Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » 155 de ani de la eliberarea romilor din robie

155 de ani de la eliberarea romilor din robie

Submitted by on 23 February 2011articol citit de 10,732 ori | One Comment

În februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi din Ţara Românească, cea a ţiganilor aflaţi în proprietatea particularilor, prin ”Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti”. Cu doar câteva luni înainte de această dată o lege similară se dăduse şi în Moldova. Era sfârşitul unui proces care începuse cu aproape 15 ani înainte….

Tiganii au fost robi în Tarile Române mai bine de 500 de ani

Tiganii au fost robi în Tarile Române mai bine de 500 de ani

Circa cinci veacuri de istorie au fost marcaţi de robia ţiganilor pe aceste meleaguri. La 20 februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi, cei ai particularilor, acordându-se despăgubiri proprietarilor prin „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Românesti”.
La 22 decembrie 1855, Divanul Obştesc al Moldovei adoptase „Legiuirea pentru desfiinţarea sclaviei”, pe baza unui proiect de lege elaborat de Petre Mavrogheni si Mihail Kogalniceanu. Proprietarii ai caror robi erau eliberaţi prin această lege erau despăgubiţi de către stat sau beneficiau de o serie de înlesniri fiscale. În anul 1856, proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan, iar legea stabilea obligativitatea tuturor ţiganilor de a avea locuinţe statornice, lucru care nu a putut fi reaspectat mulţi ani.

Un început dificil
La 22 martie 1843 se adopta decretul 233 pentru desfiinţarea robiei ţiganilor statului. În justificarea acelui act dat în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu se spunea: ”Prin legiuirea din anul 1843 Martie 22 toţi dajnicii de subt administraţia Vorniciei Temniţilor(ţiganii Statului) s-au trecut subt d-a dreptu administraţie a cârmuitorilor de judeţe, cu care această măsură s-au desrobit puindu-se în rândul birnicilor rumâni”.
Această decizie era la rândul ei o continuare a unui proces început în 1831. Adunarea din 1831, votând Regulamentul Organic, pusese un articol (articolul 95) privitor la ţigani, la împărţirea lor în categorii, la darea ce fiecare categorie avea de plătit. În Ţara Românească erau trei feluri de robi ţigani: 1. Ţiganii nomazi, cunoscuţi sub denumirile de lingurari, rudari, aurari sau căutători de aur, care-şi plăteau darea cu aurul ce scoteau mai ales din Olt; 2. Ţiganii aflaţi sub stăpânirea Mitropoliei, a mânăstirilor, a bisericilor, a tuturor stabilimentelor publice; 3. Ţiganii particularilor.
Existau cinci articole din Secţiunea I-a, care se ocupau de ţiganii aurari. Astfel, se hotăra taxa ce urma să fie plătită pe viitor, adică 55 de lei pe an, din care 50 pentru Vistierie şi cinci pentru oraşul în care se găsesc. De asemenea, erau cuprinse condiţiile impuse ţiganilor ce ar cere să intre în această categorie. Articolul 6 prevedea că familiile de ţigani ai Statului să plătească un impozit de 30 de lei pe an, la care se adăuga zeciuiala, 33 de lei, care o plăteau toţi birnicii. În urma achitării acestor obligaţii, ţiganii aveau dreptul de a se îndeletnici cu orice profesie cu excepţia celei de aurar, reglementată special.
Secţiunea a II-a se ocupa la articolele 12 şi 13 de cumpărarea pe viitor de ţigani, în folosul Statului: Art. 12: ”Ori-câţi alţi bani vor mai prisosi peste această cheltuială a vătaşilor(însărcinaţi de a primi dăjdiile-N.R.) adică din numărul aurarilor câte lei patru pe an de un aurar, şi din numărul celorlalte numiri de ţigani câte lei doi iarăşi pe an, nu se vor cheltui subt nici un fel de cuvânt, de cât numai în cumpărături de ţigani , spre a înmulţi numărul acestora în folosul Statului printr-o adăugire treptelnică;”Art. 13: ”Spre acest sfârşit, Vornicul temniţelor este îndatorat unde va auzi sau va simţi vânzare de ţigani ori de vatră sau de lae să stăruiască prin toate chipurile a-i cumpăra şi a-i număra numai de cât între dajnicii ţigani ai Statului. Asemenea sunt chemate şi toate tribunalurile de întîia cercetare ca pentru oricâţi ţigani se vor pune la vânzare de mezat numai de cât să înştiinţeze pe vornicul temniţelor”. Respectivul proiect de lege a fost semnat de generalul Pavel Kiseleff la 3 ianuarie 1833. Trebuie să reţinem că după această legiuire ţiganul, rob al Statului, avea o libertate de mişcare mai mare decât cel al particularilor dar tot rob era.
Din această trecere în revistă a situaţiei ţăranilor reţinem legea din 18 martie 1840 care îmbunătăţea soarta ţiganilor mănăstireşti, ”ajunşi a se impila după discresia fiecărui arendaş”, prelungind asupra lor măsura impozitului de 33 de lei pe an ce plăteau ţiganii statului. În 1846 acest impozit a fost dus la 40 de lei, din care 4 lăsaţi ca plată strângătorilor de dijmă.
În domnia lui Gheorghe Bibescu se preschimbă legile fiscale privitoare la ţigani. Începe prin a dezrobi pe ţiganii statului, prin a lărgi foarte mult cadrul dezrobirii ţiganilor robi ai particularilor şi continuă în 1847 cu dezrobirea ţiganilor Mitropoliei, episcopiilor, tuturor mânăstirilor, metohurilor, bisericilor şi tuturor stabilimentelor publice ce funcţionau în Ţara Românească.

