Pentru doljeni, Constantin Mihail şi Jean Mihail sunt două nume de legendă, foarte bogaţi şi care au lăsat în urmă o moştenire imensă. Palatul Jean Mihail din Craiova, pe care îl puteţi vedea în imagine, are o poveste aparte. Există versiunea că proprietarul Constantin Mihail ar fi cerut regelui aprobarea să acopere palatul cu monede de aur şi că răspunsul ar fi fost afirmativ, dar ca monedele să fie aşezate în dungă. Jean Mihail, fiul său cel mic, a devenit cel mai bogat om din România, acumulând o avere imensă pe care a lăsat-o statului român. Pentru gorjeni, e bine de ştiut că Jean Mihail a avut proprietăţi în judeţul nostru, pierzând teritorii importante la reforma agrară din 1921.
Constantin Mihail a fost un oltean foarte bogat, de la el rămânând în Craiova un palat strălucitor. Se spune că proprietarul ar fi cerut regelui aprobarea să acopere palatul cu monede de aur şi că răspunsul ar fi fost afirmativ, dar ca monedele să fie aşezate în dungă. Proprietarul a înţeles refuzul tacit şi, desi averea i-ar fi permis să o respecte, a făcut acoperişul din şarpantă. Fiul cel mai mic al său, Jean Mihail (1875 – 1936), a devenit proprietarul întregii averi şi, în urma a încă două moşteniri, a devenit cel mai bogat om din România, acumulând o avere imensă (80000 ha teren arabil şi aproape un miliard lei depuşi în diferite bănci) cu care a girat statul român în timpul crizei din 1928 – 1933 pentru unele împrumuturi. După moarte, fiind vorba de ultimul descendent al familiei, bunurile au rămas statului român.
Istoria unui Palat
Actuala clădire a Muzeului de Artă din Craiova a fost casa unuia dintre cei mai bogaţi oameni din România începutului secolului trecut. Piatra de temelie a Palatului Jean Mihail a fost pusă în 1899. Constantin Mihail a apelat la arhitectul francez Paul Gottereau care avea să contureze un plan în stilul specific academismului francez, iar palatul s-a înălţat trainic şi elegant.
Materialele de construcţie erau de cea mai bună calitate, iar meşterii, dintre cei mai iscuţi aduşi de pe alte meleaguri. Îşi făceau apariţia stucatura, pe alocuri aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele pictate (se spune că Ştefan Luchian şi-ar fi oferit serviciile, dar cosmopolitul proprietar l-a refuzat), candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria. O legendă spune că Mihail visa să acopere clădirea cu monede de aur, dar regele l-ar fi refuzat, zicându-i că le vrea aşezate în dungă. În timp ce opera se desăvârşea, o boală cruntă strivea, spre sfârşitul anului 1907, bucuria proprietarului de a se răsfăţa în imensele încăperi. Câteva luni mai târziu, în iunie 1908, Constantin Mihail se stingea din viaţă. Fii săi, Nicolae şi Jean, inaugurau palatul la un an de la pierderea tatălui. Nici în viaţa lor fastuoasa locuinţă n-a jucat rolul acelui cămin visat de părinte.
Nicolae a stat mai mult în Franţa, loc în care şi-a risipit mare parte din moştenire, unde a devenit călugăr franciscan şi unde a murit. Pentru Jean, imensa locuinţa a însemnat doar o cameră, adesea neîncălzită, în care se retrăgea uneori. Treptat, Jean Mihail a ajuns unul dintre cei mai înstăriţi oameni din ţară, moştenind două rude bogate, Elena Dumba şi Maria Colloni.
