A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta./Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,/că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.(Nichita Stănescu)
Nici rouă, nici brumă nu încarcă firul ierbii reînviat de ploile lui octombrie. Doar zborul frunzelor ce se veştejesc încet şi sigur mătură covorul verde al pajiştii dintre pârâiaşe. S-a limpezit de-a binelea cerul, albastrul său întregeşte tabloul toamnei înstăpânite peste cupola pădurilor multicolore, peste umerii colinelor mult mai singuratice ca astă-vară şi culmile munţilor albaştri din adânc de zare. Ciopoare de oi se întorc peste imaşurile colorate cu verdele proaspăt risipit de ploi, răvăşind cu copitele lor udate de reveneala covoraşului fraged valurile de frunze galbene, roşii, portocalii şi arămii purtate de adierile pribege ale dimineţilor strălucitoare şi reci. Tufănelele se răsfaţă sub ochi de ferestre şi împodobesc grădinile cu fascinaţia buchetelor de flori în cele mai atrăgătoare culori ale pământului.
Natură de noiembrie
În mărul din poarta lui Tudor, mere aurii au plesnit de soare şi căldură şi-au rămas în vârf de ram să lase păsărilor de gust miezul şi parfumul lor. Rotunjoare ionatane, roşii în obraji de mama focului, sunt sfredelite în miezul lor dulce şi îmbietor de albine şi viespi căutătoare de arome în fagurii sacri ai naturii curate, ingenue. Lumina zilei strălucitoare proiectează umbrele pădurii în perdeaua frunzei de alun. Pe costişă, coroana stejarului secular şi-a primenit în deschideri de ramuri frunze încă verzi, frunze galbene, frunze arămii, frunze maronii, frunze veştede, în culori clare alese din policromia anotimpului aflat la mai puţin de o lună distanţă de prima zi din calendarul iernii. La îngemănarea izvoarelor, şipotul cascadei trimite peste peisaj ecouri subţiri şi firave din cântecul apelor. S-a arămit prea mult liziera pădurii de fag şi i se-aprinde vârful în vâlvătăi de aur. Tot aur flutură mesteacănul în solemnitatea codrului, răsfirându-şi maiestuos ramurile sub limpezimi de orizont albastru.
Zi de noiembrie, frumoasă, cu cer neobişnuit de limpede şi neumblat de nori semnificativi. Dealul Târgului coboară molcom spre firul aproape inobservabil al Şuşiţei, încărcat de pădurea încă nedesfrunzită dar încântătoare prin farmecul culorilor aşezate de anotimp în panorama expusă privitorilor. Dinspre Stăneşti şi Curpen se aud hăuliturile hăitaşilor scormonind tufărişurile. Pe sub brâul plopilor albi, părăsiţi de frunziş, se zăresc ogarii trimişi să adulmece urma mistreţilor. Se pare că partida de vânătoare începuse încă din zorii zilei. Gonacii spintecă necontenit liniştea codrului, să scoată din ascunzişuri prada. Ecouri din vuietul vocilor frământate de aşteptare se lasă spre partea sudică a dealului. Într-un târziu se aud şi primele pocnituri ale puştilor. Nu ştim de a fost plină cătarea, dar am urmărit cu interes tălăzuirea pantelor şi văioagelor, fără să fim martori la spectacolul vânătorii.
La pescuit
Ne întoarcem dincoace de marea de papură şi trestie ce se întinde din poalele dealului până în malurile lacului din Turcineşti. Simetrii unice şi încântătoare din peisajul dimprejur se oglindesc în luciul lacului. Raţe răzleţe vâslesc din aripi pe albastrul cerului, planând apoi în adânc de păpuriş. Se aud din nou puştile vânătorilor pripăşiţi în deal. Stârcii albi, speriaţi de împuşcături, se ridică din desişul de trestie şi-şi agită glasurile zburând spre alte ascunzişuri ale habitatului.
Multă tăcere se lasă apoi în preajma lacului în care se odihneşte acum tot cerul albastru. De-a lungul malurilor se văd foarte mulţi pescari. Soarele străluceşte cu putere amintind de zilele verii. Se pare că ştiuca pe care ei o aşteaptă să răpească peştişorul din cârlig nu prea vrea să mănânce azi. S-au aşezat aici cu tot arsenalul şi-au aruncat în adâncuri monturi dintre cele mai diverse, să-i vină de hac ştiucii. Priveliştea este spectaculoasă şi aerul proaspăt ne învăluie şi ne revigorează. Lângă noi, admirăm coroana roşie de rod a unui păducel în care vrăbiuţele umblă cu mult zor după hrană. Faţa apei este întinsă precum faţa oglinzii, doar un salt de ştiucă am surprins spre rădăcini de păpuriş. Satisfacţie au doar pescarii care şi-au dorit să fie pragmatici, căutând carasul, în lung de canal, sub bolta sălciilor pletoase.
Pe vârful înierbat al peninsulei ce pătrunde în larg de lac, Traian măsoară cu privirea cele cinci undiţe lansate în adâncuri. Aşteaptă primul sunet de la clopoţelul agăţat în vârful undiţei. Doar spre amiază a avut norocul să se întâmple minunea. Tânărul pescar a fost în veghe, a prins băţul şi a înţepat, după care a început osteneala aducerii la mal. O ştiucă de toată frumuseţea, la vreo trei kilograme, a brăzdat în valuri şi zbateri repetate luciul apei, să ajungă până la urmă în juvelnicul pescarului. Traian radiază de bucuria izbânzii, potriveşte în ancoră un alt peştişor şi lansează momeala spre arinul din mijloc de lac, pentru o nouă şansă.
Soarele se lasă inobservabil spre culmea dealului. În curând lumina amurgului va coborî peste împrejurimile splendide ale lacului. Fagul din mal şi-a proiectat chipul în lumina apei strălucitoare. Salcâmii s-au resemnat în unduiri de mal, fluturându-şi frunzele galbene, rânduri-rânduri, peste faţa apei în care vântul ridică valuri mărunte, trecătoare. Mai este până la înserare. Priveşti dincolo de mal şi ai impresia că peisajul a adormit deja în fereastra ancestrală a apelor line, tihnite. E toamnă şi frunzele cad, valuri-valuri, râuri-râuri. Din vârf uscat de salcie se-aude strigătul stârcului alb. Va fi frig. Şi lacul va rămâne o vreme singur. Fără pescari!
