În anul 1840 sătenii din Găleșoaia, comuna Stejerei, au întemeiat o primă școală publică având ca învățător pe cantorul bisericii, Ion Lățea. Numit ”grămătic”, acesta a început să-i învețe pe câțiva dintre copii satului să scrie, să citească și să socotească în ”tinda bisericii”. Cantorul bisericii era plătit cu un leu vechi de copil pe lună iar școlarii aveau de parcurs Bucoava(abecedar cu caractere chirilice), Ceaslov( carte bisericească cu rugăciuni) și apoi Psaltirea. Erau începuturile timide ale învățământului public din zonă și care au continuat prin consolidare în deceniile următoare.
Rezultatele recensământului din 1831 arătau că populația Stejereiului se ridica la 864 locuitori, dintre care știau carte numai 36, iar stăpânirea pământului era megieșească. Un procent foarte redus din familii munceau pe moșia boierilor străini de comună ca Ioniță Mongescu și Carabatachi. Cu siguranță că și din acest motiv, în 1844 apare un nou învățător în persoana lui Barbu Rovența, fiul țăranului Gheorghe Rovența din Găleșoaia. Momentul 1844 este socotit de profesorul Vasile I. Popescu drept începutul învățământului public particular din zonă. În 1969, profesorul Vasile I. Popescu lansa ”Monografia Școlii generale din satul Stejerei-Pinoasa comuna Cîlnic, județul Gorj” cu prilejul unei aniversări importante: ”1844-1969-125 de ani de la înființare”, o lucrare cu documentare importantă.
Începuturile
Barbu Rovența provenea dintr-o familie de moșneni unde tatăl era știutor de carte dar și un meșter ”olar priceput”. A făcut șase ani de carte după cum aflăm din actul de numire scris în chirilică: ”Barbu Rovența, candidatul de învățător din satul Găleșoaia urmând școala normală din orașul Tg-Jiu, județul Gorj de la anul 1838 până la anul 1844 s-a deprins la învățăturile ce i se cere a ști pentru această slujbă , adică la citire și scriere slobodă , la catehismul lecției creștinești, la cântările bisericești și la începuturi de aritmetică și fiindcă în cursul învățăturii sale numitul s-a arătat cu purtare bună i se dă acest înscris întărit cu pecetea Eforiei școalelor spre a fi învățător la școala din satul Găleșoaia-Stejerei”.
Școala Normală s-a deschis la Târgu-Jiu în 1838 pentru a pregăti pe viitorii învăţători. Tinerii candidaţi de învăţători, într-un an deveneau şi elevi dar şi învăţători, pentru că o perioadă se instruiau în noua meserie, în cealaltă deveneau îndrumătorii scrisului şi cititului pentru tineretul satelor gorjene. Nume de învăţători din perioada 1841-1843: la Vlăduleni- învăţătorul Ilie Elefterie; la Bâlteni- Ion Sandu ; la Vârţu- Ion Ferboncescu ; la Fărcăşeşti şi Valea cu Apă- Iancu Stăiculescu; la Câlnic- Barbu Barbonie; la Rovinari, Moi, Pinoasa-A .P. Rovinaru; la Peşteana de Sus- Păun Popescu; la Urdari- Mihai Monescu şi Ion Paloş;la Pinoasa şi Găleşoaia- Barbu Rovenţa ;la Roşia Jiu- Gheorghe sân Matei Biriş. Profesorii din vremea aceea erau printre alții: Constantin Stanciovici Brănişteanu, N.A.Craiovescu, I. Gherghescu, Gh.Călinescu ș.a.
Sunt localități care au avut școli mult mai devreme. Deşi Regulamentul Organic nu făcea referiri la învăţământul rural, Eforia Şcoalelor dispunea în 1835 ca toate ocârmuirile judeţelor să îl comunice câte şcoli săteşti particulare, funcţionau la acea dată, subvenţionate de către părinţii elevilor. Din răspunsul ocârmuirii judeţului Gorj trimis în 1836 reiese că funcţionau şcoli particulare săteşti după cum urmează: în plasa Novaci-8 şcoli cu 98 elevi(Baia, Novaci, Străini, Pociovalişte, Ciocadia, Aninişul, Drăgoieşti, Bârleşti şi Gruiul). În plasa Jiul-4 şcoli cu 70 elevi(Stăneşti, Vădeni, Corneşti şi Câlnicul de Jos), în plasa Tismana-8 şcoli (între care Tismana şi Brădiceni), în plasa Vâlcanu-2 şcoli cu 10 şcolari, în plasa 0ltețu-3 şcoli.
Unele școli strângeau elevi din mai multe localități. Astfel, la Roşia de Jos (plasa Amaradia) frecventau elevi din Negoieşti şi Seciuri;la şcoala din Lunca veneau copii din Bobu şi Maghereşti; la şcoala din Copăcioasa veneau cei din Şcoarţa iar la Tismana veneau de la Tarniţa, Brădiceni, Racoţi, Câlceşti . În aceasta perioadă funcţionau şcoli săteşti şi la Urdari, Ceplea, Izvoarele, Plopşor, Vlăduleni, Poiana, Moi, Boroşteni, ş.a.
În 1844, în Târgu-Jiu și în județul Gorj funcționau aproximativ 56 școli cu 641 școlari.
