Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Gorjul » Copiii din Fărcășești, la teatru de Dragobete

Copiii din Fărcășești, la teatru de Dragobete

Submitted by on 2 March 2012articol citit de 1,309 ori | No Comment

De Dragobete, Primăria și Consiliul Local Fărcășești au scos tinerii la teatru, la inițiativa primarului Dănuț Bălu.  200 de elevi de la Școala Generală “ Victor Popescu” și Liceul Roșia Jiu au evadat timp de aproape 2 ore din lumea reală în cea a artei dramatice.  Actorii Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu Jiu au pregătit special pentru ei piesa “ Baltagul”, după romanul scris de Mihail Sadoveanu.
Piesa a fost atent aleasă pentru că elevii aflați în ani terminali o vor avea în programa de examen.
Atât biletele , cât și transportul au fost suportate integral de către Primăria și Consiliul Local Fărcășești. “Noi, Primăria și Consiliul Local Fărcășești, am susținut financiar accesul la această piesă și  transportul a  200 de elevi, 100 de la Școala Victor Popescu și 100 de la Liceul Roșia.  Am considerat că este oportun să aducem elevii la teatru. Este o zi specială pentru ei, Dragobetele și este mai bine să-și petreacă ziua la teatru, decât în alte părți” , a declarat Dănuț Bălu, primarul comunei Fărcășești. Această acţiune  face parte dintr-un şir de evenimente organizate de autorităţile locale de la Fărcăşeşti. În luna aprilie, copiii vor merge în excursie la Palatul Parlamentului, Grădina Botanică și Muzeul Satului, costurile fiind suportate tot de către Primăria și Consiliul Local Fărcășești.

Comments are closed.