Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Nicolae Militaru condamnat la uitare în Gorjul natal

Nicolae Militaru condamnat la uitare în Gorjul natal

Submitted by on 10 January 2013articol citit de 2,671 ori | No Comment

Generalul gorjean Nicolae Militaru a fost implicat în una dintre cele mai mari crime din timpul Revoluţiei din 1989, lichidarea colonelului Gheorghe Trosca şi echipei lui, cel care îl dovedise drept agent al serviciilor secrete sovietice. Născut la Băleşti în 1925, Nicolae Militaru a jucat un rol profund nefast în zilele Revoluţiei. În comuna natală, casa în care a copilărit a fost demolată iar nimeni nu-şi mai aminteşte de generalul care pentru circa două luni a fost ministrul Apărării Naţionale.

Celor morţi din ordinul lui Militaru li s-a ridicat în decembrie 1989 un monument

Celor morţi din ordinul lui Militaru li s-a ridicat în decembrie 1989 un monument

Pentru gorjeni nu este un motiv de mândrie că sunt conjudeţeni cu unul dintre criminalii din decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru. Unul dintre cei care au probat documentar  crima din noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 este tot un gorjean, ziaristul Grigore Cartianu. În urmă cu 23 de ani, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în măcelul din Cartierul Drumul Taberei(în faţa sediului Ministerului Apărării Naţionale) au murit: Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).  Unii probabil îşi mai aduc aminte de imaginile de o cruzime fără margini în care respectivii erau ţinuţi spre batjocura mulţimii drept terorişti.

În slujba sovieticilor

Prin anii ’80, generalul de origine gorjeană Nicolae Militaru era un ofiţer în plină ascensiune, în 1974 fiind înaintat la gradul de general-colonel la comanda Armatei a II-a. Patru ani mai târziu era trecut brusc în rezervă, fiind bănuit de complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu(dosarele „Corbii”) şi trecut în civil ca adjunct al ministrului Construcţiilor Industriale. Autorităţile comuniste nu-şi puteau permite să facă mai mult deoarece „mâna” Moscovei era foarte lungă.
Ca să avem o explicaţie a ce s-a întâmplat în 1989 în România, în 23 decembrie 1989 Militaru a fost reactivat, avansat în gradul de general de armată şi pus ministrul al Apărării Naţionale. Este responsabil de foarte multe dintre crimele Revoluţiei, poate cea mai odioasă fiind lichidarea ofiţerului Gheorghe Trosca, la acel moment şeful trupelor speciale ale Securităţii. Nicolae Militaru va ordona lichidarea lui Gheorghe Trosca încă din a doua zi de mandat deoarece acesta lucrase anterior în Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a Departamentului Securităţii Statului. În această calitate probase faptul că  înalţi reprezentanţi ai regimului comunist au fost racolaţi de sovietici. Printre aceştia se afla şi generalul colonel Nicolae Militaru, despre care Securitatea deţinea dovezi că este racolat de GRU, serviciul de informaţii al Armatei URSS.

Condamnat la uitare

Colonelul(r) Dumitru Dănău, gorjeanul care se afla la acel moment la conducerea unei Direcţii foarte importante a Securităţii, îşi aminteşte de acele clipe, mai ales că fusese coleg cu Gheorghe Trosca. „Trebuie să înţelegeţi-spune Dumitru Dănău-că Trosca şi colegii lui diin USLA au fost sacrificaţi, ca şi alţi colegi, din ordinul Moscovei. Nu mai este un secret astăzi că majoritatea ofiţerilor de Securitate care activaseră în unitatea de contraspionaj pe relaţia Uniunea Sovietică au avut de suferit, mulţi dintre ei murind în condiţii nici astăzi elucidate. Cât despre generalul Militaru, istoria i-a condamnat deja memoria”.
Pentru locuitorii din satul Băleşti din comuna cu acelaşi nume, numele generalului Nicolae Militaru nu spune prea multe. Casa în care a copilărit, situată în apropierea fostului Dispensar, a fost demolată cu ani în urmă. Vecini şi cei care l-au cunoscut, puţinele rude care i-au mai rămas, evită să vorbească, unii spunând doar un „Dumnezeu să-l ierte!”.

Comments are closed.