Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Mărturii documentare păstrate în arhivele gorjene (II)

Mărturii documentare păstrate în arhivele gorjene (II)

Submitted by on 3 May 2012articol citit de 1,522 ori | No Comment

În numărul trecut după prezentarea conţinutului poruncii Marii Vornicii din Lăuntru referitoare la posibilitatea înfiinţării culturilor de „susam”şi obligaţia autorităţilor judeţene de a „publicui” (de a o face cunoscută locuitorilor prin strigare în bâlciuri sau în alte locuri unde se adunau mulţimi de oameni) un „eczemplar tipărit” referitor la această problemă făgăduiam să punem la dispoziţia publicului conţinutul acestui din urmă document păstrat la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale.

Astăzi susanul este cultivat pe scară largă şi în România pentru că este o cultură importantă în alimentaţia contemporană

Astăzi susanul este cultivat pe scară largă şi în România pentru că este o cultură importantă în alimentaţia contemporană

Descrierea culturii susanului şi importanţa economică a acestuia
Pentru cei care vor să ştie cum se cultiva susanul în prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar şi de ce era atât de importantă această plantă în economia Ţării Româneşti, vom încerca să le răspundem punându-le la dispoziţie documentul transliterat, având astfel posibilitatea ca fiecare să tragă concluziile pe care le crede de cuviinţă.
Textul  „eczemplarului tipărit” pe care îl vom reproduce mai jos este un adevărat manual de tehnici de cultură agricolă dar şi o veritabilă lecţie de economie aplicată.

„Descrierea susamului
1-iu. Susamul să face pă câmp deschis. Cel mai bun pămînt al Valahii pentru susam sînt  părţile de lîngă Dunăre. câte adică să coprind de la această apă ca la 16 ceasuri spre partea din lăuntru a Valahii.
2-lea. Susamul să seamănă pe pământ de ţelenă. Aratul susamului să face în două vremi:
1: Vremea cea mai bună este de la luna dechemvrie, pînă la sfârşitul lunii ianuarie, întraceste două luni deacă nu va fi zăpadă şi nu va fi pământul îngheţat, poate să se are odată locul însemnat, apoi după 40 de zile iarăşi să se petreacă acel loc uşor cu plugul. Dar deacă va fi zăpadă ori îngheţ să-l are cînd va fi ploae, de la luna lui martie până la 15 aprilie. După aceia de la 23 aprilie înainte când va fi pământul umegos (umed) să se ia cu tahmin din acel loc arat atâta parte cât poate într-o zi să se are iarăşi. Să se samene atuncea şi să se corănească ( posibil borănească?) în acea zi, şi într-acesta-şi chip să va urma şi cu celelalte părţi de loc până la 10 al lunii iunie şi;
2: Vreme iarăşi de aratul susamului este iarăşi de la 23 aprilie înainte când atunci după ploae să se chibzuiască tot atâta parte de loc de ţelenă, cât poate să fie arată, semănată şi corănuită ( posibil borănuită?) într-o zi, şi aşa să va urma cu celelalte părţi de loc iarăşi până la 10 a lunii iunie.
3-lea. Susamul se seamănă oareşce mai rar ca meiu şi într-un pogon de loc să seamănă 6 ori 5 oca sămânţă.
4-lea. Susamul să seceră după secerişul celorlalte semănături, adică de la 15 august până la sfârşitul aceeaşi luni. Şi atunci este copt susamul, când îi îngălbeneşte rădăcina, cu toate că prin trânsul unile rădăcini rămân verzi dar poate să se zmulgă dinpreună cu cel copt şi să se facă clăi, prindu-să cu spicile către partea din lăuntru a clăii, iar cu rădăcina către partea din afară a clăii: apoi după ce va sta aşa în clăi ce la o săptămână (care aceste să face numai ca să se încălzească susamul în clăi) atuncea sau când va erta vremea să se ia şi să se întinză la arie unde după ce va sta 4 sau 5 ceasuri la soare apoi să se scuture cu mâinile ori să se treere ca meiu, până când va cădea rodul lui la pământ după aceea să se pue acest rod în <h>ambaruri sau coşuri.
5-lea. Dintr-acest susam se face untul de susam, ce se cheamă şărlan şi tahân. Şărlanul se întrebuinţează la mâncare ca untul de lemn şi ca uleiu, precum şi la candele şi la facere de săpun şi la alcătuirea dohtoriilor, iar tahânul să pune în ciorbă de post şi să face din trânsul halva de cutie, care să aduce gata din Turchia în Valahia; ori făcut în Valahia când să aducea tahân în Valahia.
6-lea. Întrebuinţarea susamului în Valahia va aduce folos de obşte pentru că căpătarea nu este atâtea de grea sau cu multă cheltuială, ci ca al meiului, ocaua căruia să vinde acum câte 1 sau 2 parale, dar a susamului care să face şi mai cu rodire, să va vinde şi mai scump, iar sărlanul şi tahânul după ce vor începe a eşi din Valahia, atuncea lăcuitorii le vor cumpăra mai eftene decât acele care să aduc acolea. Afară de aceasta locuitorii Valahii le vor neguţători şi peste hotarele Valahii. Deosebit de aceasta locuitorii Valahii care sălăşluiesc în părţile de unde nu sunt lemne de foc şi în locul lor ard trestie şi burueni la a cărora strângere îşi pierd vremea, poate să întrebuinţeze această vreme la semănatul susamului încât rodul lui să-l vânză iar cocenii care ard mai bine de cât trestia şi celelalte burueni să întrebuinţeze în foc. Deci care va vrea să samene susam, va găsi sămânţă la fabricantul susamului Lazăr Gazibara în Bucureşti la hanul lui Manuc şi oricine va dori poate să scrie mai sus numitului Gazebara spre a le trimite sămânţă şi cine va voi a sămăna la le 50 pogoane loc susam să va întâlni cu Dumnealui spre a le da şi om ce să-i povăţuiască de tot lucrul lui.”

