Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate » Parteneriat cu reprezentanţi Scout de France

Parteneriat cu reprezentanţi Scout de France

Submitted by on 11 August 2009articol citit de 1,837 ori | No Comment

Cercetăşia este cea mai mare organizaţie mondială educativă de tineret, care, de 100 de ani, contribuie la crearea unei lumi mai bune prin implicarea personală a sutelor de milioane de oameni care au respectat Promisiunea Cercetaşului.
Organizaţia Mondială a Mişcării Scout (WOSM) este o mişcare globală, non-guvernamentală şi non-profit a 28 de milioane de membri din peste 216 de ţări şi teritorii. ( www.scout.org ). Din 1993, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“ este singura mişcare cercetăşească din România reprimită în Organizaţia Mondială a Mişcării Scout care numără în prezent peste 28.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii.
În România, peste 2.500 de membri îşi desfăşoară activitatea în 63 de filiale printre care se numara şi Centrul Ecaterina Teodoroiu din Tg-Jiu, înfiinţat în 2001. Misiunea noastră este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate acest lucru fiind realizat prin implicarea tinerilor într-un proces educativ  non-formal. Pe toată durata anilor în care se formează ca indivizi  sunt “conectaţi” la diferite surse educaţionale începând cu familia şi şcoala şi terminând cu televizorul şi Biserica. Cercetăşia vine să  completeze aceste influenţe educaţionale. Sub nicio formă nu intenţionează să le înlocuiască sau să le copieze.
Cercetaşii Centrului Local Ecaterina Teodoroiu, în parteneriat cu un grup de 28 de cercetaşi francezi ai Centrului TINQUEUX,  membrii Scout de France, vor desfaşura în perioada 9-19 august 2009 un proiect ce cuprinde doua etape. Aceasta nu este prima noastra colaborare cu reprezentanţi străini ai mişcării Scout.  Anul trecut Centrul nostru a colaborat cu un grup de cercetaşi belgieni pentru un proiect desfăşurat la Polovragi.
Prima etapă a proiectului se va desfăşura la Arcani.  Cele două  grupuri vor pleca luni 10 august, spre localitate pentru a se familiariza cu zona iar activităţile vor începe marţi. Obiectivele noastre sunt ecologizarea zonei şi renovarea şcolii din Arcani. Plănuim totodată activităţi ce vor implica tinerii şi copiii din Arcani( animaţie şi jocuri de socializare). Materialele pentru renovarea unităţii de învăţămant cât şi cele necesare ecologizării zonei  ne vor fi furnizate de primaria din Arcani.
Cea de-a doua etapă a proiectului constă într-o excursie în munţii Retezat. Membrii Centrului Local Ecaterina Teodoroiu îi vor îndruma pe tinerii francezi pe diferite trasee din aceasta zonă.
Roxana Boltasu
Presedinte Filiala Tirgu-Jiu “Ecaterina Teodoroiu”
Tel: 0763/804943 0353/ 405.844 0752.205490
E-mail: roxanaboltasu@yahoo.com

Comments are closed.