Cartierul Mahala din oraşul Tismana, în care locuiesc peste 100 de familii de romi lăutari începe să nu-şi mai „merite” numele. Cu toate că acesta se află foarte aproape de centrul civic al localităţii, până nu demult, oamenii se luptau iarna cu noroaiele şi vara cu gropile şi praful de pe drum. Acum, însă, au asfalt, se construiesc noi locuinţe, iar hărnicia e la ea acasă, dovadă că femeile se adună pe la porţi şi cos costume populare, cât e ziua de mare.
Romii din Mahala sunt urmaşii robilor aduşi să muncească, cu sute de ani în urmă, pe moşiile Mânăstirii Tismana. După dezrobirea ţiganilor, aceştia au fost împroprietăriţi şi au primit pământ să se aşeze în locul care, de atunci se numeşte Mahala. Poate şi pentru că era locuită de lăutari, sau pentru că, săraci fiind, şi-au construit case mici, iar civilizaţia a intrat cu greu la ei pe stradă, fiind daţi la o parte de cele mai multe ori când era vorba despre investiţii din bani publici. Din anul 2010, însă, oamenii sunt foarte bucuroşi că s-a pus asfalt şi pe strada lor, ba mai mult, 10 familii de tineri sub 35 de ani au primit- conform legii- din rezerva primăriei, în capătul străzii, pe malul Tismanei, teren gratuit pentru casă, ei şi urmaşii lor avându-l în folosinţă pe toată perioada existenţei construcţiei. Aşa se face că, de anul trecut, când am fost ultima dată în Mahala, faţa cartierului s-a schimbat radical. Primarul Costel Buzianu, care ne-a însoţit în teren, pentru că eram în căutarea unui taraf de lăutari care să ne facă o demonstraţie de virtuozitate, s-a trezit asaltat de localnici, care mai de care dorind să dea mâna cu el şi să-i spună ce probleme mai au, despărţirea fiind, de regulă, cu vorbele: „domn’ primar, să trăiţi şi să ne mai faceţi!”
Cusătoarele
Dacă ai crede că nu mai găseşti, ca pe vremuri, femei care să coase costume populare, nu trebuie decât să dai o fugă în Mahalaua din Tismana şi îţi vei schimba părerea. Aici, femeile se adună pe la porţi, să mai stea de taină, ca să nu se plictisească şi cos, de zor, costume populare. Majoritatea dintre ele sunt angajate la Arta Casnică Tismana, care nu mai e ce-a fost, dar tot le mai asigură o pâine şi o pensie pe viitor. Femeile se bucură că pot lucra acasă, pentru că au, astfel posibilitatea să+şi crească şi copiii şi să-şi îngrijească gospodăria: „pe vremuri, când era Burtea preşedinte, aveam de lucru de nu pridideam. Luam acasă şi lucram cu toată familia ca să dăm gata tot ce aveam de lucrat. Câştigam şi foarte bine. Erau contracte cu străinătatea, erau magazinele de artizanat în toată ţara. Unii lucram acasă, prin tot judeţul, dar erau şi cei care lucrau la sediu, la secţiile de covoare, abagerie, croitorie, cizmărie. Se lucra în schimburi şi când ieşea un schimb şi intra altul vedeai sute de oameni la intrare. Acum nu mai sunt atâţia angajaţi, dar e bine că noi tot avem ce lucra. Părinţii noştri au ieşit la pensie de la Arta Casnică şi noi sperăm să ieşim tot de aici”
