Parteneriat româno-polonez pentru o cunoaştere reciprocă

Loading

În cadrul proiectului Comenius Bilateral Bridge Across Common European Cultural Heritage, a avut loc, în perioada 26-29 martie 2014 , o vizită preliminară a doi profesori români într-un liceu polonez.
Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Lifelong Learning, reunește în cadrul unui parteneriat școlar Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu și I Liceum Ogólnokształcace „im. Gen. Józefa Bema” din Ostrołeka, Polonia și are ca scop, pe lângă promovarea celor două limbi naționale, cunoașterea și mediatizarea obiceiurilor, tradițiilor și obiectivelor culturale, istorice și turistice din cele două regiuni. Un prim pas în derularea acestui proiect a fost reprezentat de câte o vizită preliminară prin intermediul cărora elevii din echipele de proiect ale instituțiilor partenere au beneficiat de o pregătire lingvistică în limba poloneză, respectiv română, efectuate de profesori de la cele două licee. Delegația română deplasată la Ostrołeka a fost alcătuită din Daniel-Cristian Maria – profesor de limba engleză și Marius Buzera – director la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu.
În următoarea etapă a proiectului, un grup de 20 de elevi, însoțiți de 4 profesori de la liceul polonez, sunt așteptați să sosească la Târgu-Jiu în perioada 25.05.2014-04.06.2014, pentru a desfășura o serie de activități în colaborare cu elevii de la liceul gorjean, urmând ca, în anul școlar următor, același număr de elevi și profesori români să plece în Polonia pentru a realiza același gen de activități.