La 15 iulie 1946 intra în vigoare legea care acorda pentru prima data in istoria Romaniei drept de vot femeilor si militarilor activi. Era o măsură de justiție istorică după model european și în baza ei s-au desfășurat alegerile din noiembrie 1946, primele cu adevărat universale. Din nefericire, prin acestea comuniștii și-au legitimat puterea iar femeile au putut vota din acel moment doar partidul unic.
Drepturile politice ale femeilor au fost pentru prima dată menționate în Constituţia din 1923 care prevedea că ”legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”. Constituția din 1923 acorda femeilor drepturi civile în baza principiului egalităţii dintre sexe. Doar că lucrurile nu au mers mai departe. Astfel, legea electorală adoptată în anul 1926 nu făcea nicio referire la dreptul femeilor de a alege. Totodată, atunci când se referea la condiţiile pe care cetăţenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în Adunarea Deputaţilor şi Senat, legea prevedea necesitatea de a avea „exerciţiul drepturilor civile şi politice”, adică femeilor li se refuza, ca rezultat al nereglementării, dreptul de a fi alese în Parlament.
Situația se va reglementa juridic abia în 1938 când femeile primeau drept real de vot pentru prima dată în istoria României. Din păcate, nici acum nu era complet, deoarece femeile nu erau eligibile în Adunarea Deputaţilor. Legea electorală dădea drept de vot numai ştiutorilor de carte, de la vârsta de 30 de ani. Acest fapt a dus la o limitare drastică a numărului de alegători. Din cauza acestei prevederi au avut de suferit şi femeile, sau mai ales femeile, care, chiar dacă erau acceptate în toate formele de învăţământ, incluzând universităţile, erau în mare parte analfabete: în 1908, existau 1 384 188 de femei analfabete în comparaţie cu 206 172 bărbaţi iar alte cifre exacte sunt greu de găsit.
Drepturile electorale ale femeilor
Regimul comunist cu toate limitele inerente unui sistem totalitar acorda femeilor astfel din anul 1946 exerciţiul deplin al drepturilor electorale. Desigur, la fel cum multe alte drepturi acestea erau garantate doar pe hârtie, pentru că drepturile electorale fără de pluralism politic nu au nici un rost.
Noua Lege (intrată în vigoare la 15 iulie 1946) acorda pentru prima dată în istoria României drept de vot femeilor și militarilor activi. Dreptul electoral al femeilor se înscria într-o atitudine generală în Europa după război de emancipare a femeilor.
Împotriva femeilor în politică
Deși era un partid democratic cu lideri autentici în această direcție, PNȚ nu a încurajat intrarea femeilor în politică prin prezența la vot. Prin tablete în ziarul de partid ”Dreptatea”,țărăniștii satirizau interesul comuniștilor pentru emanciparea femeilor. Aceștia puneau în antiteză imaginea femeii în timpul lui Alecsandri și Ana Pauker astfel: „Purtând cofița cu apa rece / Pe ai săi umeri albi-rotunjori, / Juna Rodica voioasa trece / Pe lângă junii semănători”, îl citau ei pe Vasile Alecsandri. Și o utilizau pe Ana Pauker: „Tova. Duguria Adela, plină de dârzenie și de elanul tinereții, a arătat dorința femeilor de la sat de a cunoaște noile probleme care i se adresează, noul suflu care cuprinde omenirea”.
Paradoxal, tot național-țărăniștii au făcut eforturi pentru cooptarea femeilor în viața publică. Legea a fost adoptată în data de 3 august 1929, femeile câştigându-şi dreptul de a vota la alegerile locale. Acesta a reprezentat primul pas către exerciţiul politic feminin. Legea a fost adoptată în perioada guvernării Partidului Naţional-Ţărănesc.
Potrivit legii care a fost promulgată în 1929, femeile primeau dreptul de a vota şi de a fi alese în consiliile comunale şi judeţene. Însă acest drept nu îl primea orice femeie, aceasta trebuia să îndeplinească nişte criterii. În primul rând, acest drept era acordat femeilor care erau absolvente ale învăţământului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, funcţionarele de stat, judeţ sau comună, văduvele de război, femeile care fuseseră decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului şi cele care conduceau societăţi culturale, filantropice sau de asistenţă. Însă liderele feministe au dezaprobat acest set de criterii.
