Serialul dedicat familiei Magheru şi locului ocupat de aceasta în istoria Gorjului a stârnit mare interes printre cititorii noştri. Răspundem unor sugestii din aceste semnale şi încercăm să vă prezentăm urmaşii acestei familii ilustre, mulţi cu reuşite dintre cele mai importante în viaţa publică. O să încercăm în acest număr să vă prezentăm un arbore genealogic al familiei Magheru şi câteva figuri importante ale acestei familii.
Se cunoaşte faptul că generalul Gheorghe Magheru a avut cinci copiii proveniţi din două căsătorii, Alexandrina(1825-1877), Gheorghe(Ghiţă) (1828-1875), Ecaterina-moartă în copilărie, Nicolae-mort la naştere şi Romulus(1847-1897). Romulus Magheru a avut la rândul lui 5 copiii, profesorul universitar Ion Magheru(1888-1938), Alexandrina(1889-1965), Şerban(1890-1912), Elena(1891-1976) şi George(1892-1952). La rândul lor, dintre aceştia doar fizicianul Gheorghe Magheru a avut urmaşi, inginerul agronom Vlad Magheru şi sora sa, Alice.
Urmaşi în cariera militară
Dacă generalul Gheorghe Magheru a fost prea bătrân să lupte în Războiul de Independenţă, urmaşii săi se vor regăsi pe front în Războiul de Întregire Naţională. Nepoţii săi din partea lui Ghiţă Magheru, Anton şi Alexandru au avut legături cu acest război. Anton Magheru a fost căpitan în rezervă în Regimentul I Roşiori şi a luat parte la campania militară din toamna anului 1916 şi a murit de tifos în toamna aceluiaşi an. Colonelul Alexandru Magheru va fi adjutant onorific al suveranului în timpul războiului după ce fusese trecut în rezervă încă din 1914. Tot sub drapel s-au aflat şi căpitanul Adrian Magheru şi locotenentul Gheorghe Magheru. Titu Magheru a fost dat afară din magistratură de ocupantul german.
Urmaşii lui Romulus Magheru pe linie bărbătească au făcut şi ei războiul. Fiul său cel mare, Ion, a fost sublocotenent de artilerie în rezervă şi a făcut practic tot războiul. Pentru meritele sale militare, participarea la campaniile din Dobrogea şi Moldova, Ion Magheru a primit decoraţia « crucea comemorativă a războiului de întregire 1916-1918 », cu baretele « Dobrogea » şi « Mărăşeşti ». Medicul sublocotenent George Magheru va face şi el războiul cu abnegaţie în Serviciul sanitar al corpului 2 de armată. Deşi a avut şi el probleme cu tifosul, va supravieţui războiului şi va urma o carieră literară.
George Magheru, medicul şi scriitorul
George Magheru a fost deopotrivă medic, poet și dramaturg. Ca profesie, el și-a început activitatea ca microbiolog la Institutul de seruri și vaccinuri din București. A dedicat o mare parte din timp profesiei, publicând 38 de studii și articole publicate în revistele de specialitate.
Scriitorul George Magheru a dedicat un timp important poeziei și dramaturgiei. Până la moarte în 1952, George Magheru a scris foarte multă poezie și piese de teatru, multe reunite în ciclul LATINII LA DUNĂRE.Perpesicius scria despre dramaturgia lui George Magheru că: « a urmat cele două albii predestinate ale poeziei : legenda sau basmul și satira de moravuri, cu observația că, în ambele planuri, ceea ce predomină este feeria, prologul acela de transfigurare atât de propice și firesc în basme, atât de dificil și totuși atât de realizat în satira contemporană. »
După participarea la război, viața lui George Magheru a fost un calvar din punct de vedere medical. Pe lângă bolile contactate în timpul războiului, s-au adăugat o difterie contactată în laborator și un diabet care îl va măcina până la moartea înregistrată la București la 17 august 1952.
George Magheru a fost un om interiorizat, ideile și trăirile sale fiind de o sinceritate deplină și o mare puritate spiritual. Se spune că cele mai multe lucruri despre el se pot afla din scrierile sale.
Vlad Magheru, nepotul său, spunea că poetul își înălţa cânturile în cinsteavieţii, trăind în fiecare zi, ca sacerdot, în Templul Parthenon al spiritului.
Artistul a renunţat în întregime la sine pentru a înălţa imnul sublim al vieţii sale, zi de zi peste toate suferinţele, bolile, peste mediul social imoral, adversitatea căsniciei, decepţii… un mare poet-erou. Își ridica zilnic viaţa la înălţimea artei eterne prin înţelepciune, luciditate, înţelegere, autocontrol, autoironie, exercitare prin scris. Pe altarul artei sfinte el aducea darul scrisului său, de aceea el scria numai pentru sine, cu sinceritate totală.
Se pare că este un caz unic de autoanaliză a întregii sale vieţi, care ar putea deveni un material de studiu psihologic despre om, deosebit de interesant și de mare valoare. Poetul își întreabă muza:„– Cum e steaua mea, o, Eutherpe?/ Stea senină-n forma unei harpe”. De fapt, era fără cititori și fără critici, căci nu scria pentru a publica.
Un adevărat înţelept în stil antic, un erou întru slujirea artei. Un mare exemplu moral în pustiul spiritual al societăţii din vremea sa. Admirabilul său umanitarism, marea sa luciditate – o mare personalitate, de o mare discreţie: „Când voi fi murit în fine,/Vei fi auzit de mine”. Sunt versuri săpate în marmura albă a crucii de pe mormântul său, din cimitirul Bellu. Influenţa spiritului clasic al antichităţii, permanenta aspiraţie către autodepășire.
Lista titlurilor publicate de poet este următoarea: „O legendă”, „Tudor Ardeleanu”, „Capricii”, „Poezii antipoetice”, „Profesorul I. Cantacuzino”, „Poeme în limba păsărească”, „Coarde vechi și noi”, „Poeme balcanice”, „Piele de cerb”, „Domnul Decan”, „Divina re-creaţiune”, „Teatru”, „Cântece la marginea nopţii”. Fin observator al societăţii contemporane, George Magheru condamna necruţător trândăvia și inutilitatea existenţei unei clase parazitare, în contrast cu dinamismul și optimismul muncii. O critică socială foarte aspră. (P. Comarnescu)
A preferat să-și petreacă puţinele ceasuri de libertate, pe care i le lăsau biologia și scrisul, în compania oamenilor de știinţă (profesorul Cantacuzino), a muzicienilor (George Enescu), a pictorilor (Steriadi, Pallady, Henri Catargi, Gheaţă, Iser, G. Tomaziu).
În cele 15 călătorii făcute a cunoscut Grecia și Italia și a vizitat muzeele Parisului, Londrei și Vienei. Poetul a fost nevoit să se închidă în el, să-și creeze o lume proprie prin arta scrisului. Iubirea sa de natură, maica sfântă a tuturor și pasiunea de a călători îi mai alinau suferinţa după cum subliniază același Vlad Magheru.
Eroul George Magheru
În raportul de decorare în Primul Război Mondial al medicului George Magheru se spunea: “Acest medic, nu numai că îngrijește oamenii săi și populația civilă, dar fiindu-i insuficiente mijloacele farmaceutice date, își întrebuințează și solda și avutul său pentru a face față cerințelor. Merge atât de departe cu îngrijirea bolnavilor încât își dă, nu numai propria sa locuință, dar chiar patul său acelora care au nevoie de o îngrijire deosebită. “