Anii eliberării
În perioada 1843-1856, în Principatele  Române sunt adoptate legi ce eliberează din robie romii aparţinând bisericilor  şi mănăstirilor. Acest lucru se petrece mai intâi în Moldova, în  anul  1844, la iniţiativa domnitorului Mihail Sturdza, în acelasi an toti robii statului fiind declaraţi oficial liberi, beneficiind de aceleaşi drepturi cu ceilalţi locuitori ai ţării. Mai mult, sumele adunate din impozitele plătite de romii eliberaţi vor fi utlizate pentru răscumpărarea de către stat a robilor aflaţi în proprietate privată. În Ţara Românească eliberarea robilor bisericii şi mănăstirilor începe în anul 1847, după cum am amintit,  la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, aceasta făcându-se fără nicio despăgubire. “Desrobirea tiganilor” figura ca un punct important în programul revendicărilor revoluţionarilor paşoptişti. În Ţara Românească, printr-un decret al guvernului provizoriu instituit în timpul revoluţiei, ia fiinţă o “Comisie pentru liberarea robilor”, toti romii fiind declaraţi liberi. Cei trei membri ai comisiei, Iosif Znagoveanu, Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, au început punerea în practică a prevederilor decretului. Robilor eliberaţi le erau oferite “bilete de slobozenie” proprietarii urmând să primească despăgubiri. Şi programul revoluţionarilor din Moldova, publicat de Mihail Kogalniceanu sub titlul “Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova”, face referire la eliminarea robiei. Toate aceste idei nu au fost însă puse în aplicare datorită evenimentelor ce au urmat Revoluţiei de la 1848. Abia domnitorul Ţării Românesti, Barbu Ştirbei interzice vânzarea robilor între particulari şi despărţirea familiilor prin donaţie sau vânzare. Acesta pregăteste de asemenea eliminarea completă a robiei. Măsuri similare sunt adoptate şi  în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, în Moldova.

One Comment »

  • Parpanghel says:

    1- Ai cui robi erau tziganii nomazi (lingurari, rudari, argintari, aurari, etc) daca ei erau nomazi si mergeau din loc in loc si din tara in tara ca si in zilele noastre ? Care era ponderea acestora in numarul total al celor dezrobiti ? Nimeni nu spune.
    2- Nu se stie sau nu se mentioneaza nici numarul sau ponderea tziganilor aflati sub stapanirea Mitropoliei, a manastirilor si a bisericilor. Clerul ortodox nu este cu nimic incriminat de tzigani pentru robie. Clerul ortodox nici nu era de sorginte rumaneasca, fanariotul Ctin Mavrocordat(d. 1769) solicitand preotilor sa stie carte romaneasca(le-a solicitat pentru ca nu avea curajul sa le-o impuna).
    Mai exista si categoria robilor tzigani aflati sub stapanirea stabilimentelor publice. Aceste stabilimente publice tot nerumanesti erau pentru ca stapanirea era de secole turco-rusa. Ei dictau in tara. Si patura boierilor a lor era.
    3- Mai ramane a treia categorie de tzigani, cei ai particularilor. Acestia erau oameni cu stare, boierii care s-au format de-a lungul secolelor dintre cei care a navalit peste aceste pamanturi si le-au luat in stapanire cu forta.

    Muntenii si moldoveni au fost eliberati din serbie de fanariotul Ctin Mavrocordat in 1746(muntenii) si 1749(moldovenii) cu precizarea ca acestia nu au fost eliberati cu totul si definitiv, ei devenind clacasi si ramasi asa pana la Cuza.
    Sa mai mentionez ca serbia muntenilor se numea rumânie si a fost mentionata ca atare la 4 iulie 1572. Sa mai mentionez ca si Mihai Viteazul i-a legat pe taranii rumâni de glie, neputand sa se emancipeze decat cu rascumparare de la boier.
    Nu am sa ma refer la silniciile suferite de rumânii din Transilvania care erau iobagi si apoi serbi(similar scalvilor din antichitate) la grofi.

    Acestea fiind zise, pe ce se bazeaza si cum de sustin liderii romilor ca romanii i-au tinut 5 secole in “sclavie”(?) cand datele de mai sus arata cine i-a tinut in robie ? Cand denumirea de rumâni era cea similara unui rob la boieri ? In datele istorice nu se mentioneaza ca robii rumâni au avut robi tzigani. Si atunci de ce atat ura a tziganilor contra rumânilor care de mici sunt invatati in zilele noastre ca rumânii i-au tinut pe ei in sclavie 5 secole ?

    Sa-mi explice si mie cum i-au tinut in robie pe nomazii care circulau de colo-colo, rumânii care erau ei robi la boier si legati astfel de glie si nu aveau voie sa paraseasca domiciliul ?
    De fapt sa nu-mi explice pentru ca tot n-au cum.
    ar trebui insa sa aiba un pic de jena cand arunca cu noroi.