Serialul dedicat familiei Magheru şi locului ocupat de aceasta în istoria Gorjului a ajuns la final. Ultimul episod este dedicat profesorului universitar Ion Maghieru, cel care a redescoperit Gorjul în perioada interbelică şi a făcut imense servicii memoriei familiei. În 2010 va apare o nouă lucrare dedicată memoriei familiei Magheru, serialul de faţă fiind doar o avanpremieră a acesteia.
Fizicianul Ion Maghieru, cel care şi-a ortografiat numele totdeauna cu „i”, rămâne o personalitate de excepţie în domeniul ştiinţific dar şi datorită redescoperirii trecutului familiei şi valorificării acestuia, aşa cum am văzut într-unul din episoadele trecute. Ion Maghieru a început să vină în Gorj în ultimii ani de viaţă dar a realizat extrem de multe lucruri. Visul său, nerealizat din pricina faptului că a murit surprinzător ca urmare a unei toxiinfecţii alimentare, era să se mute în Gorj la Cojani unde să se ocupe cu studierea documentelor de familie. La Timişoara a reuşit să revoluţioneze viaţa universitară, Şcoala Politehnică fiind un exemplu şi pentru alte centre universitare.
Ion Maghieru, omul de ştiinţă
Ion Maghieru va obţine în toamna anului 1920 un concediu de studii, fără bursă, numai cu plata salariului, pentru a merge la Roma, în vederea doctoratului. Potrivit documentelor, susţinerea examenului de doctorat a avut loc la 4 mai 1923 în faţa comisiei prezidate de decanul Facultăţii de ştiinţe, G. Fano, şi având ca membri pe unii dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din acea vreme: C. M. Corbino, V. Volterra, Em. Paterno, A. Lo Surdo, Paravano, L. Tieri şi alţii. Doar o parte din cercetările efectuate de Maghieru au fost publicate într-o scurtă notă apărută în august 1922, sub semnătura lui L. Tieri şi I. Maghieru, în „Dările de seamă ale Academiei dei Lincei”, din Roma.
În decembrie 1923, Maghieru a prezentat la Societatea Română de Fizică din Bucureşti o comunicare despre cercetările descrise în teza de doctorat. De asemenea, o notă despre teza sa este prezentată în revista Ştiinţifică „V.Adamachi” , sub semnătura lui C. G. Bedreag. In 1924, Maghieru s-a ocupat cu metoda Toepler, prin care se pun în evidenţă neomogenităţile într-un mediu. Pune la punct această metodă, împreună cu Şt. Vencov, şi face din ea o comunicare la Societatea română de fizică, la 9 dec. 1924. Rămânând în acelaşi domeniu, la 8 mai 1925, în şedinţa Societăţii Ştiinţifice a Şcolii Politehnice din Timişoara, a prezentat conferinţa “Sur la methode strioscopique (Schlierenmethode)”; în cadrul acestei comunicări a prezentat experienţa care face vizibile undele sonore formate de o scânteie electrică iar asistenţa a trecut prin faţa lunetei pentru observare.
Stabilit la Timişoara, Maghieru a reuşit într-o perioadă scurtă de timp (1925 – 1928) să înzestreze catedra cu un bun laborator de lucrări practice pentru studenţi. Localul de care dispunea se compunea din 11 săli. Sălile de lucrări practice dispuneau de un mobilier adecvat, cu mese mari în mijloc şi alte mese mici fixate de pereţi prin console de fier. În toate sălile existau conducte şi prize de apă, gaz şi electricitate. Astfel, ferestrele erau prevăzute cu obloane permiţând realizarea condiţiilor de obscuritate pentru experienţele de optică. Sala de curs, în amfiteatru, poseda o masă de experienţe cu toate facilităţile necesare. Exista o serie de 53 de portrete ale marilor fizicieni din toate timpurile care împodobea pereţii sălilor. Tot în această direcţie, prof. Maghieru s-a preocupat de dotarea laboratorului cu o cuprinzătoare bibliotecă ce număra, în 1930, 116 volume, toate de întrebuinţare curentă: cursuri de fizică, îndrumătoare de lucrări practice, tabele matematice şi de constante fizice, dicţionare, tehnica vidului, a fotografiei, a sticlei, reţete practice de laborator, etc.
