Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Amintiri despre Tudor Vladimirescu (I)

Amintiri despre Tudor Vladimirescu (I)

Submitted by on 16 June 2009articol citit de 5,407 ori | No Comment

Există în secolul al XIX-lea mai multe personalităţi cu rol important în păstrarea memoriei lui Tudor Vladimirescu, cel mai important personaj istoric de pe aceste meleaguri. Constantin D. Aricescu a scris o carte editată de Gheorghe Chiţu la Craiova privind desfăşurarea Revoluţiei de la 1821. Nicolae Popescu din Muşeteşti-Argeş a furnizat informaţii preţioase asupra steagului Revoluţiei lui Tudor. Dar să dăm cuvântul istoriei…

Imaginea lui Tudor pictată de Theodor Aman a fost litografiată la Craiova

Imaginea lui Tudor pictată de Theodor Aman a fost litografiată la Craiova

Aşa cum aţi mai putut citi în pagina noastră de istorie, istoriografului C.D. Aricescu îi datorăm eforturile pentru executarea portretului lui Tudor Vladimirescu. Fără eforturile acestui scriitor mai puţin important, dar iubitor de istorie, probabil că la acest moment nu am fi avut un portret cunoscut al lui Tudor Vladimirescu.

Portretul Vladimirescului
Constantin D. Aricescu (1823-1886) a fost un poet şi romancier mediocru dar un istoric cu rezultate. A rămas în istoriografia românească pentru lucrările de istorie. Cea mai importantă pentru subiectul nostru a fost „Istoria revoluţiunii române de la 1821” publicată la Craiova, în 1874, în editura Gh. Chiţu şi I. Teodorian, pe care a însoţit-o cu o culegere de izvoare intitulată „Acte justificative la istoria revoluţiunii române de la 1821” pentru care se va strădui să găsească portretul lui Tudor Vladimirescu pentru a-l face cunoscut publicului interesat.
Există o întreagă poveste în această direcţie. Cu ani în urmă au fost date publicităţii elemente relevante în această direcţie. Studierea corespondenţei din perioada 1872-1874, dintre Gh. Chiţu, editorul craiovean şi Constantin D. Aricescu, director al Arhivelor Statului din Bucureşti, relevă eforturile pe care ultimul le-a făcut pentru strângerea documentelor originale referitoare la Revoluţia din 1821. Din respectiva corespondenţă aflăm pe lângă eforturile de editare despre strădaniile ca lucrarea să aibă imaginea figurativă a eroului principal, Tudor din Vladimirii Gorjului.
C.D. Aricescu a făcut tot posibilul pentru a găsi un pictor care prin talentul său să poată exprima cât mai sugestiv trăsăturile eroului dedicat luptei pentru afirmarea idealurilor de neatârnare şi dreptate socială a poporului român.
A existat chiar un contract încheiat între Gh. Chiţu şi C.D. Aricescu pentru publicarea istoriei evenimentelor de la 1821, unde se prevedea să se execute „fotografierea portretului lui Tudor Vladimirescu, după originalul în ulei ce se încerca a se face de domnul Grigorescu, dacă va reuşi a-l reproduce, după însemnările  ce i s-au dat, cât se va putea mai natural”.
Gheorghe Chiţu îi scria lui Aricescu la 21 iulie 1872 foarte încântat de ideea cu pictura lui Grigorescu: „Este vorba de portretul lui Tudor la care ţin atât de mult încât dacă nu l-aş avea mi-ar strica toată iluziunea. Te felicit de ideea ce ai avut de a încerca pre domnul Grigorescu, unicul, după mine, de a efectua o asemenea idee”.
Nicolae Grigorescu avea nevoie să fie sprijinit cu descrierea cât mai apropiată a înfăţişării reale a lui Tudor Vladimirescu pentru a putea efectua portretul. În acest scop, C.D. Aricescu caută printre rudele şi cunoştinţele lui Tudor Vladimirescu portretul acestuia, ca de exemplu Ion Vladimirescu, ruda lui Tudor din Vladimir: „V-am rugat cu cea din urmă epistolă a-mi trimite portretul de la dumneavoastră spre a înlesni domnului Grigorescu sarcina dumisale în facerea portretului în cestiune”.
C.D. Aricescu nu va reuşi mare lucru. Va fi informat de faptul că la Mânăstirea Polovragi există „un tablou al lui Tudor, în culori, în ulei, de un desemn fără artă” şi că, în comuna Prejna-actualul judeţ Mehedinţi-din plaiul Cloşani, în biserica făcută acolo de Tudor în 1818 era portretul acestuia „pe o blană de lemn”. El va trebui să viziteze ambele locaţii.
Gheorghe Chiţu îl presa pe autor să îi pună la dispoziţia pictorului N. Grigorescu  portretul necesar „căci fără acesta se întârzie apariţia lucrării”. Nicolae Grigorescu va abandona, din varii motive, executarea proiectului.
Cel care va prelua realizarea portretului va fi Theodor Aman, prieten cu Gheorghe Chiţu pe care îl avusese coleg de liceu în 1852, la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. Astfel, cel care va finaliza portretul lui Tudor Vladimirescu reconstituit după relatări scrise şi orale ale contemporanilor eroului   şi, mai ales, ale fostului său secretar de cancelarie, Petrache Poenaru, va fi pictorul Theodor Aman, craiovean, participant la unele dintre evenimentele secolului al XIX-lea.
Executarea portretului lui Tudor Vladimirescu de către Theodor Aman a stârnit interesul oamenilor de cultură şi de stat, până într-atât, încât, ministrul instrucţiunii publice, Vasile Boerescu şi-a exprimat dorinţa prin C.D. Aricescu a a-l vedea. Acest lucru se va petrece abia în 1874 deoarece „portretul nu este definitiv terminat, aştept cadrul pentru acesta”.
În martie 1874 din Craiova, Gh. Chiţu îi scria lui C.D. Aricescu despre intenţia sa de a fotografia portretul lui Tudor executat de Teodor Aman, cu scopul de a fi trimis apoi, la tipografia Socek ca să-l litografieze, după care îl roagă să îl expedieze îndată prin poştă, în contul său, pentru a nu se mai întârzia apariţia lucrării.

