Mari familii boiereşti din Oltenia

Loading

Concursul şi Simpozionul Naţional de la Novaci se adresează, deopotrivă, elevilor de liceu şi profesorilor de istorie. Comunicările vor fi prezentate într-o lucrare care se va edita cu acest prilej. Gazda manifestării este Liceul Teoretic Novaci.

La sfârşitul acestei săptămâni se desfăşoară două manifestări având caracter naţional în oraşul Novaci. În organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, a Liceului Teoretic Novaci, a Sindicatului Liber din Învăţământ Novaci şi a Societăţii de Ştiinţe Istorice, filiala Gorj se va desfăşura cea de-a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Istorie DUMITRU MICU POPESCU şi prima ediţie a Simpozionului interjudeţean MARI FAMILII BOIEREŞTI-ISTORIE ŞI GENEALOGIE. Manifestările beneficiază de sprijinul Muzeului Judeţean ALEXANDRU ŞTEFULESCU şi Direcţiei Judeţene Gorj a Arhivelor Naţionale.
Cele două manifestări vor fi găzduite în ziua de 15 mai a.c. de Liceul Teoretic Novaci. Potrivit profesorului Mădălina Taraleşca, directorul instituţiei de învăţământ amintite, sunt aşteptate la Novaci numeroase cadre didactice din învăţământul preuniversitar dar şi din cel universitar. Ca în fiecare an, performanţa va fi premiată de familia regretatului profesor Dumitru Popescu-Micu, matematicianul Cristian Popescu, fiul său, fiind cotat printre cei mai de seamă matematicieni din lume. Pentru concurs şi-au anunţat participarea echipaje din judeţul Gorj şi judeţele vecine. Comunicările de la Simpozion vor fi publicate într-o carte.