Ion Maghieru în viaţa publică
Tânărul Ion Maghieru îşi va face un debut fulminant în viaţa publică pe când nu avea 19 ani. Astfel, s-a solidarizat cu ţăranii asupriţi şi a publicat în „Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga din 30 septembrie 1907 o scrisoare de protest şi acuzare semnată: „Ion Maghieru-student în ştiinţe”. Scrisoarea intitulată Destăinuiri nouă despre împușcarea țeranilor a apărut în nr.43 al amintitei publicații. Se spunea în textul amintit: „ Cele ce urmează sunt aflate astă-vară de la sătenii din comunele Cărbunești, Petreștii de Sus, Cojani, Bârzenii de Gilort, din județul Gorj. Se știe că în acest județ n-au fost răscoale; ca pretutindeni, însă, armata a fost împărțită și pe aici pentru a preveni o astfel de eventualitate. O companie din Regimentul optsprezece Gorj de infanterie, a sosit și în Cărbunești.(…) Acești bieți oameni (doi săteni care amenințaseră că dau foc-N.A.), fără nici un fel de judecată, au fost ridicați de la casele lor de soldați, scoși lângă podul de peste Gilort din capul Târgului Cărbunești (Petreștii de Sus) și împușcați în fața mulțimii de săteni care se adunaseră. Amănuntele ce mi s-au dat în privința acestei execuții prezintă un deosebit caracter de barbarie. Cei doi oameni…au fost așezați lângă niște tufe din marginea apei, cam la vreo doi metri unul de altul…S-au tras în ei mai multe Salve până a-i omorî pe toți; soldaților, oameni și ei, nu le venea să tragă și să-i omoare, ci cu primele salve i-au rănit numai în mâini și picioare. Amenințările ofițerului i-au silit să își facă pe deplin datoria. Cadavrele celor doi nenorociți au fost puse într-un car, duse la cimitirul din deal și trântite unul peste altul într-o groapă…Câini de ar fi fost și nu li se putea face mai rău.(…) Afară de această execuție au mai avut loc și altele tot în județul Gorj, unde nu au fost răscoale. Așa mai sus, spre Bengești, un biet om-îi zicea Burcă-pe care aveau ură mai mulți boieri…a fost împușcat de jandarmii rurali…Am mai auzit și de împușcarea altor trei țărani tot în Gorj spre Bibești. .. “. Tânărul profesor își arăta solidaritatea cu țăranii din Gorj, județul strămoșilor săi și în care va reveni spre sfârșitul vieții.
Pregătirea profesională a îmbinat-o cu viaţa publică, aşa cum o făcuseră şi marii săi înaintaşi. Ion Maghieru a luat parte activă la războiul din 1916-1918 ca locotenent în regimentul de artilerie antiaeriană primind decoraţia „Crucea de război 1916-1918” cu baretele „Dobrogea şi Mărăşeşti”.
Lupta pentru memoria strămoşilor
Ion Maghieru a început să vină în Gorj constant după 1934. În 1936 publica în săptămânalul „Gorjanul” un articol funerar, iar între anii 1937-1938, Ion Maghieru este autorul seriei de 17 articole istorice cu titlul: „Din trecutul Gorjului”(şi al familiei Maghierilor), publicate în săptămânalul cultural, independent „Gorjanul”, despre care aţi putut afla din numerele precedente ale săptămânalului nostru.
Mai puţini ştiu că acestuia îi datorăm în 1934 identificarea în Cimitirul Oraşului a mormintelor generalului Gheorghe Magheru şi a fiului său, Ghiţă, căzute în paragină încă de la începutul secolului trecut.