În slujba României
Jean Mihail a girat, în anii crizei economice mondiale din 1929-1933, statul român, pentru o parte din împrumuturile contractate în străinătate. În 1936, la 28 februarie, s-a stins din viaţă şi, odată cu el, şi ultima figură a familiei. Moşiile, banii şi bunurile le-a donat statului, dorind în schimbul lor înfiinţarea Fundaţiei “Jean C. Mihail”, care trebuia să vândă pământ ţăranilor, în loturi mici, de până la trei hectare, la preţuri acceptabile, iar banii să fie folosiţi pentru ridicarea de şcoli, cămine culturale, biblioteci la sate, pentru înfiinţarea unei şcoli superioare de agricultură la Craiova, a unei maternităţi sau pentru a face dote fetelor sărace.
Au vizitat Palatul Jean Mihail regii Carol I şi Ferdinand, fostul preşedinte al Poloniei, Ignacy Moscicki cu familia şi suita sa. La sfârşitul verii anului 1940, aici au avut loc tratativele româno-bulgare, în urma cărora, la 7 septembrie, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul. În septembrie ‘44, aici a fost sediul Comandamentului sovietic al Armatei a 53-a. În toamna aceluiaşi an, timp de cinci săptămâni, a locuit la palat Iosif Broz Tito, care a condus operaţiunile de eliberare a Belgradului. Din 1954 Palatul Jean Mihail adăposteşte Muzeul de Artă.
Proprietăţile familiei Mihail în Gorj
Din pricina pământului insuficient şi a învoielilor agricole, ţăranii din Ceauru, de exemplu, s-au revoltat împotriva proprietarilor. În vremea aceea, aşa cum aflăm dintr-o monografie a comunei din anul 1906, semnată de preotul Ion Mălăescu, erau ca mari proprietari Constantin(Dinu) Mihail din Craiova la Ceauru, şi pe Taiche Mongescu la Corneşti cu 5.000 de hectare.
Răscoala a început la 15 martie la Ceauru. Din cauza neînţelegerilor privind învoielile agricole între ţărani şi moşierul Dinu Mihail, aceştia în frunte cu preotul Constantin Stoichiţoiu au rupt gardurile moşiei şi au început să facă delimitările aşa cum vroiau ei. Administratorul moşiei şi oamenii săi au trebuit să se apere cu armele. Există chiar un raport al administratorului moşiei în care acesta descrie cele întâmplate: „după ce s-a terminat ruperea gardurilor s-a strâns ţărănimea din Ceauru în faţa curţii cu popa, au început să ne ameninţe cu moartea sunt gata să puie foc la magaziile de grâu şi porumb”. Atacul ţăranilor a fost respins de jandarmi. „Capii răzvrătiţi, relata acelaşi administrator, au umblat din casă în casă, povăţuind pe fiecare locuitor în parte să se răscoale şi să devasteze toată averea proprietăţii, fiindcă acum e timpul. Potrivit raportului comandantului legiunii de jandarmi, proprietăţile din Ceauru şi Bobu ale lui Dinu Mihail au fost scăpate de furia ţăranilor cu mari eforturi. Pentru a curma revolta de la Ceauru, la 20 martie 1907, au mai sosit în zonă două companii de infanterie care au dublat paza. Comandantul legiunii de jandarmi s-a întâlnit cu ţăranii pentru a-i calma. Preotul C. Stoichiţoiu, cu învăţătorul şi trei ţărani au fost duşi la prefectură, dar eliberaţi după ce s-a constatat că plângerile la adresa lor erau nefondate. Din raportul comandantului companiei de jandarmi rurali din 21 martie 1907 către Ministerul de Interne rezultă că agitaţii cu caracter mai grav au fost în comunele Hurezanii de Sus, Bălceşti, Novaci, Băleşti şi altele, contra arendaşilor şi proprietarilor acelor comune pentru învoielile agricole.
Familia Mihail şi-a păstrat proprietăţile din Gorj şi în anii următori. Potrivit unui proces-verbal din 6 martie 1921, găsit de noi în fondurile de arhivă locale, se împroprietăreau pe moşia lui Jean Mihail de la Ceauru 150 de hectare pentru ţărani, primărie, şcoli, biserică şi cimitir.
