Un ţăran din Ceauru Gorjului a ajuns celebru la începutul secolului al XX-lea după ce mai multe case construite de el au ajuns exponate de muzeu, una dintre ele regăsindu-se la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti iar alta în Gorj la Curtişoara. Specialiştii au descoperit un geniu popular care nu încetează să uimească, un creator care a transformat în artă tot ceea ce strămoşii săi îi lăsaseră.
Reţinem din precedentele episoade că Antonie Mogoş, ţăran, sculptor în lemn şi cantor bisericesc, s-a remarcat prin frumuseţea şi unicitatea casei proprii, din lemn, pe care a construit-o şi împodobit-o cu sculpturi realizate de propriile-i mâini, într-un stil original, care nu a mai fost întâlnit în zonă. Chiar dacă a construit şi alte case, modelul stâlpilor făcut la casa lui nu a mai fost niciodată reluat la altele. În prezent, Casa Antonie Mogoş, construită între anii 1875-1879, se află la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, iar faptul că valoarea sa e recunoscută la cel mai înalt grad, e dovedit prin locaţia aleasă pentru ea, aceasta fiind expusă, în expoziţie permanentă, într-o sală luminoasă a muzeului, fiind supranumită „Casa din casă”. O altă casă Antonie Mogoş, construită de acesta ulterior, mai modernă, cu etaj, dar tot din lemn, se află la Muzeul Arhitecturii Populare Curtişoara, secţie de etnografie a Muzeului Judeţean Gorj.
Revenirea Casei Mogoş la Muzeul Ţăranului Român
Mai puţini ştiu că opera fundamentală a lui Antonie Mogoş, respectiv obiectivul aflat acum la Muzeul Ţăranului Român, a îndurat mari peripeţii în ultimele şase decenii. Astfel, monumentul de arhitectură populară, descoperit de către Al. Tzigara-Samurcaş la începutul secolului XX, în comuna Ceauru (Gorj) intra în rândul exponatelor de mare preţ ale Muzeului Naţional Carol I din Şoseaua Kiseleff nr. 3. Numai că drumul casei lui Mogoş era încă lung. Desfiinţarea abuzivă, în 1953, a instituţiei de la Şosea şi transformarea acesteia în Muzeu al PCR, impunea demontarea casei şi reconstruirea ei, în aer liber, la Muzeul Satului. Aici s-au adăugat două construcţii anexe – pivniţa şi jicnita – o poartă şi inventarul de interior, devenind astfel gospodărie complexă menită să ilustreze modul de viaţă al ţăranului din Ceauru spre sfârşitul veacului al XIX-lea.
Abia în 2001, graţie Legii patrimoniului 182/2000, casa era retrocedată proprietarului de drept. Adică Muzeului Ţăranului Român. Aşadar, casa meşterului Antonie Mogoş din Ceauru, revenită în „lumea nemuritoare a exponatelor de muzeu“, a constituit marea atracţie a Sălii, cu expunere permanentă, „Casa-n casă“ începând cu anul 2003. Construită din bârne de stejar, între anii 1875-1879 de către Antonie Mogoş, casa constituie un ansamblu arhitectural de mare valoare artistică vizitat chiar şi de elevii de la Şcoala Generală Ceauru în anul 2006.
„Opera socială” a lui Mogoş
Acelaşi Al. Tzigara-Samurcaş continua în 1909 descrierea exponatului adus de la Ceauru: „Nici intrarea în casă nu e obişnuită. Are o formă mai bogată, mai răsărită. În faţa celor 4 trepte e o portiţă. Şi acestea, întocmai ca şi poarta cea mare, are stâlpii sau „ştenapii“, braţele şi fruntarul încrestate şi înflorate. Poarta şi păretele scării e un grătar. Îmbrăcămintea porţei, ca şi a uşilor are la mijloc un „ochi“ cu o floare lucrată cu „paznicul“ sau compasul.
Casa e acoperită cu şindrilă, care se încheie printr-o muche de „ciocârlani“; iar în ambele colţuri ale acoperişului se înalţă „ţapii“. Sala muzeului e, din fericire, destul de înaltă pentru a fi permis reconstruirea întreagă, chiar şi a acoperişului casei din Ceauru.
Astfel locuinţa lui Mogoş e întocmai refăcută în muzeu. Rămâne să i se completeze mobilierul şi mai ales podoaba tindei, pentru a o înveli şi a-i da aparenţa unei case locuite încă. Întreprinderea, îndrăzneaţă în sine, de a se instala într-o sală de Muzeu o casă întreagă, poate să nu găsească aprobarea tuturor. Am crezut-o însă destul de întemeiată pentru a o aduce la îndeplinire. Alţii să spună dacă am reuşit pe deplin.
Am asigurat cel puţin unul din cele mai caracteristice tipuri ale locuinţei munteanului nostru. Şi cu asemenea opere ne putem mândri. Deşi nu cunosc încă o altă casă, care să poată sta ca frumuseţe alături de a lui Mogoş, totuşi am mai întâlnit multe altele demne de admiraţie. O dovadă evidentă – şi nu e singura – a simţului artistic firesc, pe care-l are poporul nostru. Căci după cum mi-a mărturisit moşul Antonie, el nu a făcut casa sa după vreun izvod, ci numai “după închipuirea “ lui. Adesea se trezea din somn – îmi spunea meşterul Mogoş – gândindu-se la casa ce ridica, la florile cu care era s-o înfrumuseţeze. El nu era un simplu copist, ci un artist creator în adevăratul înţeles al cuvântului. Truda creaţiunei l-a muncit şi pe el, ca şi pe cel mai ilustru artist. Sculpturile lui sunt rudimentare, naive, nu însă lipsite de originalitate.
Tehnica şi tipul sunt neapărat comune. Opera lui Mogoş are însă ştampila personalităţii sale. Ca atare cred că merită să figureze într-un Muzeu, tot atât de bine ca şi pânzele cutărui pictor ieşit din Academiile streine.
Cu atât mai mult, cu cât casa aceasta este nu numai un document artistic dar şi social. Chiar aceia cari nu se pot înălţa până la aprecierea estetică a lucrării lui Mogoş, nu vor putea totuşi să-i nege însemnătatea ei socială. Ţăranul, care singur îşi clădeşte un asemenea cămin, este incontestabil înzestrat cu însuşiri cari merită, cel puţin, consideraţiunea noastră.
Şi în ziua de azi, mai mult decât ori când, am crezut necesar să pun în vedere tuturor o aşa de frumoasă pildă a însuşirilor înalte ale ţăranului român. Astfel numai Muzeul de artă naţională îşi împlineşte menirea socială ce o are.” (ARTA ÎN ROMÂNIA – STUDII CRITICE de Al. Tzigara-Samurcaş, Ed.Minerva, 1909)
Mogoş, „un Brâncuşi rămas acasă”
Profesorul Dumitru Mălăescu din Băleşti, autorul unei cărţi foarte interesante intitulate „La pas spre infinit”(2012) lansează o idee foarte curajoasă privind inspiraţia comună a lui Mogoş şi Brâncuşi din creaţia populară. El îl socoteşte pe Antonie Mogoş un precursor al operei brâncuşiene: „Nu cred că exagerăm dacă considerăm pe Antonie Mogoş un Brâncuşi rămas acasă. Să urmărim şi seria de fotografii a Păsării în văzduh realizate de Brâncuşi spre a fi prezentate Maharajahului Indorului. Compararea acestora cu şirul coloanelor casei lui Antonie Mogoş nu pare o exagerare”.(Op.cit, pag. 33)
Dan Cismaşu
Cornel Şomâcu
