În prag de Sărbători Pascale poate că nu este cea mai inspirată idee să abordăm un subiect politic. Ne asumăm totuşi riscul deoarece evoluţiile politice, inclusiv cele locale, nu au fost de ceva vreme atât de interesante. Se vede că se apropie anul electoral 2012 şi e momentul când începe bătaia pentru liste, pe care ori eşti şi în varianta câştigătoare ai toate avantajele şi beneficiile, ori nu eşti şi din acel moment steaua ta politică devine una căzătoare. Lucrurile sunt cu atât mai interesante în viaţa politică locală cu cât avem de-a face cu o concentrare fără precedent a ofertei electorale, se confruntă practic două forţe politice la fel ca în ţările cu o democraţie avansată.
Similitudinile se opresc aici, ”originalitatea” venind tocmai de la situaţia particulară. PDL-ul, principalul partid de guvernământ, trece prin frământări majore legate de alegerile interne. Cum premierul-preşedinte Boc şi-a epuizat orice capital de imagine, în varianta că a avut vreodată, şansa partidului ar putea veni de la un eventual succes al moţiunii Blaga. Tocmai de aceea poziţionarea PDL Gorj în tabăra favorabilă lui Vasile Blaga este una corectă şi aproape singura valabilă pentru acest partid şi la acest moment. Amestecul preşedintelui Traian Băsescu nu ar trebui să mai fie decisiv fie şi prin prisma sondajelor care îl plasează foarte jos în simpatia românilor. Orice alt rezultat decât victoria lui Blaga ar complica din nou lucrurile în PDL Gorj acolo unde s-au mai liniştit apele după alegerile interne, cele două grupări mergând pe mâna aceluiaşi Vasile Blaga. Chiar dacă nu există un anunţ oficial, PDL va arunca în luptă pentru cea mai importantă funcţie din judeţ pe senatorul Ion Ruşeţ. Şi aşa calculele care se fac vizează mai puţine poziţii eligibile, deci lupta pentru nominalizare va fi una foarte strânsă.
Cealaltă grupare mare a eşichierului politic, USL, este încă în chinurile facerii şi nu ar trebui să excludem apariţia unor surprize. Mariajul pesedisto-liberal merge greu deoarece şi social-democraţi dar mai ales liberali sunt acuzaţi că au fost prinşi în pat cu ”duşmanul” portocaliu. Până la cuvenitele clarificări, credem că ambele partide ar trebui să ia în calcul liste complete. La Gorj, de exemplu, Ion Călinoiu va fi cu siguranţă cel care îi va da replica lui Ion Ruşeţ. Doar aici avem o certitudine, senatorul Toni Mihail Greblă vehiculat în această situaţie nu a fost luat în calcul de PSD Gorj, în judeţ fiind de aşteptat multe frecuşuri pentru nominalizările la primari şi consilieri. Deja o problemă a apărut în ultimele zile după anunţul lui Dian Popescu că liberalii vor nominaliza primarii din 33 de localităţi ale Gorjului iar PSD din restul de 37? Avem deja o încălcare a protocolului USL care vorbea de sondaje de care nici nu prea erau bani şi acum avem şi rezultatele. Fricţiunile din USL sunt abia la început şi sunt voci care spun că această alianţă nu va supravieţui alegerilor locale. Ce scandal va ieşi din partea celor care nu prind listele o să mai avem ocazia să mai vorbim. Pentru că tot vorbeam de certitudini, Florin Cârciumaru la Târgu-Jiu rămâne o alegere câştigătoare indiferent de ce îi opune adversarul politic. Dacă USL-ul vrea să câştige alegerile trebuie să aibă în vedere asemenea certitudini, nu procentele cu liberalii. Şi din acest punct de vedere vom avea o viaţă politică tot mai animată pe măsură ce ne apropiem de alegeri.