Luna martie va fi decisivă pentru mişcarea sindicală din România. Noul Cod al Muncii, scris, din câte se pare, la dictarea firmelor multinaţionale, coboară sindicatele la un rol nesemnificativ. Practic, din acest moment salariatul român va fi cu totul la dispoziţia angajatorului, situaţie care nu se întâmplă nici în ţări ca Franţa sau Germania. Chiar dacă sindicatele vor mai exista formal şi după luna martie 2011, puterea acestora de a influenţa lucrurile va fi mult ştirbită. Se doreşte de către Guvern implementarea unui asemenea proiect într-o vreme când însăşi soarta acestuia este pusă sub semnul întrebării. Ce să mai spunem de faptul că îi va fi greu oricărui reprezentant PDL să explice urgenţa acestei legi, ca să nu o treci prin Parlament în comparaţie cu Legea Pensiilor sau Legea Educaţiei Naţionale, de exemplu.
Tocmai de aceea, sindicatele se pregătesc mult mai bine de lupta cu Guvernul, iar şansele ca acestea să învingă sunt mult mai mari. Începută cu o lovitură sub centură prin implicarea ANI în cercetarea averilor liderilor sindicali, lupta a continuat cu episodul II, toate confederaţiile sindicale de aceeaşi parte a baricadei. Dacă mai adaugăm faptul că 10 din cele 14 confederaţii patronale spun că acest Cod al Muncii este prost, Guvernul ar trebui să plece să facă legi eventual în altă ţară. Acum avem deja un calendar de luptă sindicală clar şi, mai ales, se speră pe o participare numeroasă. Liderul de sindicat care a vorbit de un milion de oameni în stradă probabil că s-a grăbit dar orizontul de aşteptare al oamenilor este deja foarte mare. În această primăvară va fi foarte multă lume în stradă şi, mai ales, din domeniul privat, acolo unde Codul Muncii loveşte necruţător.
Toată ţara va fi un imens loc de protest care va culmina cu marele miting din ziua asumării. Sindicatele sunt condamnate să desfăşoare mişcări de protest coordonate şi mai ales cu o participare consistentă. Presiunea străzii pare să fie acum singurul mijloc pe care îl mai au sindicaliştii pentru a cenzura mişcările guvernanţilor. Dacă aceasta nu va fi convingătoare, asumarea va avea succes, pentru că e greu de crezut că UDMR va răsturna banca guvernării, iar voturile de protest nu au cum să apară în momentul când, de exemplu, nu votezi moţiunea. Rămâne de văzut dacă Costin, Hossu, Baciu, Petcu şi Popescu vor mai convinge muritorii de rând, din spatele unor averi consistente sau dacă aceştia, de frică sau din interes, au pactizat cu Puterea.
Consiliul celor cinci confederaţii sindicale reprezentative desfăşurat la Bucureşti la începutul săptămânii a pus bazele unei descentralizări benefice, am spune noi, pentru toată mişcarea sindicală. În situaţia Gorjului oamenii nu vor fi conduşi de Marius Petcu ci de Valentin Popa, nu de Iacob Baciu ci de Vasile Mija, nu de Ion Popescu ci de Constantin Creţan ş.a. Cu siguranţă, presiunile asupra liderilor locali sunt mai mici iar şansele de succes se maximizează. Ne aşteaptă un Mărţişor marcat de sindicate în stradă iar rezultatele pot fi imprevizibile. Succesul înseamnă ca actuala formă a Codului Muncii să nu treacă!
