„Elvira Godeanu”, pepinieră de actori

Loading

Actorii Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” tac şi fac. Truditorii acestei instituţii au 176 de reprezentaţii pe an, 3000 de abonaţi, iar în anul 2008 le-au trecut pragul 36.000 de spectatori plătitori. Am aflat, însă, că îşi găsesc timp să pregătească şi viitoarea generaţie a teatrului de mâine, pentru că tot ei sunt cei care au înfiinţat Festivalul Judeţean de Teatru, aflat acum la a VII-a ediţie şi clasa de artă dramatică vocaţională de la Liceul de Artă. Iar 17 dintre câştigătorii festivalului au luat la ”fără taxă”. Despre toate astea, l-am prins să ne vorbească, între un probat de costume şi o repetiţie, pe directorul-actor, Marian Negrescu.

Marian Negrescu: „Dacă pe Teatrul «Elvira Godeanu» îl doare o unghie, pe mine mă doare capul”
Marian Negrescu: „Dacă pe Teatrul «Elvira Godeanu» îl doare o unghie, pe mine mă doare capul”

Reporter: Cum a reuşit Gorjul să dea, în 7 ani, 17 studenţi la teatru, care au luat din primul an, la ”fără taxă”?
Marian Negrescu:
Mai întâi trebuie spus că Gorjul a dat, în 20 de ani, înainte de 89, trei actori: Horaţiu Mălăele, Armand Calotă şi cu mine. Dacă în ultimii 7 ani a dat 17 viitori actori e pentru că aceştia şi-au descoperit talentul şi dragostea pentru teatru la Festivalul Judeţean de Teatru Pentru Elevi ”Constantin Stanciovici Brănişteanu”, aflat acum la a VII-a ediţie. Meritul aparţine actorilor teatrului ”Elvira Godeanu”, coordonaţi de colegul nostru Ion Alexandrescu, care au mers în licee, au selecţionat elevi şi au înfiinţat trupe de teatru, care se împrospătează în fiecare an, pe măsură ce unii elevi termină şi pleacă iar alţii noi vin.
R.: Câte trupe de teatru avem în liceele din Gorj?
M. N.:
Deocamdată opt, dintre care trei sunt în afara Târgu Jiului, la Motru, Peştişani şi Rovinari. Iar acum se intenţionează înfiinţarea unei trupe de teatru la Novaci.
R.: Cum reuşiţi să-i atrageţi pe elevi în acest domeniu de activitate?
M.N.:
În primul rând, acest festival descoperă elitele, cei care câştigă primele premii ajungând, de regulă, în institutele de teatru din România. Iar ca să vedeţi cât de buni sunt, peste 70% din cei 17 despre care vorbeam au luat examenul de admitere între primii doi. Bătălia cea mai mare este, însă, pentru Marele Trofeu al Festivalului, pentru că trupa ce-l câştigă joacă, timp de un an, pe scena Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu”, piesa cu care a câştigat festivalul. În prezent, joacă trupa de la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”, care a câştigat 3 dintre ediţiile festivalului.
R: Cine plăteşte actorii care se ocupă de aceste trupe de teatru?
M.N.:
Nimeni. Actorii noştri fac asta din pasiune. Şi să nu vă închipuiţi că se ocupă, acolo, două- trei luni. Ei merg în licee imediat cum începe anul şcolar, din septembrie, ca să primenească trupa şi să înceapă repetiţiile în noua formulă. Iar festivalul e în iunie.
R.: Cum a început această poveste, a interacţiunii între actori şi elevi?
M.N.:
În anul 1999, actorul Ion Alexandrescu i-a propus directorului de la Colegiul ”Spiru Haret”, Gheorghe Gorun, înfiinţarea unui curs opţional de artă dramatică. Mai întâi au fost 20 de elevi, dar într-un an s-a ajuns la 400, în total 15 clase. Şi nu numai că elevii au optat pentru cursul de artă dramatică în număr mare, dar s-a constatat că era singurul curs la care nici unul nu chiulea. A urmat, apoi, înfiinţarea clasei vocaţionale de artă dramatică la Liceul de Arte.
R:. Ce presupune acest vocaţional?
M.N.:
O zi şi jumătate pe săptămână, elevii vin la teatru, fac repetiţii cu actorii teatrului, având asigurate condiţii profesionale de cea mai înaltă clasă pentru pregătire. În plus, elevii acestei clase vocaţionale au acces gratuit la toate spectacolele de la ”Elvira Godeanu”, pe toată perioada cât sunt elevi.
R:. Cu aceşti elevi ce performanţe aţi avut?
M.N.:
Această clasă vocaţională a fost a cincea înfiinţată din ţară (în urmă cu patru ani), prima într-un oraş sub 500.000 de locuitori. În primul an de studiu au participat la un concurs naţional al claselor vocaţionale de profil, la Timişoara şi au câştigat tot ce se putea câştiga, deşi au concurat cu licee de tradiţie din România.
R.: Sunteţi directorul Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” de la înfiinţare. Ce vedeţi, dacă priviţi înapoi?
M.N.:
În 1993 eram în Germania, iar consilierii judeţeni m-au chemat în ţară să facem un teatru la Târgu Jiu. Le-am spus că nu ies din sala de consiliu cu funcţia de director, decât dacă îmi vor promite că nu vor spune niciodată că nu mai au bani să-l termine, pentru că, în acei ani de criză, noi ne apucam să ne permitem un lux, acela de a face un teatru. Iar ca să pot spune că am semnat ceva, am luat o hârtie goală şi mi-am semnat demisia, în alb. Timp de trei luni, am fost propriul meu director.
R.: Ce simţiţi acum pentru acest edificiu?
M.N.:
Atunci nu aveam nimic. Teatrul a fost doar o idee. Acum, fiecare leuţ cheltuit se vede aici, în centrul oraşului, iar teatrul este ceea ce a trebuit să fie. Ce simt acum? Dacă pe Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” îl doare o unghie, pe mine mă doare capul. E simplu să vii director în fruntea unui teatru. E nespus de greu, însă, să vii director în fruntea a nimic şi să faci un teatru.
R.: Teatrul l-aţi făcut, până la urmă, după cum se vede. Cum aţi reuşit să aduceţi şi spectatorii în el?
M.N.:
Destul de greu. Am început cu Sheakespeare, cu Moliere. Continuăm la un nivel la fel de înalt, pentru că nu trebuie să uităm că teatrul poate modifica în bine sau în rău gustul estetic al acestui oraş. Iar dacă o treime din populaţia acestui oraş vine la teatru, eu consider că ne-am atins scopul.

