În această săptămână, Senatul României a aniversat un secol şi jumătate de la înfiinţarea instituţiei. Doar că nici la o aniversare de asemenea amploare nu am ştiut să ne bucurăm, în stilul dâmboviţean cunoscut. Din nefericire, pe lângă adăpostul acordat penalilor, Senatul României este astăzi o instituţie care nu are prestigiu şi nici prestanţă. O instituţie pe care Traian Băsescu a vrut să o distrugă prin Parlamentul unicameral,măsură ratificată printr-un vot popular, salutar faptul că nu s-a întâmplat. Dar nu-mi aduc aminte ca vreun viteaz gen Tăriceanu să îşi fi exteriorizat opoziţia faţă de o asemenea idee!
Dar era vorba acum de o aniversare mare, un moment în care toate instituţiile statului trebuiau să participe. Un efemer preşedinte al Senatului, după cum s-a văzut de câţiva ani, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, a decis să nu invite preşedintele României, indiferent care ar fi fost el, la eveniment , de parcă vorbim de o instituţie particulară confiscată de proprietar. Cred că „momentul Băsescu” este creat cu premeditare în laboratoarele PSD, Băsescu este arătat în geam electoratului pentru a se specula antipatia publicului faţă de această persoană. Refuz să cred că preşedintele a fost scos de la naftalină doar dintr-o întâmplare, de vreo doi ani ar trebui să vedem şi altceva decât „un pensionar” de la Cotroceni, dar ne este oferit doar acesta pe post de „Bau, Bau” de către televiziuni.
Dacă pe undeva gestul lui Tăriceanu poate fi acceptat pentru că ne aducem aminte ferocitatea demonstrată de băsişti în a încerca desfiinţarea Senatului, un om politic poate specula asemenea momente, cel de-al doilea om în stat nu poate face asta decât cu preţul unei demisii. Gândiţi-vă doar ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele Senatului american nu l-ar fi invitat la un asemenea eveniment pe preşedintele Obama? Aşa că l-am înţeles pe Tăriceanu deşi, dacă vă mai amintiţi, anul trecut îi dădea târcoale lui Băsescu dar să plece de pe o asemenea poziţie! Maurul şi-a făcut datoria!
Se mai spune la noi la români că omul când îmbătrâneşte, se …… Cred că o dovadă în această zicere sunt ambele personaje amintite mai sus şi, atenţie, este vorba de primii doi oameni în stat!