Evoluția școlii din Stejerei
În 1969, profesorul Vasile Popescu împărțea trecutul școlii din Stejerei în patru etape:
I 1844-1864
II 1864-1880
III 1880-1948
IV după 1948
În primul an, în 1844, Barbu Rovența își începe activitatea într-o casă particulară cu o singură camera. Se înscriseseră 12 elevi: 6 din Găleșoaia, 4 din Stejerei și 2 din Pinoasa. Activitatea școlară a fost întreruptă în timpul Revoluției de la 1848 după ce Eforia a cerut Căimăcăniei să închidă școlile în urma implicării profesorilor și învățătorilor în evenimente. Deși toate școlile au fost închise până în 1857, școala din Stejerei și-a reluat activitatea la 1 decembrie 1859 cu același învățător, Barbu Rovența.
Prin adresa nr. 3689 din 30 noiembrie 1859, directorul Ion Maiorescu scria: ”Vădindu-se rezultatulu examenului ce ai datu și certificatu de a D-tale moralitate Eforia te numesce învățătoru la satul Stejerei și Găleșoaia din Districtul Gorjului, Plasa Ocolului cu leafă de lei(300) trei sute pe an și celelalte beneficii arătate în înaltulu officiu cu nr. 12 de la 11 ianuarie 1857. Tot de odată se alătură aci și instrucțiunile Eforiei cu nr. 3470 în privința îndatoririloru învățătoriloru de sate și ești invitat a împlini aceste îndatoriri cu zelu și activitatea eară leafă vei începe a o primi de la 1 Decembrie a anului curentu 1859.”
Amintirile profesorului Ion Racoceanu despre Stejerei
”Satul Stejerei datează de la începutul secolului al XVI- lea, din anul 1579 și a făcut parte din 3 comune: Stejerei ( până în 1938), Pinoasa ( până în 1968) și Cîlnic la ora actuală. Satul Stejerei, demolat la începutul anilor 80 este singurul dintre toate satele demolate care și-a păstrat numele de Stejereii Noi, situate pe un teren mlăștinos dintre satele Șomănești și Cîlnic, care grupează la ora actuală 80 de case dintre care numai 30 sunt pe vechiul amplasament, restul din satele Găleșoaia și Hodoreasca.
Satul Stejerei era situat în partea de sud-vest a județului Gorj și se învecina :
– La vest cu un grup de case ale satului Găleșoaia, comun cu drumul județean Motru – Poiana până la biserica satului ( Vasile Rovența zis Ștefănoiu, Nicolae Rovența zis Tică a lui Cazacu, Constantin Gridan zis Butică, Tudor Rovența zis Aviatorul) și cu satul Cîlnic.
– La sud cu pădurea din Valea Popii dintre satele Găleșoaia și Pinoasa.
– La est cu lunca dintre râurile Jaleș și Jiu.
– La nord cu pădurea dinspre Șomanești (“Poiana lui Bobei”, “Pădini” și “Cimpoca”).
Vatra satului era formată din patru linii:
– Linia 1 (de sub deal) din partea de sud – vest a dealului, unde erau plasate casele familiilor Vasile, Grigore și Ion Căldărușe ziși Cîrpenii, până la casele lui Ilie Pasăre și fraților Constantin și Dumitru Bușan de pe linia Bobeilor.
– Linia a 2-a, comună cu drumul județean Motru – Poiana, începea din același punct cu linia 1, de la casele fraților Ion, Gheorghe și Gore Căldărușe, fii lui Grigore Căldărușe zis Cîrpan și până la intersecția cu linia 1.
– Linia a 3-a de la intersecția liniilor 1 și 2 și până la podul de pe pârâul ce venea din Valea Cimpocii, la est de casa lui Constantin Pecingină zis Domnul, zisă Linia Bobeilor.
– Linia a 4-a “Cetatea“ de la podul amintit, începând cu casa lui Vâlceleanu și până la intersecția drumurilor ce legau Stejereiul de Vârț și Poiana, în punctul Căscălia ( mama lui Ilie Tatomir) cu ultima casă pe stânga.
Amplasarea caselor pe vatra satului s-a făcut în raport de configurația geografică a terenului, de ocuparea intravilanului cu loturi agricole, lunci cu fânețe și de gruparea familiilor în efectuarea lucrărilor agricole în comun. Astfel, au apărut grupuri de câte 15-20 de case, așa zisele mahalale. Acestea erau în număr de 10:
– cinci pe linia1
– două pe linia 2
– una pe linia Bobeilor
– două pe linia Cetății
În aceste mahalale, la începutul anilor 40, în sat locuiau aproximativ 161 de familii, dintre care:
– 91 de familii pe linia 1
– 34 de familii pe linia 2
– 15 familii pe linia 3
– 21 de familii pe linia Cetății
La începutul anilor 80 mai rămăseseră 145 de familii, ultimele 30 de familii din linia a 3-a ( de la Toma Racoceanu până la Ion Crețan) fiind demolate în anul 1991.” (Va urma)
Bibliografie:
- Cornel Șomâcu, File din istoria școlii gorjene, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2010
- Adrian Popescu, Momente din istoricul învățământului gorjean de la începuturi până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în LITUA, nr. XII, 2009, pag. 158-169
- Vasile I. Popescu, Monografia Școlii generale din satul Stejerei-Pinoasa comuna Cîlnic, județul Gorj, 1969.