Pictorul Theodor Aman
Theodor Aman a fost fiul unui bogat negustor din Craiova,  boierit de Caragea în 1818.  Acest lucru va explica multe trăsături din caracterul lui, şi ne va da, în acelaşi timp, cheia succesului  lui care, deşi n-a fost prea uşor, nu s-a obţinut cu prea mare opoziţie.  Pictura se reducea la cea religioasă –foarte în decadenţă faţă de vechiul meşteşug din trecut, chiar de ceea ce s-a produs în secolul al XVIII-lea – şi la portretul în miniatură sau în mărime naturală.  Dar portretul avea un scop curat practic:conservarea unei fizinomii, şi nicidecum unul estetic.  El era pentru contemporani ceea ce ar fi pentru noi o fotografie.
Primul tablou important de acest fel în opera lui Aman este „Lupta de la Olteniţa între ruşi şi turci” din 1853. La sfatul lui Billecocq, fost consul al Franţei la Bucureşti şi prieten al românilor, Aman îl duce la Constantinopol şi-l dăruieşte sultanului. Alte tablouri istorice urmează: „Bătălia lui Mihai la Sfântul Gheorghe” şi „Ultima noapte a lui Mihai Viteazul”, inspirată de versificaţia lui Bolintineanu şi reprodusă de marele litograf romantic Monilleron. Un tablou despre Unire, trimis şi expus în ţară, inspiră în „Românul” muza vorbăreaţă a lui Aricescu. Curând în urma tabloului se întoarce şi pictorul însuşi, după o absenţă de 10 ani, cum se vede din scrisoarea prietenului său Fichel, de la 23 noiembrie 1858: „Tânărul pe care l-am văzut părăsind ţara pentru studii revenise artist talentat, bine pregătit pentru rolul pe care credea că trebuie să-l joace, plin de proiecte pentru ridicarea artistică a ţării, de iluzii, de ambiţii, de patriotism şi de speranţe.”

Comments are closed.