Un nou război între CEO și sindicaliștii FNME

Loading

Un număr de 1000 de delegați ai membrilor de sindicat din Federația Națională Mine- Energie sunt așteptați să participe la mitingul a cărui organizare a fost aprobată de Primăria Târgu Jiu pentru ziua de 05 aprilie 2014, între orele 11 și 13, în Piața Prefecturii.

Managerul privat al CEO spune că nu se teme de mitingul FNME
Managerul privat al CEO spune că nu se teme de mitingul FNME

Liderii de sindicat spun că protestele sunt organizate pentru a se trage un semnal de alarmă la abuzurile săvârşite de administraţia Complexului Energetic Oltenia. Reprezentanții sindicali de la FNME, în frunte cu Marin Golea, Constantin Mitrescu şi Dan Pârvulescu, sunt nemulțumiți că administrația refuză să stea cu ei la masa negocierilor, punând la îndoială reprezentativitatea pe care FNME ar fi având-o, dar pe care a avut-o, cu siguranță, pe vremea când Marin Condescu era liderul de necontestat al minerilor și energeticienilor, aceștia fiind uniți în tot ceea ce făceau.

Cer demisia lui Ciurel

Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan, consideră că managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, ar trebui să-și dea demisia, așa cum a făcut și Marin Condesc din funcția de președinte al FNME. De fapt, Marin Condescu și-a depus demisia, dar sindicaliștii din afara Gorjului nu au fost de accord să o accepte. Etăgan spune, însă, că demisia lui Condescu e valabilă la nivelul regiunii Oltenia: „Marin Condescu şi-a dat demisia la nivel de Oltenia. A făcut un prim pas. Ar fi cazul ca şi domnul Ciurel să facă un pas, respectând democraţia, cum de altfel şi primăria, şi alte instituţii implicate, au demonstrat că încă este democraţie în România şi au aprobat acest miting cu toate presiunile care au fost făcute şi toate amânările care au fost până în prezent. Normal ar trebui să participe şi Marin Condescu, dar nu este obligatoriu. După cum aţi văzut, nici la pichetare nu a fost prezent, pentru că şi pichetările de data trecută şi acest miting sunt organizate pe Oltenia şi în mare parte de către sindicatele din zona Rovinari”, a spus Etăgan.

Ciurel nu discută

La rândul său, managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, reacționează dur la acuzațiile sindicaliștilor de la Federația Națională Mine Energie. Acesta spune că, nici dacă CEO ar avea 50.000 de angajați, cei de la FNME nu ar reuși să scoată î stradă 1000 de oameni, decât dacă ar veni cu rudele: „Nu îmi e teamă. E dreptul lor să scoată în stradă câte mii de oameni vor. Nu o să găsească în CEO 1.000 de oameni care să iasă în stradă nici dacă CEO ar avea 50.000, nu 19.000 de salariaţi. Că vor plăti iar cu 50 de lei, că vor aduce de la Olservmin, că vor aduce de la Sind Jilţ, că va veni familia Gârjoabă care nu mai are nici un membru în viaţă care să nu fie angajat la Turceni sau la Jilţ, aia e altă treabă. Ăia nu sunt salariaţii Complexului. E foarte clar pentru toţi cei care ştiu situaţia din cariere şi din termocentrale că oamenii aceştia nu mai au absolut nici un fel de credibilitate. S-au compromis atât de mult şi singurul lor scop a fost doar îmbogăţirea personală, şi prin furt, nu prin altceva. Nu mai sunt în stare să mişte mase de oameni. Asta este foarte clar”, a declarat managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel.

Mișcări politice?

Directorul CEO consideră că mișcarea sindicaliștilor are legătură cu apropiatele alegeri, atât cele europarlamentare, cât și cele parțiale pentru Parlament, un scaun de senator de Gorj, pe Colegiul 2 fiind liber, după numirea lui Toni Mihail Greblă la Curtea Constituțională.
De altfel, nu este prima dată când minerii au avut atitudini publice legate de alegeri, ei sau liderii acestora, ba chiar au mers la București să pună în funcțiile de conducere a țării pe cine au vrut ei.