România, între cetățean și statul de drept

Loading

ANDREI-POPETERomânia anului 2014 depăşeşte cu mult capacitatea de înţelegere a multora dintre cei care se încăpăţânează să creadă în statul de drept. Voinţa poporului nu pare să mai fie demult suverană într-o Românie în care puterea este teoretic deţinută de „demos”, dar în care persoane îndoielnice decid în numele câtorva milioane de cetățeni (căci nu știm câți români mai sunt în țară), în care morţii se încăpăţânează să îşi păstreze dreptul la vot chiar şi după ce au trecut la cele veşnice, în care bilanţul guvernărilor se face pe bloguri, sau în care iredentişti secui şi maghiari, unii reprezentanți ai României în Parlamentul European visează la autonomie.
Toate acestea sunt însă doar o parte din România anului 2014. O Românie care iată în aceste zile se pregătește pentru scrutinul europarlamentar. O Românie vizitată de americani și forțele N.A.T.O. care insistă să ne predea lecţia „democraţiei şi a statului de drept”, etalându-și puterea în avioane militare. E curios cum străini de tot ceea ce este românesc, ştiu mai bine decât noi ce ne lipseşte şi de ce avem nevoie, în ce direcţie ne îndreptăm din punct de vedere economic şi ce măsuri trebuie luate. Sau poate toate acestea sunt fireşti într-o Românie a „noului statului de drept”.
Aceasta este România cetățeanului care suferă în continuare batjocura şi umilinţa clasei politice şi a instituţiilor statului care se vrea „de drept”. România care în ceea ce privește categoria „stat de drept”, acceptă din literatura de specialitate toate cele câteva zeci de definiții ale ei, ceea ce este firesc dacă avem în vedere faptul că cel mai adesea este tratată în interdependență cu categoria de „democraţie” căreia îi găsim alte câteva zeci de definiții. Altfel spus, România în care „statul de drept” este ceea ce vrea fiecare.