Tismana I, va avea o capacitate instalată de 128 MW, se va întinde pe o suprafață de 160 ha, și va produce o cantitate de energie anuala de 155.000 MWh.
Deși oficialitățile CEO și autoritățile locale din Câlnic prezintă proiectul parcurilor fotovoltaice ca o mare realizare, investiție aflată încă la faza de elaborare a documentației, cel puțin deocamdată lucrurile sunt foarte încurcate. Haldele de steril trebuie supuse unor lucrări obligatorii de mediu și redate circuitului agricol, înțelegem că acestea nu s-au făcut, ignorându-se costurile ecologice. Vedem deja că foștii locuitori ai zonei își cer drepturile iar proiectul energetic anunțat este încă sub semnul întrebării, mai ales că resursele financiare nu au fost încă identificate.
Despre trecutul industrial
Timp de mai multe decenii, zona a produs cantități imense de lignit care au dat țării energie electrică. Este vorba de Cariera Tismana 1, aflată la circa 25 de kilometri sud-vest de Târgu-Jiu, ocupând vatra satului Stejerei demolat cu decenii în urmă și terenurile aferente acestuia. La jumătatea secolului trecut, până în 1968, satul Stejerei a ținut de comuna Pinoasa. ”Suprafaţa acestei cariere a însumat 1384 hectare, însumând: 25% vatră a satului cu grădini legumicole, vii şi pomi fructiferi; 35% teren agricol, mănos, străbătut, în zona de luncă, de râul Tismana-acum deviat prin Şomaneşti -şi 40% pădure de stejar (de unde şi denumirea aşezării). Pădurea, aflată pe colinele de Nord şi Sud, era densă şi bătrână (codru adevărat). Cariera înfăţişând în termeni tehnici o adâncime de 91 metri până la care se exploatează straturile de cărbune: V, VI, VII, VIII şi IX, cu grosimea de 16,76 metri. Activitatea extractivă a început în anul 1969”, își nota Mihail Pasere în 2015.
Cea de-a doua exploatare, cunoscută drept Tismana 2, în zona fostului sat Găleșoaia, a avut o suprafață de 822 hectare la o adâncime medie de 91 metri,stratele de cărbune: V, VI, VII, VIII şi IX. Relieful zonei, potrivit documentelor, era de 40% păduri de stejar; 35% terenuri agricole; şi, 25% teren intravilan privind satele strămutate: Stejerei, Găleşoaia şi Hodoreasca.
În cele din urmă, Carierele Tismana 1 şi Tismana 2 au fost unite sub denumirea: Unitatea Minieră de Carieră Tismana.
Importanța cetății dacice de la Vârț
Cetatea de la Vârţ – Rovinari se ridica pe un deal numit de localnici „Cioaca cu bani” şi domina la vremea respectivă până în depărtare câmpurile şi dealurile din zonă, oferind un important punct strategic. Cercetări arheologice sistematice pentru epoca geto-dacică în Gorj se fac începând cu prima jumătate a secolului XX, inițiatorii fiind C. S. Nicolăescu Plopşor şi D. Berciu şi de alţi cercetători în domeniu. Cetatea care se afla pe un platou înalt al dealului menţionat care se ridica la peste 50 m deasupra celorlalte înălţimi. Promontoriul pe care se află cetatea a fost anume tăiat în scări care coboară până la istmul îngust care făcea legătura cu celelalte dealuri. În spatele acestui istm, lat de numai 8 m se construise un drum pavat cu pietre mărunte. La capătul dinspre cetate al acestui drum s-a descoperit un şanţ larg de peste 6 m care a avut de-o parte şi de alta a sa, o suprafaţă plană în felul unei „berme” de la castrele romane. În şanţ erau depuse cenuşă multă şi bucăţi de cărbune. În mod cert se reliefează faptul că trecerea peste şanţ se făcea peste un pod de lemn. De la nivelul şanţului pornea primul val de apărare, urmat apoi de încă două. În peretele platoului au fost săpate şanţuri şi s-a întărit latura inferioară cu palisade (cu pari bătuţi în pământ, în spatele cărora spre interior au fost aşezate pietre mari de râu) în unele locuri au fost construite palisade duble, umplute în interior cu pământ. În ultimele decenii arheologi de la Muzeul Judeţean Gorj au efectuat cercetări arheologice pe platoul „Cioaca cu bani” la poalele acestuia, cât şi pe drumul de acces. Cercetările au scos la iveală un bogat material ceramic din epoca dacică – fructiere, străchini, castroane, căniţe, căţui, chiupuri de provizii, vase de tip borcan şi clopot – pietre de râşniţă, obiecte de podoabă, un pinten, o spadă, un vârf de lance, o „sica” (cuţit de fier).
Pe ambele părţi ale drumului ce ducea la cetate au fost descoperite două morminte de incineraţie, fără urne cu inventarul depus pe fundul gropii, care se compunea din obiecte de podoabă.
Cetatea dacică de la Vârţ – Rovinari se încadrează cronologic în sec. I – î. Hr., – sec.I – d.Hr., încadrându-se în categoria celor de pământ cu palisade şi terase executate în pantă cu o bună vizibilitate a împrejurimilor. Această cetate a avut un rol important pentru apărarea zonei în timpul războaielor daco-romane fiind un adevărat punct strategic, utilizându-se în acelaşi scop şi după cucerirea romană. De altfel, în apropierea punctului „Cioaca cu bani” la circa 1km S-E s-a construit castrul cu val de pământ de la Pinoasa – Rovinari. Obiectele arheologice descoperite în aceste investigaţii arheologice se pot vedea în sălile Muzeului Judeţean Gorj.
