La manifestările prilejuite de aniversarea zilei naţionale a Romîniei organizate în acest an de către Muzeul Judeţean Gorj a participat şi corul Şcolii Generale „Ecaterina Teodoroiu” din Tg-Jiu coordonat de către doamna învăţătoare Făgaşi Ioana, cu sprijinul doamnei învăţătoare Dobrescu Olivia şi al doamnei profesoare Zamfir Livia.
Corul a prezentat un montaj literar-muzical intitulat „Nu uita că eşti român!”.după care membrii săi, elevi în clasa a IV-a, au vizitat expoziţia permanentă a muzeului precum şi expoziţia foto-documentară dedicată zilei naţionale a României amenajată în cadrul mezeului.
La încheierea vizitei, doamna profesoară Zamfir Livia şi doamna învăţătoare Făgaşi Ioana precizau: „Încercăm să modelăm sufletele copiilor, să nu iute că România este ţara lor, a noastră, amintindu-le jertfa strămoşilor pentru apărarea acestei ţări bogate şi frumoase, în speranţa depăşirii greutăţilor şi durerilor prin care trecem acum”.
Semnificaţia istorică a zilei de 1 decembrie 1918
Evenimentul istoric de la 1 decembrie 1918 marchează încununarea procesului de unificare a teritoriilor româneşti aflate anterior sub dominaţie străină cu Regatul României.
Iniţiat la Chişinău prin adoptarea, la 27 martie 1918, de către Sfatul Ţării a proclamaţiei de unire „pentru vecie” a Basarabiei cu „Mama sa, România” şi favorizat de prăbuşirea imperiilor Austro-Ungar şi Ţarist, acest proces a condus la realizarea idealului unităţii naţiunii române într-un singur stat.
Primul pas spre unificarea Basarabiei cu România a fost făcut la 24 ianuarie 1918 atunci când Republica Democratică Moldovenească şi-a proclamat independenţa faţă de Rusia, în condiţiile în care şi Ucraina procedase în acelaşi fel.
Bucuria unirii provinciei româneşti dintre Prut şi Nistru era însă însoţită de neliniştea provocată de dezordinile pricinuite de soldaţii pe teritoriul românesc din Moldova. De altfel, la acestea s-a adăugat dezastrul reprezentat pentru România de încheierea păcii impuse de către Puterile Centrale la 7 mai 1918, semnată la Buftea-Bucureşti, pace ce conducea la înrobirea economică a României faţă de acestea şi care prevedea, printre altele, şi cedarea Dobrogei către Bulgaria.
Spre sfârşitul anului 1918, în condiţiile în care era evident faptul că Antanta era victorioasă, procesele de destructurare a Dublei Monarhii Austro-Ungare s-au accelerat, conducând la dispariţia acesteia.
Astfel, Consiliul Naţional Român Central ce-şi avea sediul la Arad a lansat la 12 octombrie 1918 „Declaraţia de Independenţă” a naţiunii române din Austro-Ungaria şi a preluat controlul prin intermediul Sfaturilor şi al Gărzilor Naţionale asupra teritoriilor româneşti.
La scurt timp au început pregătirile pentru organizarea la Alba Iulia a unei Mari Adunări Naţionale convocată pentru ziua de 1 decembrie 1918.
Pentru a participa la aceasta au fost aleşi 1 228 de delegaţi ai românilor din: Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Sătmar cu mandatul de a vota unirea acestor teritorii cu Regatul României.
Declaraţia de unire a fost citită de către Vasile Goldiş în cadrul Marii Adunări Naţionale prezidată de către Gheorghe Pop de Băseşti, în prezenţa a peste 100 000 de români veniţi din toate colţurile provinciilor menţionate pentru a sărbătorii unirea cu România.
Deşi proclamaţia preciza în mod expres dreptul naţiunii române la întreg Banatul cuprins între Tisa, Mureş şi Dunăre, urmare a tratativelor de pace de la Paris, acest teritoriu a fost partajat între România şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven proclamat, de altfel, tot în ziua de 1 decembrie 1918.
În concluzie, la 1 decembrie 1918 apărea pe harta Europei statul naţional unitar român (România Mare) cuprinzând aproape toate teritoriile locuite de către români. Rămâneau, însă, în afara graniţelor comunităţi compacte de români pe valea Timocului, în Banatul Sârbesc, în Maramureşul istoric şi Transnistria.
