Între propagandă şi cultură, cu binecuvântarea regimului (IV)

În perioada comunistă  au existat pentru gorjeni o serie de publicaţii: LIBERTATEA GORJULUI, ÎNAINTE, CERCUL MATEMATIC, BULETINUL OFICIAL, GORJUL LIBER, STEAGUL NOSTRU, SONDORUL, GAZETA GORJULUI, COLOANA, GORJUL LITERAR, MINERUL, CARNETUL AGITATORULUI, TINERE RAMURI, JIUL LITERAR ŞTIINŢIFIC, ECOU, MLĂDIŢE, GORJUL MEDICAL, LITUA, ŞCOALA GORJEANĂ, TRIBUNA MUNCII DE PARTID, CULTURA ŞI EDUCAŢIA etc. Doar o parte dintre aceste publicaţii se pot găsi în Gorj în colecţiile Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, Muzeului Judeţean ”Alexandru Ştefulescu” şi Bibliotecii Judeţene ”Christian Tell”. Cei care au curajul să le răsfoiască constată un lucru foarte important, pe lângă concesiile făcute regimului, s-a făcut şi foarte multă cultură.

”Gazeta Gorjului” a fost timp de mai bine de două decenii o tribună a Gorjului din toate punctele de vedere
”Gazeta Gorjului” a fost timp de mai bine de două decenii o tribună a Gorjului din toate punctele de vedere

Regulile politice  stăteau în faţa radioului şi a televiziunii, a presei în general, fiind bine stabilit prin legi şi documente de partid. Legea presei, din 1974, prevedea faptul că „ presa îşi desfăşoară activitatea sub conducerea PCR, forţa politică conducătoare a întregii societăţi din RSR ” . În cursul anului  1977 au fost publicate Decretele nr. 473 şi 474, ce priveau instituţiile de presă. Primul decret prevedea ca Radioteleviziunea Română să contribuie prin întreaga sa activitate la înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului. Radioteleviziunea Română trebuia să acţioneze pentru aducerea la cunoştinţa oamenilor muncii a hotărârilor partidului şi legilor ţării, pentru educarea socialistă a maselor, pentru formarea omului nou, pentru lărgirea orizontului politico-ideologic şi cultural „al celor ce muncesc” .

Libertatea presei doar în teorie
În România, preşedintele Nicolae Ceauşescu insista că libertatea presei şi a exprimării „… nu are nimic în comun cu libertatea de a prezenta în presă, radio şi televiziune, film şi teatru, lucrări care contravin şi, prin natura lor, dăunează educaţiei revoluţionare a tineretului şi poporului nostru.”
Exista o mare diferenţă între cele declarate de regimul comunist şi cele ce se întâmplau cu adevărat. Un astfel de exemplu ni-l oferă anul 1977 când statul comunist a proclamat abolirea oficială a cenzurii, responsabilitatea asupra conţinutului presei revenind cadrelor conducătoare din acest sector.
”Consecinţele noii legi a presei-spunea Peter Gross (Gross, 1999, p.21) -şi abolirea cenzurii urmau să sporească controlul partidului asupra presei şi să îngusteze parametrii în cadrul cărora jurnaliştii îşi puteau face meseria, prin impunerea unei autocenzuri mai stricte pentru evitarea concedierii sau a unor consecinţe mai grave. Partidul controlează acum atât de jure, cât şi de facto presa română prin Consiliul Educaţiei şi Culturii Socialiste, un organ de natură duală, partid-stat. Iar PCR este controlat complet şi cu abilitate de Ceauşescu şi de soţia sa, Elena, a căror implicare în problemele presei se extinde de la dirijarea conceperii legilor până la aprobarea şefilor de redacţii, a reporterilor, a călătoriilor în străinătate şi chiar a conţinutului presei. În acest context, orice urmă de jurnalism românesc pare să fi dispărut complet.”
Conform legii din 1974, articolul 40, îndatoririle jurnalistului erau următoarele: (1) contribuţia prin toate mijloacele la împlinirea funcţiilor socio-politice ale presei  aşa cum a fost stabilit prin lege şi prin documentele PCR;(2) servirea cu devotament a cauzei socialismului şi comunismului şi lupta pentru a pune în practica politică internă şi externă a partidului şi statului; (3)lupta pentru promovarea spiritului revoluţionar în toate domeniile vieţii socialiste şi împotriva  ”imobilităţii, conservatorismului şi rutinei” şi a tuturor factorilor care ar putea  ”opri dezvoltarea societăţii”; (4) dovedirea standardelor înalte de etică şi profesionalism, obiectivitate şi responsabilitate, de respectare a legilor şi secretelor de stat şi lupta pentru adevăr. Presa avea un rol politic, ideologic şi educaţional(articolele 7-16), iar controlul partidului şi statului asupra presei, de articolele 2, 17-19  şi 22-23.