Amintiri din Stejerei
Continuăm și în acest număr să prezentăm amintirile profesorului Ion Racoceanu, fiu al satului Stejerei. Aflăm din respectivele notații cum se făcea agricultura la Stejerei înainte de debutul activității de exploatare a cărbunelui:
” Pentru însoțirea plugurilor se forma o echipă din patru persoane:
– persoana care manevra plugul pe brazdă (prin mânuirea coarnelor plugului)
– persoana care încuraja animalele la jug adresându-li-se pe nume (Prian, Duman, Joiana, etc.)
– persoana care purta de funie animalele pe brazdă și persoana care punea boabele sub brazdă, pentru a nu fi descoperite de păsările cerului, sau de alte viețuitoare care populau zona.
În zarva zecilor de echipe nu se auzeau decât vocile celui ce încurajau animalele la plug sub pocnetul biciului și celei ce ascundea semințele sub brazdă, ce interpreta cele mai cunoscute cântece din zonă.
Nu era ceva mai ademenitor, decât să vezi cum cormanele (lamele plugului) zecilor de pluguri făceau, paralel, un dute-vino de-a lungul parcelelor, emanând sclipiri argintii orbitoare care străpungeau zarea albastră, precum cele mai mici viețuitoare (licuricii) împânzeau întunericul nopții cu multiple licăriri.
În campania de întreținere a culturilor (cele două prașile ale porumbului) familiile se împrumutau între ele cu ziua, sau de la prânz până seara, formând echipe de 20 – 25 bărbați și femei, care se înșirau pe diagonală pe lățimea tarlalelor, străduindu-se fiecare să ajungă cât mai repede la capătul locului, prin încurajarea lor de către gazdă. Nu se auzeau decât vocile celor care ajungeau mai repede la capătul locului. Nu era ceva mai încântător, decât să vezi cum zecile de sape prin lamele lor formau sclipiri argintii, orbitoare, sub razele soarelui, străbătând zarea albastră, precum păsările de oțel (avioanele) survolau văzduhul în timpul unui atac aerian, lăsând în urma lor o dâră alba argintie și sclipind ca fulgerul care străpungea zarea albastră în timpul descărcărilor electrice.
În campania de recoltare, cînd se culegea porumbul depănușat, grămezile formate în șiruri paralele, ce împânzeau tarlaua, transformau culoarea închisă a solului în argintie sau aurie, în raport cu soiul de porumb.
Întrajutorarea continua până la depozitarea produselor în hambare, pătule și magazii. Astfel, se organizau clăci pentru depănușarea porumbului, unde gazda delecta clăcașii cu muzică oferită de formația lui Nicolae Vezure zis Licu, care era acompaniat de fiul său Constantin, cu vocea, fluierul sau chitara și de Vasile Văduva zis Sotir cu basul. Gazdele ofereau gustări participanților la clacă, după preferință: cu porumb fiert, fructe de sezon, iar bărbaților le ofereau licoarea lui Bachus (vin și țuică). Fructele cele mai solicitate erau moșmoanele, de mărimea unei prune, cu gust dulce – acrișor, produse de un arbust (moșmonul) ce creștea pe dealurile însorite.
În lipsa muzicii, clăcașii se bucurau de vocile Ioanei lui Mihai, fiica lui Mihai Crețan și Cătălinei, fiica lui Nicolae Vezure zis Licu, care interpretau cântecele îndrăgite de cetățenii din zonă. Femeile mai în vârstă cântau din frunze, iar Costică al lui Licu din fluier.
Șirul clăcilor continua și în perioada de iarnă, când erau invitate în special femeile, cărora gazda le da să toarcă cânepă sau lână, ale căror fire țesute erau folosite la confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte, macatelor, velințelor și scoarțelor pentru împodobirea locuințelor. În loc de covoare, se confecționau preșuri de cânepă. În sat era un obicei prin care, femeile păstrau o scoarță din două foi care se folosea în biserică, la ceremonia de cununie a tinerilor. Se păstra pentru a fi pusă în sicriele mirelui și miresei, atunci când aceștia părăseau această lume trecătoare.
Dacă pitorescul priveliștii satului îndestula sufletul oamenilor, hărnicia lor și bogățiile solului și subsolului le îmbunătățeau nivelul de trai. Astfel, pădurile ofereau vegetație ierboasă pentru hrana animalelor, vegetație lemnoasă pentru foc, construcții și materie primă pentru prelucrarea lemnului, vegetație meliferă (plante medicinale, arbuști : măceș, scoruș, corn, păducel) și arbori meliferi (teiul și sacâmul), pentru ameliorarea anumitor boli și hrana albinelor, fructe de pădure și ciuperci pentru consum și materie primă pentru industria alimentară.
Câmpiile erau împodobite cu lanuri de cereale, plante tehnice și furajere. Bălțile ce formau o salbă în jurul râului Tismana, erau bogate în diferite soiuri de pești, și ofereau locul în care femeile murau cânepa pentru a fi transformată în obiecte de îmbrăcăminte.”(Va urma)
Bibliografie:
- Gheorghe Calotoiu, Artefacte geto-dacice descoperite în judeţul Gorj , în LITUA, nr. 15, 2013, pag. 127-142
- Gheorghe Calotoiu, Cetăţile dacice de la Stoina şi Vârţ – Rovinari,în VERTICAL, 17 noiembrie 2009
- Mihail Pasere, Mihail Daniel Pasere, Monografia Rovinarilor, județul Gorj, ediția a -II-a, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2014
