Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Special » Capcanele Internetului în România

Capcanele Internetului în România

Submitted by on 13 April 2011articol citit de 1,703 ori | One Comment

După ani de frustrare şi aşteptare,  internetul a ajuns, în sfârşit, şi pentru noi, românii din mediul urban, un serviciu cotidian, fără de care cu greu ne mai concepem viaţa de zi cu zi.  Englezisme precum  twitter, facebook, mess, dial-up, modem, blog sau e-mail au devenit limbaj comun atât pentru tineri, cât şi pentru cei din generaţiile mai în vârstă.  Astăzi, internetul stabileşte trendul.  Stârneşte şi propagă revoluţii, coboară sau ridică destine, propune şi  răspândeşte idei, stabileşte standarde. Un telefon mobil fără facilităţi de a-ţi verifica e-mailul este uzat moral din start, o bancă fără serviciu de e-banking nu e o bancă, iar o firmă fără site propriu  va fi, probabil,  tot mai aproape de faliment în anii ce vor veni. Şi, dacă ne gândim la toate acestea, dar şi la altele nerostite dar pe care le simţim la fiecare pas,  putem situa, fără să greşim, internetul printre acele descoperiri ce şi-au lăsat adânc amprenta în dezvoltarea umanităţii. Chiar dacă istoria, într-un joc nefast, ne-a plasat în coada ţărilor dezvoltate economic, social şi cultural, într-un fel sau altul, internetul ne-a influenţat şi continuă să ne influenţeze şi pe noi.  În bumul comunicaţiilor, tot mai mulţi români percep această influenţă şi o cataloghează cât se poate de simplu: bună sau rea.
Eu, ca utilizator, dar şi prin natura profesiei, cred în valenţele pozitive ale acestuia.
Cu toate acestea, nu o să fac o pledoarie pentru internet, ci o să mă limitez la a supune atenţiei câteva dintre ameninţările cauzate de acesta.
Nu multă lume ştie ce este internetul, dar fiecare dintre noi a auzit că, pe lângă computer, acesta poate fi foarte util în procesul de educaţie.  Cum poate fi folosit, nu are prea mare importanţă dar, pentru că toţi îşi  doresc ce este mai bun pentru copiii  lor, după ce şi-au achiziţionat un computer, următorul pas a fost optarea pentru un abonament la internet.
Ne bucurăm când ne vedem copiii cum butonează de la vârste tot mai  fragede, când tastatura şi mouse-ul  nu mai au pentru ei niciun secret. Numărul mare de ore petrecut de către aceştia în faţa monitorului a devenit, în mod greşit,  motiv de mândrie pentru părinţi. Mulţi dintre noi consideră că statul în casă, în faţa calculatorului, va garanta reuşita şcolară  şi profesională a copiilor noştri şi, în acelaşi timp, îi va feri de pericolele din viaţa reală. Însă, câţi cunosc primejdiile ce le pândesc copiii pe internet?  Câţi ştiu despre latura întunecată a acestuia – violenţă, jocuri de noroc, pornografie,  rasism  şi multe altele la care se poate ajunge printr-un singur click? Păi, vă spun tot eu:  aproape 3%. Aceştia sunt cei care şi-au instalat pe propriul calculator programe de control parental care să filtreze informaţiile şi să blocheze accesul la acele pagini cu un conţinut considerat periculos şi dăunător. Aşa că, pe finalul celor 3000 de caractere acordate acestui material, nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă cu ceilalţi peste 97% dintre utilizatori? Să fi găsit ei metode de a-şi proteja odraslele mai eficient, să nu ştie despre pericolele de pe internet sau, pur şi simplu, să nu le pese?

One Comment »

  • Tiberiu Grigoriu says:

    Ca de obicei, un drăguţ…
    BUT IS WROOOONG! Dă şe? Dă aia, că trăim în Românica! Adică într-un teritoriu atipic, a…, a…, a… orice!
    Alţii, cu ajutorul internetului, socializează. Românii, cu internetul, sub acoperirea anonimatului, se-njură, se miştocăresc, mint, fură, înşeală. Ai văzut mulţi românaşi citind Montesquieu în franceză, pe net? Şi dacă da, câţi dintre ei ştiu că pe tip îl cheamă Charles-Louis de Secondat, baron de La Brède et de Montesquieu? Prima dată, internetul a fost făcut pentru uzul intelectual, între mari universităţi americane. În timp, a ajuns (din păcate!) la îndemâna oricărui macac, gibon şi alte maimuţe urlătoare! S-a dovedit că o maimuţă poate conduce o rachetă în spaţiu, darămite s-apese un macac pe vreo 105 taste (chiar mai multe, c-acum macacul îşi permite să-l jefuiască pe bizonul de tac-su – c-acum n-o să credem că un macac a ieşit din Sfânta Varvara + Sfântul Pafnutie = love! – de câteva milioane de lei ca să-şi ia o tastatură iluminată şi cu boxe-ncorporate) şi să facă pe fantele pe saituri de dating…
    Şi da, corect: dintre aceşti cercopiteci cu laptop (care PC? E desuet!) se aleg fanii Dark Lord Net-ului de care ai amintit, plin de violenţă devenită stil de viaţă, sex ridicat la rang de sport, jocuri de noroc şi alte chestii care saltă adrenalina să-ţi pulseze-n carotidă… Başca manele, telenovele şi alte chestii superultranecesare unor IQ-uri de valoare maximă = 20…
    Vezi tu… Părinţii sunt prea ocupaţi ca să nu fie mulţumiţi că Gore stă cuminte acasă şi „mesăgeşte” cu Fane, de pe scara vecină, cică să afle răspunsu’ la problema de la mate… Dar câţi părinţi chiar au şi habar cu ce se mănâncă un calculator, sau un browser de net, ori ce presupune internetul? Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. Extrapolând, putem spune şi că ignoranţa trează naşte monştri. Sau victime. Diferenţa este făcută din foarte puţin, uneori dintr-o toană de moment…
    În fine: internetul e ca şi cuţitul: poţi ca să te aperi cu el, poţi să să ataci, sau doar să te tai cu el…
    Rămân însă fidel unei poezioare educative pe care o ştii şi tu:
    „Pe copil să-l ţii în frâne
    De vrei om la toţi sa placă!
    Nu-l lăsa orice să-ngâne,
    Nu-l lăsa orice să facă,
    Nu-l lăsa după dorirea-i
    Unde vrea el să se ducă:
    Din acelaşi lemn se scoate
    Şi icoană, şi măciucă…”
    Eu zic că Vasile Militaru are MAAARE dreptate…