În loc de concluzii
Din punct de vedere tehnic aşa cum rezultă din text, cultura susanului nu pare să difere foarte mult de cea a meiului, care în epocă era un aliment de bază în hrana ţăranilor, deci din acest punct de vedere noua cultură nu ar fi trebuit să întâmpine o rezistenţă deosebită mai ales că se prefigurează, cel puţin teoretic profituri mai mari.
Importanţa economică a acestei culturi agricole este subliniată în punctele 5 şi 6 ale tipăriturii, susanul fiind materia primă pentru obţinerea uleiului şi halvalei, iar derivatele rezultate în urma prelucrării fiind folosite la iluminat,  pentru producerea săpunului şi la prepararea medicamentelor („dohtoriilor”). Folosind limbajul utilizat în zilele noastre de cei care întocmesc proiecte pentru atragerea de fonduri europene, putem spune că această cultură are un efect multiplicator în economie stimulând şi dezvoltarea altor ramuri de producţie.
Din text mai rezultă că la nivel macroeconomic poate avea efecte directe asupra ieftinirii „şărlanului” (uleiului) şi „tahânul” (şrotului sau halvalei) dar şi prin echilibrarea balanţei comerciale a principatului prin prefigurarea unui potenţial export în dauna importului („după ce vor începe a eşi din Valahia, atuncea lăcuitorii le vor cumpăra mai eftene decât acele care să aduc acolea”sau „locuitorii Valahii le vor neguţători şi peste hotarele Valahii”).
Acest text a fost înaintat  de către Ocârmuire sub formă de copii subocârmuirilor plaselor Amaradia, Gilort, Jiul şi Tismana şi  plaiurilor Novaci şi Vâlcanu pentru a fi adus la cunoştinţa publicului tot în data de 5 aprilie1832, acestea răspunzând de îndeplinirea ordinului între 7 şi 16 aprilie.
Putem spune că s-a reuşit cel puţin din punct de vedere teoretic o promovare foarte bună a noii culturi agricole.
Tot în data de 5 aprilie Ocârmuirea raportează Marii Dvornicii din Lăuntru că a luat măsurile necesare ca informaţia să ajungă la „lăcuitorii di judeţ”.
Din păcate documentele păstrate la Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale nu amintesc despre încercarea de cultivare a acestei plante în judeţul nostru. Dacă dăm crezare celor scrise în poruncă putem afirma că susanul a fost cultivat pe teritoriul Ţării Româneşti fie şi experimental înainte de anul 1832, însă este un bun început pentru o nouă direcţie de cercetare.
Oare aceasta să fie soluţia ieşirii din criză, în condiţiile în care există destul teren nemuncit de ani şi ani ?
Ion Hobeanu

Comments are closed.