6 Comments on “„Elvira Godeanu”, pepinieră de actori”

  1. e rusinos! teatrul din tgjiu e unul din cele mai proaste din tara si asta nu din cauza actorilor ci pentru ca este izolat de director! nu merg la niciun festival, nu aduc regizori noi si niciun critic teatral nu vine la tgjiu. in ritmul acesta cat de bune ar fi piesele ele raman limitate la scena din tgjiu. trist!

  2. in primul rand sa-ti fie tie rusine..nici macar nustii despre ce vorbesti…eu sunt eleva…studiez arta dramatica..cu ajutorul actorilor de la elvira godeanu…..teatrul nu presupune talent…..ci munca….nu inteleg….daca nu stiti despre ce vorbiti vedeti-va de treaba voastra…

    si gandeste-te tu spui chestiile astea din spatele unui ecran…fara sati dai numele …..

  3. de ce spui ca piesele raman limitate la scena din tgjiu?

    in 2009 BALERA……a ajuns in italia…cred k ar trebui sa mai ctesti ziarele..actorii impreuna k directorul au ridicat in picioare italieni

    si nu crezi k nu ar trebui sa injosesti munca altora ?

    pentru piesa visul unei nopti de vara de W.Shakespeare au muncit 2 ani de zile

    iar acum au aparut piese bune cu care v-or pleca in deplasari ”me and my girl,”titanic vals”

    credety k daca cititi sandra brown si cancanu sunteti inteligenti? …credety k voi puteti fi critici……

    gura mica…..si respectati ce trebuie respectat…e normal sa ty se para teatrul din tg-jiu absurd din moment ke stay la o piesa de teatru si iti suna telefonul cu o melodie de guta

    asa k mai gandeste-te!

  4. doamne..frate,chiar nu tr inteleg.(Sunt atatea persoane inculte in tara asta iar pe langa asta,vorbeste gura fara ei,rusine sa v-a fie.)

    vorba laurei…toate acuzatiile astea sunt facute din spatele unui ecran sub un nume fals,ba chiar anonim

  5. Draga prietene anonim , esti un bou !
    Cred ca ai face bine sa mergi pana la teatru si sa intrebi in cate festivaluri au fost si cate deplasari !
    Recent au fost la Bucuresti cu „Felia” regizata de Cristian Ioan… cred ca la Comedie , deasemenea au fost cu „Sexul femeii ca un camp de lupta in razboiu din Bosnia” regia Radu Olareanu, tot la Bucuresti.
    Turnee in Italia(Balera)de mai multe ori , Turcia (Balera,Emigrantii)
    Teatrul din Tg-Jiu merge in fiecare an intr-un turneu prin mai multe orase di strainatate!
    Gandeste prietene inainte sa vorbesti sau informeaza-te!
    Pune mana pe citit si baga salamu in frigider nu-l mai asculta!

  6. Draga nu pot sa-ti spun pentru ca sigur nu poti fi drag nimanui la cat esti de …. ti-a zis radu exact ce trebuia, au facut deplasari multe prin Europa si s-au descurcat extraordinar si muncesc mult cu si cu regizori noi si ar trebui sa te informezi sa vezi cati mari actori au trecut pe aici. Pacat ca nu o sa mai citesti comenturile astea ca ti-ar prinde bine.

Comments are closed.