Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial » Hai cu focoasa!

Hai cu focoasa!

Submitted by on 21 July 2011articol citit de 1,087 ori | No Comment

Se fură în România pe toate planurile. Focoase, munţi, cale ferată, cazane de ţuică… Se face evaziune fiscală la greu. Se face trafic de influenţă, şantaj, luare şi dare de mită. Ultima furăciune cu răsunet a fost, bineînţeles, aceea cu focoasele, pentru că mecanicul de locomotivă a oprit trenul de marfă cu pază militarizată ca să vândă din motorina locomotivei. Iar autorităţile ridică din umeri şi spun că focoasele furate nu erau periculoase, pentru că nu puteau exploda, fiind doar componente ale unor proiectile. Ei, ce mai contează! Doar s-au furat şi armele de la Ciorogârla. A… Uitasem. Focoasele au fost găsite. Mă rog, nu chiar toate. Dar, ce mai contează? Nu erau chiar periculoase. Cât de simplu se motivează tot. Chiar şi furtul la Legea Pensiilor s-a motivat. Sau, mai bine zis, s-a scuzat. Mai ales că Roberta Anastase s-a oferit să reia votul, deci şi numărătoarea. Dar, ce să facă ea, dacă cei care decid au considerat că nu mai trebuie votat a doua oară. Deci, ce vă mai miraţi dragi români că se fură în România? Care e soluţia? Nu aş putea spune. Pentru că cei care ar trebui să vegheze să nu se fure, ba chiar îi plătim pentru asta, fură şi ei. Sau fac trafic de influenţă, sau şantaj, sau iau mită. Poliţişti, procurori, judecători, comisari de gardă financiară, inspectori fiscali, vameşi. Atenţie, n-am articulat cuvintele! Deci, nu toţi fură. Dar sunt destui. Ce să înţelegem? Că cei care nu fură sunt excepţia care întăreşte regula? Că cine nu e hoţ, e fraier în România? De altfel, îmi spunea cineva că, dacă munceşti cinstit, nu ai timp să te îmbogăţeşti. Aşa să fie?
Nuuuu! Dacă voi continua în ritmul acesta, mai am puţin şi mă sinucid. Nu toţi românii sunt hoţi. Dar cei care nu sunt hoţi au case care cad pe ei, au credite la bancă şi le bate executorul la uşă, au atâtea probleme financiare, încât unii dintre ei cedează psihic şi se sinucid. Rar găseşti un om de afaceri care lucrează cinstit şi face bani destui cât să aibă şi el, să aibă şi salariaţii mulţumiţi de salariile lor şi să dea şi la stat destul, cât să se strângă bani la buget. Rar găseşti angajaţi ai statului amabili, cu salariu foarte bun şi plini de respect faţă de contribuabilul de rând.
Deci, radiografia făcută mai sus împarte România în hoţi de foame, hoţi de şmecheri, săraci cinstiţi şi bogaţi cinstiţi (cei din urmă foarte puţini). Cum să facem, oare, să ne schimbăm şi noi, românii? Să devenim cu toţii oameni serioşi, respectuoşi, muncitori? Câte generaţii trebuie să treacă peste noi ca să ne potolim? Sau trebuie să vină cineva, din afară, să pună şaua pe noi, ca să ne iasă democraţia din cap. Acea democraţie care ne face să credem că putem fura, înjura, înşela? Îmi vine să întreb ca Eminescu, la final, în Scrisoarea III: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”

Comments are closed.