Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » La cireşul lui Moş Grigore

La cireşul lui Moş Grigore

Submitted by on 27 June 2013articol citit de 1,558 ori | No Comment

Curg implacabil în clepsidră zilele verii. Suntem în miez de iunie şi anotimpul începe să-şi aprindă cuptoarele cerului. Degeaba se-ngrămădesc norii în bulbuci dincolo de munţi, nu mai este spor de ploaie, să se mai răcorească niţel. A trecut valul ploilor, acum se înstăpâneşte dogoarea peste tot. Se simte deja apăsarea arşiţei. S-a rătăcit şi vântul, ce bună ar fi adierea lui!

Cu fructe mari, pietroase şi cărnoase, ori galbene, moi şi zemoase

Cu fructe mari, pietroase şi cărnoase, ori galbene, moi şi zemoase

Soarele sloboade suliţi de foc peste crânguri şi pajişti. În scaunul Dealului Mare este forfotă în vii. S-a scuturat demult floarea şi s-a polimit bobul de strugure. Oamenii au ieşit la legatul viei, în răveneala dimineţii. O învelesc cu grijă mare şi potrivesc corzile după arac. Jos, în vale, se aude susurând pârâul. Valul este încă îndestulat de apă şi se azvârle în clocot peste cascada de sub priporul lui Ploscaru.

La cireşe

Înşiraţi pe pieptul dealului, pe potecuţa ce şerpuieşte printre pâlcuri de ferigă verde şi meri încărcaţi de rod, urcă spre noi întreaga ceată de copii din Uliţa Padinei. Vin la cireşul din mejdina viei, plantat cu mulţi ani în urmă de Moş  Grigore, să le aducă bucurii celor mici în zori de vară. Aşa a înfrumoşat el dealul cu tot soiul de cireşi, să le ajungă copiilor, să-şi potolească pofta cu gustul lor ales. Cireşi cu fructe negre şi dulci. Cu fructe mari, pietroase şi cărnoase, ori galbene, moi şi zemoase, să fie cu îndestulare! Siluetele acestor arbori maiestuoşi înnobilează peisajul primăvara şi în prag de vară aprind cireşele în ram.  Sub rămurişul lor regăseşti aerul crud, confortabil, care dă putere umbrei. Îi aşteptăm pe copii la conac, în capătul viei, cu poarta deschisă la ulucă, să intre toţi să culeagă, să mănânce şi să trăiască împreună bucuria gustului celor mai lăudate fructe ale copilăriei.
Pentru acestea, unii ţânci s-au căţărat pe crengi devălmaşe, căzând şi agăţându-se apoi de parii ascuţiţi din gardul cu mărăcini, alţii fiind surprinşi de stăpâni au fost fugăriţi prin iarba înaltă şi încâlcită simţind pe spate izbucnirea furiei şi iuţeala jordeluţei ascunse în vie. Astăzi, aceste întâmplări pot fi găsite mai mult în lumea poveştilor de odinioară.
La cireşii lui Moş Grigore, copiii vin ca la ei acasă. Le-am aşezat scara pe tulpina înaltă şi groasă şi i-am ajutat să urce pe rând, însoţindu-i cu poveţe şi multă bunăvoinţă. Am urcat cu ei şi am cules împreună, ca într-un rar şi frumos joc al copilăriei. Cireşul fusese cuprins de glasul şi veselia copiilor. Era o sărbătoare a visului de copil, în care dorinţa de bine şi satisfacţie înflorea în ochii copiilor precum generosul pom în soarele primăverii. Atunci, dealul s-a înveşmântat cu aceşti neobişnuiţi nori albi de flori, să salute depărtările cu farmecul şi lumina lor. Niciodată nu au fost aşa de multe flori ca în acest an. Rătăcirea iernii a zădărnicit revenirea brumelor târzii şi mirajul belşugului a zămislit în taină fructificarea.
Se pare că fiecare floare a împodobit coroana cu un fruct. De aceea le este aşa de drag copiilor. Copiii nu aleg cireşele, acestea strălucesc în horbota luminii, sunt coapte şi viu colorate, fiecare fruct este cules de ei cu multă plăcere şi curiozitate, uneori cu codiţă să-şi lege cireşele în chite. Sunt de lăudat scalanii cu buchet de fructe, în care ţâncii caută cerceluşii. Să-i vezi apoi ce mândri sunt cu ei la ureche în noima jocului din uliţă.
Suntem foarte aproape de prânzul mare. Revărsări de raze învăluie frunzele uşor răsucite de căldura mare. Frânturi de glasuri zglobii se risipesc în coroana încărcată a cireşului. Moş Grigore stă aşezat pe un butuc de stejar şi se minunează de sărbătoarea ce a cuprins cireşul tineriei lui. Îşi mai trimite din când în când băiatul să vegheze la siguranţa copiilor aflaţi în ramuri. Pentru că sunt ghiduşii ale copilăriei care pot să le strice bucuria.
Sub cupola pomului dăruitor de roade, strunele nevăzutelor gâze încântă şi romanţează auzul. Aproape, cu gândul la simfonia ploilor, florile de tei îşi împrăştie miresmele sub cupola frunzelor rotate, copleşite de apăsarea caniculei nepăsătoare.
La cei doi anişori ai săi, rezemat de tulpină, Beniamin îşi umple poala cămăşii cu cireşe. Şi-a roşit obrajii cu sucul fructelor. Câtă inocenţă!

Comments are closed.