După 1989, mânăstirea Lainici a renăscut sub mitropolitul Nestor Vornicescu și stareții Ioan Selejan și Ioachim Pârvulescu. Cu sprijinul minerilor din Valea Jiului, aici s-a construit o nouă biserică cu un subsol care să amintească de catacombele primilor martiri creștini prin picturile ce reprezintă viața creștină de la anul 1 până la Edictul de la Milano (313) și o biserică normală în care sunt pictați inclusiv sfinți catolici.
Un moment important în viața Mânăstirii Lainici din prima parte a secolului al XIX-lea a fost legat de Tudor Vladimirescu, eroul Revoluției de la 1821. Undeva după 1812, Tudor Vladimirescu, fiind urmărit de turci ca urmare a participării lui de partea rușilor la Războiul Ruso-Turc dintre 1806-1812, a fost ascuns aici sub aparența unui călugăr. Turcii vor devasta Mânăstirea, călugării fiind alungați, iar lui Maxim monahul i s-a tăiat capul în fața mulțimii deoarece slujise în oastea Vladimirescului.
Un alt moment de cumpănă
Istoria locului consemnează și alte momente de cumpănă în trecutul Mânăstirii Lainici. Dacă primii care au devastat Lainiciul au fost turcii, nici nemții nu s-au lăsat mai prejos în Primul Război Mondial. Astfel, între 1916-1918, când trupele germane au pătruns pe Valea Jiului, au intrat cu caii în biserică, au făcut foc, au scrijelit pereții din altar cu numele unor soldați și ofițeri, au dormit acolo, deci o profanare. Odoarele și alte lucruri de preț ale bisericii au fost jefuite, inclusiv clopotele. Atunci s-a pierdut o parte considerabilă a arhivei Mânăstirii. Nici cimitirul nu a scăpat furiei distructive a ocupantului, a fost devastate și profanat, crucile smulse și călcate în picioare, de aceea multe morminte au rămas până astăzi necunoscute pentru marele public. Unii călugări au încercat să se opună ocupantului, de reținut ieromonahul Iulian Drăghicioiu, au fost deportați în Germania, unde au murit în lagăre, ca niște martiri.
Personalitatea lui Irodion
Irodion Ionescu, fost stareț al Mânăstirii Lainici între 1854 și 1900 și a fost canonizat în ultimii ani. Potrivit datelor existente, protosinghelul Irodion Ionescu s-a născut în 1821, la București, la 20 de ani va intra în obștea de călugări de la Mânăstirea Cernica, în 1851-1852 va fi viețuitor la Mânăstirea Lainici și apoi egumenul acestui lăcaș de cult pentru aproape o jumătate de veac. Se va stinge la 3 mai 1900 fiind îngropat în curtea Mânăstirii.
Abia în anul 2009 s-a putut proba că era vorba de un sfânt, situație care a fost acceptată ca atare de Biserica Ortodoxă Română.
Cele mai complete informații despre Irodion le găsim în Arhivele Gorjene. Într-un document datat 1872 și aparținând Protoieriei Târgu-Jiu se spune că Irodion avea fața plăcută, părul castaniu, gura potrivită și ochii verzi. În documentul care arată numirea sa de către Episcopia Râmnicului Noului Severin la conducerea Mânăstirii Lainici se spune: ”Dat-am smerenia noastră această carte Cuviosului Ieromonah Irodion, pe care după chibzuirea ce am făcut, l-am orânduit starețu părinților și fraților de la schitul Lainici, din județul Gorjiu, precum și chivernisitor acestei și celorlalte chiverniseli ale acestui schit, în locul Cuviosului Ieromonah Chiril, cel care și-a dat demisia…”
Foarte tânăr pentru a fi stareț la vremea primei numiri-avea doar 33 de ani-Irodion va demisiona de mai multe ori și tot de atâtea ori va fi repus în funcție. Aflăm și motivul din ”Jalba monahilor din Schitul Lainici” unde se cerea Epicopiei să numească stareț ”pe părintele Irodion ca să ne fie pastor, precum și mai nainte ne-au fost. Și cu înscris încredințăm Preasfințiilor voastre, și Sfinției sale Părintelui Irodion, că nu vom ieși din cuvântul ce ni se va porunci pentru mântuirea noastră, până la sfârșitul vieții noastre și de aceasta ne rugăm să nu ne lași, ci să ne fii milostiv și cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre”.
Potrivit documentelor descoperite până în present, Irodion a demisionat de cinci ori de la conducerea Mânăstirii Lainici, cauzele fiind neascultarea călugărilor dar și amestecul grosolan în viața Mânăstirii a ctitorilor ce donaseră pământuri sau alte daruri.
Povestea descoperirii osemintelor
Osemintele fostului stareț au fost descoperite ascunse în anul 2009 la o adâncime de circa 2,5 metri într-un mormânt din curtea mânăstirii. Cel mai probabil, acestea au fost dezvelite prima dată în anul 1907, la șapte ani de la moartea Sfântului, de către părintele Iulian Drăghicioiu, discipolul său. Moaștele se pare că au fost ascunse pentru a nu fi furate, din oseminte au dispărut în timp, poate chiar în perioada respectivă, mâinile și o parte din coastele Cuviosului.
(Va urma)
