Ne aflăm în faţa unui paradox, care, prin însăşi definiţia lui, se regăseşte dincolo de cuvinte. Unde ne sunt visătorii? Poate doar ei ar dezlega misterul acestei frumoase clădiri al cărei spirit uriaş, paradoxal, tace aşteptând adierea ce să aprindă focul mocnit de câteva decenii. Puţini au auzit de marele savant geolog Ion Popescu Voiteşti, şi mai puţini au vorbit şi au scris despre opera sa şi tot mai puţini suntem cei care ne oprim întru rememorare, recunoaştere, reconstrucţie…
Ferită de agitaţia lumii moderne, aproape de capitala judeţului şi totuşi departe de grijile ei cotidiene, în zona colinară a Bălăneştilor, se remarcă, din şirul caselor de la Voiteştii din Vale, o clădire impunătoare în spatele unei porţi înalte, cu acoperiş din şindrilă.
Vila „Elena-Luna Voiteşti” ( după numele soţiei) a fost proiectată de renumitul arhitect Iullius Doppelreiter, de numele căruia se leagă cele mai frumoase clădiri din judeţul nostru. Casa, a cărei construcţie a fost finalizată în anul 1940, a găzduit familia marelui geolog după retragerea sa la pensie în anul 1941 şi până în ultima zi, 4 octombrie 1944…
Pasionat de ştiinţele naturii şi îndrăgostit de şcoală, Ion Popescu Voiteşti şi-a consacrat întreaga viaţă cercetării structurii pământului românesc. Mărturie acestei dăruiri stau cele peste 140 lucrări de specialitate şi, mai ales, prelegerile de excepţie aferente celor peste 40 de ani de învăţământ liceal şi universitar.
O casă – mai multe ipostaze
În perioada 1938-1940, când era încă profesor titular la catedra de geologie a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi locuia împreună cu soţia în casa lor din Cotroceni, Voiteşti a construit vila din Bălăneşti, în perspectiva întoarcerii pe meleagurile natale. A gândit o construcţie solidă tocmai pentru a dura peste ani în diverse scopuri utile comunităţii locale, aşa cum dezvăluie testamentul lăsat. Numai o minte vizionară putea gândi acele ipostaze, atât de utile şi astăzi, după 70 de ani.
Ochiul format al arhitectului remarcă cu uşurinţă stilul de construcţie născut din tradiţiile caselor gorjene, cu scări interioare şi tindă însorită, cu balcoane sub cupole atrăgătoare, cu ziduri trainice şi armonioase. Este, deci, inconfundabil stilul arhitectural „Iullius Doppelreiter”, mai ales că vestitul arhitect de origine austriacă (după tată) s-a format profesional în capitala imperiului habsburgic şi a proiectat mai toate clădirile importante din oraş şi judeţ între anii 1904 (anul stabilirii la Tg-Jiu) şi 1948, anul dispariţiei sale.
Profesorul vede, dincolo de pereţii clădirii, acel cabinet de ştiinţele naturii unde îşi poate organiza cel puţin o oră deschisă pe semestru, împreună cu elevii săi. De altfel, la etajul casei memoriale sunt amenajate două încăperi ce găzduiesc expoziţii foto-documentare, obiecte, piese de mobilier, etc., care au aparţinut marelui geolog cât şi miniexpoziţii (mineralogică şi paleontologică) cu exemplare spectaculoase fosile şi actuale, corali, moluşte, spongieri, flori de mină, eşantioane reprezentative provenite din cercetarea de teren efectuată de Voiteşti, de studenţii şi colaboratorii săi, sau din achiziţii şi donaţii ulterioare. De-a lungul şoselei principale, la distanţă de câteva sute de metri de casa memorială se află, nu întâmplător, Şcoala Generală „Ion Popescu Voiteşti”.
Pentru săteanul de rând, Casa Voiteşti este locul unde aleargă atunci când are nevoie de consiliere medicală. Începând cu anul 1992, vila a căpătat o destinaţie în plus, parterul fiind preluat de Dispensarul Comunal. Cu această ocazie, muzeul a reorganizat expoziţia de bază în două camere de la etajul clădirii, iar piesele mari de mobilier au fost transportate şi expuse la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara.
MENIRE
Copiii, elevii şi tinerii comunei se perindă zilnic pe aleea pietruită din faţa Casei Voiteşti. Odată ajunşi la dispensar pentru nevoi curente, obţin permisiunea de a urca scara interioară şi de a admira cristalele uriaşe de cuarţ,ametist, pirită… Vor afla curând că, ele, cristalele, vindecă, reechilibrează, rearmonizează.
Colaborarea dintre Muzeul Judeţean Gorj, pe de o parte şi Dispensarul Comunal, Şcoala Generală „Ion Popescu Voiteşti”, Biserica Comunală, Primăria Bălăneşti, etc., pe de altă parte, a fost şi este una de excepţie.
Misiunea Casei Voiteşti este îndeplinită, fiind îndreptată mai ales către tinerii comunităţii locale, aşa cum dorea ctitorul ei de geniu, care, într-un comentariu public cu tema „Cei şapte ani de-acasă”, se destăinuia: „…sunt un dascăl vechi, care am stat în contact nemijlocit cu tineretul pe care l-am iubit din toată inima. Şi tocmai graţie acestei iubiri, faţă de mine, sufleteşte, elevii n-au avut nimic de ascuns…”