Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Mânăstirea Tismana şi rolul ei în trecutul Gorjului (I)

Mânăstirea Tismana şi rolul ei în trecutul Gorjului (I)

Submitted by on 15 September 2010articol citit de 3,069 ori | No Comment

Potrivit tradiţiei, pe locul actualei mânăstiri Tismana a existat înainte o biserică din lemn de tisă, de aici şi denumirea localităţii. Mânăstirea Tismana este ctitoria călugărului Nicodim şi poate fi plasată ca începuturi între două evenimente foarte importante, sfinţirea bisericii din anul 6886(1377-1378) şi moartea lui Nicodim în anul 6915(1406-1407). Lăcaşul de cult a influenţat istoria acestor meleaguri şi este foarte prezent în documentele vremii. De asemenea, Mânăstirea Tismana deţine în arhiva proprie o serie de documente importante despre istoria ţării.

manastirea-tismana

Timp de secole, institutia domniei a dăruit Manăstirii Tismana multe proprietăti funciare

Marele istoric de origine gorjeană Alexandru Ştefulescu vorbeşte despre acest loc: „Bisericile la început au fost construite de lemn si apoi de zid… Aşa chiar mănăstirea Tismana a fost de lemn de tisă între anii 1364-72 si numai după 1373 de zid.” Un document din 3 octombrie 1385 emis de voievodul Dan I spune că  „la începutul domniei meale am aflat la locul numit Tismana, o mănăstire nu întru toate terminată, pe care sfânt răposatul, binecinstitorul voievod Radul, părintele domniei mele, a ridicat-o din temelie, dar n-a sfârsit-o din pricina scurtimii vietii, de aceea a binevoit domnia mea ca, precum în domnie, să-i fiu urmaş şi în această aşa dar … să clădesc deplin acest hram. „Cele mai multe documente despre trecutul Mânăstirii Tismana au fost deja publicate  în colecţiile de documente: “Documente privind Istoria României”(D.I.R.), “Catalogul Documentelor Ţării Româneşti”(C.D.T.R.) şi “Documenta Romaniae Historica”(D.R.H.), fiecare cu mai multe volume editate cu câteva decenii în urmă.

Daniile de început
Reţinem pentru început întăritura şi porunca din 1386 prin care Mircea Voievod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte Mânăstirii Tismana daniile făcute de Vladislav Vlaicu şi Radu Voievod, precum şi cele dăruite de el, satele Trufeşti, Piatra, Obedin, Ceauri, Ugri, Duşeşti, Ploştina, Jarcovăţ, Varovnic, Şuşiţa cu Novoselţi, Pesticevo pe Blatniţa, Sogoina, dăruit de Lucaci, Bistriţa cu ţarina, Saghevăţ mori pe Bistriţa, Leurda, Cireşul şi Godineşti.
La 28 octombrie 1428, la Bratislava, era dată Cartea prin care Sigismund, împăratul Romanilor şi rege al Ungariei, întăreşte stăpânirea Mânăstirii Tismana şi Vodiţa şi egumenului Agathon asupra unor sate. Pentru zona noastră este importantă următoarea menţiune: “balta Bistreţ şi două sate Călugăreni în faţa Ţibrei; Ploştina, Cereşevo, Turcinovţii şi Leurda în jud. Jaleş; Pecăleşti, Băileşti, Valea Largă şi Strâmbă pe Jilţ; Ceauri, Ungureni şi Duşeşti pe Jiu; Tismana şi Sârbişori pe Tismana; Podeni pe Izvarna şi în fine Arcani, Tămăşeşti, Băleşti şi Rasova pe Jaleş. Deasemenea, şi asupra vămii de la Bistriţa, moşiilor de la Severin şi Bistriţa. Întăreşte stăpânire şi asupra satelor din Ţara Sârbească, dăruite de cneazul Lazăr: târgul Kiselevo, satul Popovţi, Mariani, Drămni pe Mlava, Clicevăţ pe Dunăre. Porunceşte dregătorilor laici şi bisericeşti să nu supere pe călugări şi oamenii mânăstirii”.
La 7 ianuarie 1490 (6998) avem porunca lui Vlad Voievod, domnul Ţă­rii Româneşti, întăreşte stă­pânirea Mânăstirii Tismana şi egumenului Mathei asupra moşiei Ceaurii, pentru care avuseseră pricină cu Petre. Reţinem, de asemenea, porunca din 15 iunie 1493 prin care Vlad Voievod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte stăpânirea jupanului Hranitul spătar, soţiei sale Marga şi nepotului lor Stan, fiul lui Stănilă, asupra moşiei Băleşti pe Jiu şi Budieni, pe care le-a căpătat de la Radu Voevod cel Frumos în schimbul moşiilor Pocruia şi Godineşti, date Mânăstirii Tismana. Se pare însă că acest document a fostul unul falsificat.
La 6 aprilie 1496 reţinem porunca prin care Radu Voievod, domnul Ţării Româneşti, scuteşte satele Tismana, Ceauri, Corbi, Podeni şi Clecevăţ de dările şi muncile domneşti. Dăruieşte mânăstirii câte 12 câble de grâu de pe apa Motrului, afară de satele mânăstirii.

