Minerii pescari de la Roşiuţa şi-au arătat măiestria, zilele trecute, în cadrul unui concurs de pescuit care se află, în acest an, la a treia ediţie. Primii clasaţi au primit premii în scule de pescuit, ca şi cel care a făcut cea mai mare captură, un crap de 3 kilograme.
Sindicatul Liber Cariera Roşiuţa a organizat, în perioada 7-9 august 2009, concursul de pescuit a cărui primă ediţie a demarat în anul 2007 şi care va deveni o tradiţie, după cum ne-a declarat secretarul organizaţiei, Nelu Roşca. A treia ediţie, din acest an, a avut loc la Porţile de Fier II, la aceasta fiind prezente 180 de persoane, dintre care 60 de participanţi împărţiţi în 30 de echipe, invitaţi şi membri de sindicat care au dorit să meargă pentru a-şi încuraja colegii înscrişi în competiţie.
În urma concursului, câştigătoare a fost declarată echipa formată din Ilie Mişcodan şi Liviu Matei, care au prins 7 kg de peşte, cei doi membri primind, fiecare, câte o lansetă, o mulinetă, un minciog şi o husă pentru scule, valoarea premiului pentru locul I fiind de 1000 lei. Locul II a fost ocupat de echipa Constantin Iulian – Lupui Raul, cu 6 kg de peşte prins, cei doi primind câte o lansetă, o mulinetă şi un juvelnic, valoarea totală fiind de 750 lei. Pe locul III s-a clasat echipa Arsenie Dumitru – Tudoran Nicolae, cu 3,5 kg de peşte, cei doi primind premii în valoare de 550 de lei, ce au constat în câte o lansetă, o mulinetă şi un minciog.
Câştigătorul premiului „Cea mai mare captură” este Mişcodan Ilie, care a prins un crap fitofag în greutate de 3,2 kg, el fiind premiat cu o trusă de pescuit în valoare de 300 lei.
Distracţie, cât cuprinde
Participanţii şi invitaţii au avut parte, în seara primei zile de concurs, de un program special, cu masă festivă, foc de tabără şi formaţie de muzică de petrecere. Printre invitaţi s-au aflat deputatul Severus Militaru, directorul carierei Florian Gheorghescu, secretarul general al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia Gheorghe Etegan, directorul Bazei de Aprovizionare Michi Giuran, ingineri şefi şi şefi de sectoare. Toată lumea s-a simţit foarte bine şi majoritatea au promis că vor merge şi la anul la concursul de pescuit.