Despre ”Gazeta Gorjului”
Între 1968-1989 a apărut în Gorj publicaţia ”Gazeta Gorjului” sub formă de săptămânal şi cotidian. Săptămânalul gorjean vedea lumina tiparului la Întreprinderea Poligrafică ”Oltenia” din Craiova începând cu 24 februarie 1968, cu 43 numere în anul respectiv, 52 de numere în 1969 şi tot 52 în 1970.
”Gazeta Gorjului” a fost un reper pentru viaţa social-economică şi culturală a judeţului din această perioadă. Printre semnăturile întâlnite cel mai des în aceste decenii de existenţă amintim: Sevastian Popescu, Constantin Băleanu, Ion Tărăpoancă, Nicolae Dragotă, Vasile Cârjaliu, V.G. Paleolog, Stelian Sterescu, Ion Mocioi, Xenofon Iacob, Titu Rădoi, Ion Alexandrescu, Paul Plopa, Elena Udrişte, Octavian Ungureanu, Ion Cănăvoiu, Sabin Popescu-Lupu, Grigore Lupescu, Victor Andriţoiu, Grigore Pupăză, Cornel Cârstoiu, Dan Neguleasa, C.V. Cătuţ, C. Drăgoescu, George Manoniu, Cornel Boca, Victor Buneci ş.a., nu toţi fiind şi membri de partid aşa cum cereau vremurile.
”Gazeta Gorjului” a oferit totdeauna spaţii ample actualităţii de orice fel dar şi istoriei şi culturii. Amintim în cele ce urmează câteva articole şi  autori apărute în prima perioadă de funcţionare a ziarului: Elena Udrişte-”Cula de la Curtişoara”, Nicolae Dragotă-”Săptămâna primăverii”, Florea Staicu-”Dimensiunile actuale ale satului românesc”, George Antofi-”Creatori populari de pe meleagurile Gorjului”, Constantin Băleanu-”Moment solemn în Câmpia Padeşului”, Gheorghe Alexandru, Sevastian Popescu-”Pe firele unei tradiţii”.
Din paginile ”Gazetei Gorjului” nu au lipsit nici materialele dedicate epocii şi realizărilor sale industriale: Ion Ciobanu-”I.M. Motru-noile dimensiuni ale autodepăşirii”, Titus Stoichiţoiu-”Primăvara marilor energii”, Vasile Crăciun-”Ucenicii de azi, muncitorii de mâine”, Dorel Corcoveanu-”Nobila esenţă a demnităţii” ş.a.
Cei care urmăresc evoluţia acestei publicaţii pe parcursul celor mai bine de două decenii constată o anumită stabilitate a redacţiei. Dacă în primul deceniu de activitate greul a apăsat pe umerii lui V. Cârjaliu, treptat s-a consolidat o echipă în jurul lui Xenofon Iacob, Nicolae Brânzan, Victor Buneci, George Manoniu, Ion Ciobanu, Dorel Corcoveanu, Sevastian Popescu, Octavian Ungureanu, Romulus Budin. Această redacţie a dus greul acestei publicaţii dar a şi reuşit să facă un cotidian deosebit de apreciat de gorjeni.
”Gazeta Gorjului” ajunsese constant la un tiraj de 10 000 de exemplare pe apariţie, majoritatea fiind abonamente la sate şi în instituţii. Chiar dacă majoritatea paginilor erau tributare condiţionărilor regimului, în această publicaţie şi-au găsit locul şi foarte multe articole de cultură. Printre articole dedicate slăvirii regimului s-au regăsit şi materiale dedicate istoriei locale şi naţionale, tradiţiilor şi obiceiurilor populare etc.