“Merge şi aşa”-brand de ţară

ionel-scaunasuSuperficialitatea, nepăsarea, chiulul şi cârcotelile au făcut din “românul descurcăreţ” o specie apreciată de secole.
Te trezeşti dimineaţa şi vezi că n-ai apa ori săpun. Nu-i nimic, mergi şi nespălat la serviciu. Autobuzul, troleibuzul, ori maşina colegului de serviciu întârzie să apară. Nervi… transpiraţie: iar mă va certa şefu’ că nu ajung la timp. La serviciu, începi programul cu o cafea şi o bârfă, că oricum nu plânge producţia. Când îţi cere şefu’ explicaţii, ai deja pregătite 5-6 scuze “tip”, iar la prânz te învoieşti o oră, că ai de rezolvat urgent o problemă de familie. Brusc, îţi aduci aminte ce salariu de mizerie ai şi cum te speteşti muncind pentru patronul care nu se gândeşte la familia ta, la ratele pe care le ai, la restanţele la chirie, electricitate, gaze…, ci numai la prosperitatea lui. Ce… în loc de Tuareg, X6, Q7 n-ar fi putut să ofere, măcar, câteva “biletele” Udrea pentru Litoral?! Lehamitea se amplifică pe măsură ce ora plecării se apropie şi te gândeşti să pleci şi tu mai devreme, că tot ai avut o zi de rahat. În ţara asta, n-ai cum să faci ceva, că oricum nu eşti apreciat, aşa că mai bine pleci acasă. O ultimă cârcoteală nu strică, aşa ca rozul proaspăt al lavabilei din holul firmei este un bun prilej de a-ţi “da cu părerea”: în afară de noua “Barbie” a şefului, nimic nu e roz ! Scenariul îl trăieşte mai tot românul, indiferent de locul de muncă, reflectând balcanica mentalitate “merge şi aşa!”. Nu ne plac regulile şi rigoarea, aşa că ne bălăcim într-o indolenţă colectivă. Balcanica indolenţă a fost rafinată de romani în secole, iar comunismul i-a adus strălucire. Faptul că ne adaptam repede, că nu respectăm regulile, ţine şi de “arta supravieţuirii” exersată în decenii de comunism. În comunism era o mândrie să te descurci să-ţi faci antenă “de sârbi” cu aluminiu de la Sadu, prelucrată de “Fane de la Sculărie”, să-ţi amenajezi balconul cu cornier furat de pe şantier, să-ţi procuri alimente de la “Cantina partidului” . Ce-i grav este faptul că aceasta “descurcăreala” este valorizată şi acum. Refuzul de respectare aici a normelor şi regulilor democraţiei occidentale nu mai constituie astăzi, însă, o “virtute”, ci o subcultură, o mentalitate anti-europeană.
Chiar dacă schimbarea va dura nu ani, ci generaţii, este nevoie de efortul conjugat al familiei, învăţământului, companiilor şi instituţiilor statului. Există zone şi regiuni în care lucrurile s-au schimbat. Un exemplu îl constituie zona corporaţiilor şi subsidiarelor lor ce aduc standarde, reguli, stimulente şi coerciţiune occidentale. În politică, însă, suntem în continuare în zona lui “merge şi aşa”, aspect reflectat şi în birocraţia din instituţiile publice. Fără îndoială, abandonarea indolenţei trebuie susţinută atât de autorităţi cât şi de oameni. Cultura organizaţională, regulile, salariile  şi stimulentele pot accelera ritmul schimbării de mentalitate la nivelul entităţilor economice şi social – administrative. Există, încă, rezistenţa la schimbare, însă aprecierea “lucrului bine – făcut”, a responsabilităţii, implicării în soluţionarea problemelor ori respectarea strictă a standardelor de calitate constituie factori care au influenţă pozitivă asupra angajatului. Pentru a face ca lucrurile să meargă mai bine , este nevoie de gândire strategică, reguli, selecţie, rigoare şi stimulare. E vremea ca trademark-ul  “las’ ca merge şi aşa” să fie abandonat de cât mai mulţi romani. C’aşa, merge tot mai rău…