Documentele secolului al XVI-lea
În 26 martie 1505 (7013), voievodul Radu cel Mare confirma toate posesiunile date de predecesori Mânăstirii Tismana: “acestea toate să fie ale mânăstirii, pentru că sunt dăruite de sfânt răposatul străbunicul domniei mele, marele Io Mircea Voevod. Apoi le-am dăruit şi domnia mea acestea toate să fie ale sfintei mânăstiri de la Tismana şi sfinţilor şi dumnezeeştilor călugări de hrană, iar părinţilor noştri şi nouă să fie de veşnică pomenire. De aceia, să le fie de ocină şi de ohabă şi de nimeni neatins, după porunca domniei mele.”
Tot o confirmare a posesiunilor mânăstirii Tismana găsim într-un document din 29 octombrie 1509 dat de voievodul Mircea, fiul lui Mihnea. Documentul despre care aflăm că a fost scris de Tudor, logofăt de Borăşti, spune: “Dă domnia mea poruncă a domniei mele sfintei mânăstiri Tismana, hramul preacuratei stăpânei noastre, născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioara Maria, slăvitei ei uspendi şi părintelui egumen nastavnic al sfintei mânăstiri chir Istratie şi cinstiţilor călugări care trăesc în sfânta mânăstire, ca să le fie Ceaurii toţi şi cu tot hotarul, pentru că sunt ale sfintei mânăstiri veche şi dreaptă ocină şi dedină, încă din zilele străbunicului domniei mele bătrânul Mircea Voievod. Şi hotarul le este din jos, de unde iese Rugina din Polog, până unde dă la Jiu şi de aici, apa Jiului.”
Cea mai completă şi generoasă danie pare să o găsim la Vladislav voievod, un document din 27 iulie 1523-1525: “Dă domnia mea această poruncă a domniei mele sfintei mânăstiri  şi dumnezeiescului hram al preasfintei uspenii numită Tismana, ca să le fie satul anume Sohodol, sfintei mânăstiri pentru nevoie, iar altul nimeni să nu aibă amestec cu acel sat, pentru că i-am iertat domnia mea de toate slujbele şi dăjdiile, oricâte se vor afla în ţara domniei mele.
Astfel, nimeni să nu cuteze să-I supere pe ei sau să-i ia cu sila fie la orice muncă domnească, oricare dintre dregătorii domniei mele fie sluga marelui vornic fie sluga vreunuia dintre dregătorii domniei mele fie acei ce vor trage la oaste, nimeni să nu aibă treabă cu dânşii, numai birul să-l plătească, iar alta nimic să nu plătească, căci cine s-ar încumeta la aceasta sau birar sau găletar sau dijmar sau vameş, acel om va primi mare rău din partea domniei mele, ca o slugă necredincioasă şi nesupusă…”.
În 18 decembrie 1534, la Bucureşti, se dă hrisovul prin care Vintilă-Vlad Voievod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte stăpânirea Mânăstirii Tismana şi egumenului Teofan asupra satelor Tismana, Pocruia, Godineşti, Sârbişori, Ohaba, Topeşti, Podeni, Ploştina, Stânceşti, Grozeşti, Năsipul, Şuşiţa, Jidovştiţa, Potoceţul, Jarcovăţul, Varovnicele, Bucina, Petroviţa, Precârstia, Cicevăţul, Bahna, Ilhoviţa, Cerovăţ, Piatra, Troeneşti, Obedinul, Sălcişoara, Saghevăţ la Blatniţa, Pesticerul, Toporna, balta de la Bistreţ, Calugherovţii, Ungureii, Sogoino, Trufeştii, Bistriţa, Ceaurii şi Duşeştii.
Pentru că invocam satul Ceauru (Ceaurii), acesta nu a rămas permanent în stăpânirea mânăstirii Tismana. Un document din 10 ianuarie 1538 dat de Radu Voievod, domnul Ţării Româneşti, întărea stăpânirea mânăstirii Bistriţa şi egumenului Misail asupra satului Ceaurii, schimbat cu Mânăstirea Tismana pentru jumătate din satul Tismana.
Urmărind cronologic evenimentele, din 2 iunie 1547 datează hrisovul prin care Mircea Voievod, domnul Ţării Româneşti, întăreşte stăpânirea Mânăstirii Tismana şi egumenului Mardarie asupra moşiilor Tismana, Pocruia, Godineşti, Sârbişori, Ohaba, Pârâul, Topeşti, Ceaurii, Grozeşti, Năsipul, Podeni, Vadul Cumanilor cu Toporna, balta Bistreţ, vămile de la Calafat şi de la plaiul Olteţului. (Va urma).

Comments are closed.