Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » De la Mânăstirea Tismana, la cel mai de sus schit Cioclovina

De la Mânăstirea Tismana, la cel mai de sus schit Cioclovina

Submitted by on 15 June 2011articol citit de 3,835 ori | One Comment

Poteca şerpuită, urcă prin pădurea de fag, paltin şi jugastru spre un loc de închinăciune pentru lumea ortodoxă şi numai, cât mai aproape de înaltul cerului. După un mers anevoios, unde sedentarismul de la oraş îşi spune cuvântul, unde transpiraţia şuroieşte din abundenţă încercând să scoată cu orice chip răul  din noi, dorinţa de a face mişcare şi de a vizita locuri încărcate cu semnificaţie şi energie creatoare învinge.

Mânăstirea Tismana, loc de plecare spre schiturile Cioclovina de Jos şi Cioclovina de sus

Mânăstirea Tismana, loc de plecare spre schiturile Cioclovina de Jos şi Cioclovina de sus

Cântecul păsărilor de dragoste şi dor ori poate doar o ciorovăială ca între vecine ne încântă auzul în liniştea apăsătoare. Mănătărcile răsărite ca ciupercile după ploaie ne îmbie să le culegem. Din rucsac, scoatem o plasă şi, cu bucurie-n suflet, culegem, din stânga şi dreapta potecii, preţ de o tigaie plină, carnea naturală a pădurii. Mai odihnim din când în când,  drumu-i lung şi fără antrenament este un pic mai dificil, locuri de popas sunt berechet, lângă susurul pâraielor care trec la o idee de potecă, cu ape dulci şi reci ca ghiaţa în căldura toropitoare a lui început de iulie, luna lui cuptor şi care de o vreme nu mai e ce a fost odată, când şi vremea şi vremurile s-au schimbat din rău în mai rău.
Ajungem după o oră şi jumătate, la schitul Cioclovina de Jos, îngrijit de două măicuţe cu toate cele necesare traiului şi slujirii lui Dumnezeu. A fost ridicată în jurul anului 1660. Le dăm bineţe, sunt bucuroase de oaspeţi şi le lăsăm ciupercile, ca să se bucure de o masă pe cinste, iar ele  ne mulţumesc frumos. Le întrebăm de poteca care urcă spre schitul de sus, spre alt loc încărcat şi cu mai multă putere a lui Dumnezeu, ne roagă să ducem măicuţei care slujeşte acolo câteva sticle cu apă rece de la izvorul de lângă gospodăria lor de aici. Luăm 8 litri de apă rece şi începem urcuşul, mult mai anevoios ca cel de până aici. Umbra deasă de parcă se pregătea de înserare, deşi, era în miez de zi, fagii uriaşi de sute de ani, teii seculari cu un miros care te făcea să te simţi în altă lume, zumzetul albinelor şi ciripitul păsărilor pădurii, totul era ceva ireal de frumos.

Schitul Cioclovina de Sus, locul unde omul dă mâna cu Dumnezeu

Schitul Cioclovina de Sus, locul unde omul dă mâna cu Dumnezeu

Am ajuns la Cioclovina de Sus, unde-i vulturul stăpân, un lăcaş construit cu trudă şi cu ajutorul lui Dumnezeu în 1714, finalizat în secolul trecut, ne spune măicuţa Bartolomeea păcătoasa,  care ne-a întâmpinat cu bucurie, nemaicălcându-i pragul nimeni de 2 săptămâni. I-am dat apa (nu există apă la această înălţime, 970 de metri), ne-a mulţumit şi ne-a rugat să stăm jos, pe o băncuţă cioplită de lemn de platin. Totul era orânduit cu multă migală în perimetrul de piatră şi puţină vegetaţie. Schitul este construit cu ziduri groase cu caneluri înguste cât să pătrundă lumina soarelui cu zgârcenie, dar şi căldura dogoritoare a verii ori crivăţul şi gerul năpraznic din miez de iarnă.
Un loc uitat de lume, dar hărăzit de Dumnezeu, cu multă iubire faţă de semeni, spun asta deoarece, cu toate greutăţile vieţii în sihăstrie, şi multe privaţiuni, ne-a pus pe masă rahat, mere, apă rece din care am adus noi.
Locul mirific, atât de aproape de Dumnnezeu, cu o privelişte panoramică asupra împrejurimilor, dar mai ales spre Mănăstirea Tismana, situată la o aruncătură de privire şi la o distanţă de 2-3 ore de mers pe jos.
După câteva schimburi de impresii de politică, de criză, de stihiile naturii abătute asupra judeţelor din Moldova, am coborât cu sufletul plin de bucurie din înaltul cerului de munte, în sunetul clopotului tras de măicuţa Bartolomeea, în cinstea noastră.
Ion Catană

One Comment »